Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 531

Știri

VIDEO. Vasile Iliuță, despre investițiile CJ din județul Călărași

Published

on

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, prezent în conferința de presă organizată la sediul PSD Călărași din 29 septembrie, a făcut o trecere în revistă a proiectelor aflate în diferite etape de implementare. Podul de la Șoldanu, Portul Turistic, modernizarea DJ 402 și o investiție importantă pe care CJ a realizat-o într-un lăcaș de cult din Călărași.

“Astăzi aș vrea să fac o trecere în revistă a investițiilor pe care consiliul județean le are în jud. Călărași. Încep cu podul de la Șoldanu, care este în proporție de 98% finalizat. Mai este de turnat stratul de asfalt peste rampele de urcare și pe pod, acolo unde a fost finalizat. Îmi pare rău că aici s-a întârziat, avem o întârziere de mai mult de jumătate de an. Constructorul a cerut schimbarea termenelor, pentru că a avut probleme financiare. Noi l-am înțeles și cred că în luna noiembrie vom avea finalizat și acest pod.

Portul turistic este în proporție de 37% adus în faza de proiectare pe care o avem acolo. S-a turnat coronamentul și s-au bătut palplanșele în profunzime. Avem o mică problemă apărută – e o zonă unde palplanșele s-au înclinat și urmează o expertiză care să constate motivul pentru această înclinare, urmând să remediem acea defecțiune și să continuăm finalizarea portului turistic. E clar că mai avem montarea stâlpilor verticali, pontoane flotoare, se construiesc platforme pentru clădiri auxiliare, cheiuri și diguri de dirijare.

O să continui cu modernizare drumului județean 402. Să știți că 402 este poate unul dintre cele mai reușite proiecte ale jud. Călărași. El este înainte de termen – a avut termen de execuție 3 ani, va fi predat cu an mai devreme, conform graficului pe care l-a avut și contractul de lucrări pe care l-a avut cu consiliul județean. Drumul 402 trece prin Curcani, Luica, Nana, Fundulea, Tămădău, Gostilele, limită cu jud. Ialomița.

Advertisement

Aici ar trebui să punctez că am optat pentru stații de autobuz inteligente și cred că direcția de promovare a consiliului de județean, Mari Voivozeanu, o să vă dea pozele ca să vă arate ce înseamnă stații moderne inteligente, unde cetățenii să fie informați și să fie alimentate cu panouri fotovoltaice. Am modificat, am dat dispoziție de notă de renunțare și notă de comandă suplimentară pentru a veni cu stații moderne în interiorul localității.” a precizat Vasile Iliuță în conferința de joi a PSD Călărași.

https://youtu.be/ESWAtkKl35k

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Tinerii luptători ai Călărașiului, campioni naționali! CSM Călărași – locul I pe cluburi la Campionatul Național de Cadeți

Published

on

Performanță remarcabilă pentru sportul călărășean! Tinerii sportivi ai Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași au obținut rezultate excepționale la Campionatul Național de Cadeți, desfășurat între 28 septembrie – 4 octombrie 2025, la Năvodari.

🏆 Călărașiul a urcat pe prima treaptă a podiumului, clasându-se pe locul I pe cluburi la nivel național, din peste 70 de echipe participante – o reușită istorică pentru sportul local.

📍 Evenimentul a fost marcat și de o întâlnire festivă la sediul Consiliului Județean Călărași, unde tinerii campioni au fost felicitați pentru performanțele lor de președintele instituției, care a subliniat sprijinul constant acordat sportului de performanță.

🥇 Campioni Naționali:

  • Alexandru Alessandro – 34 kg

  • Cășu Cristi Andrei – 40 kg (desemnat Cel mai bun sportiv al competiției)

  • Cântar Auraș – 42 kg

  • Pîrvu Florin – 44 kg

  • Gelil Enis – 50 kg

  • Bandrabur Mihai – 80 kg

🥈 Vicecampioni:

  • Mihai Yanis – 36 kg

  • Spak David – 46 kg

În plus, patru sportivi ai CSM Călărași vor reprezenta România și județul Călărași la Campionatul European de Cadeți, care va avea loc în perioada 16–26 octombrie 2025, la Budva (Muntenegru):
🇷🇴 Cășu Cristi Andrei (40 kg), Cântar Auraș (42 kg), Bandrabur Mihai (80 kg) și Anton Nicoleta (50 kg).

Advertisement

👏 „Călărașiul are valoare, performanță și viitor în sport! Vă asigur de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Călărași pentru a vă continua drumul spre performanță și pentru a transforma visurile voastre în reușite demne de aplauze”, a transmis conducerea CJ Călărași.

Această generație de sportivi demonstrează că prin muncă, disciplină și pasiune, Călărașiul poate deveni un reper al performanței în sportul românesc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Locuri de muncă sunt, dar oamenii nu mai vor să muncească! Zeci de posturi rămân neocupate la Călărași

Published

on

Deși Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași publică săptămânal zeci de posturi vacante, tot mai puțini oameni par interesați să se angajeze. Oferta pentru perioada 6 – 12 octombrie 2025 include posturi bine plătite și cu program normal de lucru, însă candidații lipsesc aproape complet.

📋 Exemple de locuri disponibile

Printre posturile rămase „în aer” se numără:

  • Inginer / Inginer chimist la ABA Buzău-Ialomița – salariu brut 7.946 lei, concurs programat pentru 17 octombrie;

  • Călcătoareasă la MARTCONF SRL – trei posturi disponibile în municipiul Călărași.

Deși diferența de pregătire și domeniu e evidentă, ambele oferte au ceva în comun: lipsa de interes.
Unii spun că salariile nu reflectă munca depusă, alții recunosc deschis că preferă să stea acasă decât să lucreze pe sume considerate „prea mici”.

„Toată lumea se plânge că nu sunt bani, dar nici nu vine nimeni la interviu”

Reprezentanți ai firmelor locale și ai AJOFM spun că situația a devenit cronică.
„Avem locuri de muncă în fiecare săptămână, dar vin foarte puțini să întrebe, și mai puțini să se angajeze efectiv. Toată lumea se plânge că nu sunt bani, dar nici nu vine nimeni la interviu”, spun surse din cadrul instituției.

Advertisement

O realitate dură: lipsă de motivație, neîncredere și comoditate

Pe de o parte, angajatorii nu oferă întotdeauna condiții atractive – salarii competitive, transport asigurat, bonuri de masă sau program flexibil.
Pe de altă parte, mulți dintre șomerii locali preferă să rămână în evidențele AJOFM pentru ajutorul de șomaj sau să lucreze ocazional „la negru”, fără contract.

Sociologii spun că este un cerc vicios: lipsa de motivație personală se combină cu lipsa de încredere în piața muncii.
„Mulți tineri nu mai cred că pot face o carieră stabilă aici. Se gândesc că oricum vor pleca din țară. Ce rost are să te angajezi pentru două-trei luni?”, explică un specialist în resurse umane.

Călărașiul muncii… care nu se mai face

Realitatea este simplă: munca cinstită devine tot mai rară, iar interesul pentru locurile vacante scade de la o lună la alta.
În timp ce companiile și instituțiile locale caută oameni calificați sau măcar dispuși să învețe, mulți preferă confortul subvențiilor, al ajutoarelor sociale sau al unui trai improvizat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Copiii navetiști, în pericol din cauza vremii și a transportului deficitar: „Unii rămân în drum peste o oră”

Published

on

Zeci de elevi din județul Călărași pornesc zilnic la drum în zori, pe frig și ploaie, doar ca să ajungă la școală. Mulți dintre ei așteaptă zeci de minute în șir autobuze care nu mai opresc în stație, iar unii rămân chiar în drum, în timp ce părinții privesc neputincioși.

„Fetița mea este răcită cobză… La clasa unde sunt diriginte, cu excepția a doi copii, toți sunt navetiști. Se trezesc devreme și așteaptă apoi în stație să vină autobuzul. Dacă este plin, șoferii nu opresc. Așteaptă următorul… uneori rămân în drum peste o oră!”, a povestit un părinte pentru Călărași Press.

Situația devine tot mai gravă odată cu scăderea temperaturilor. În timp ce județul Constanța a decis deja suspendarea cursurilor pentru ziua de miercuri, părinții din Călărași se întreabă dacă autoritățile locale vor lua măsuri similare pentru protejarea copiilor.

„Mi-e milă de copiii noștri navetiști. În clasa fiicei mele, din 34 de copii, doar 6 sunt din Călărași. Restul fac naveta zilnic. Nu cred că este ok pentru ei”, a mai spus tatăl elevei.

Advertisement

Părinții cer autorităților să analizeze cu atenție situația transportului elevilor și să ia decizii care să țină cont de siguranța acestora, mai ales în zilele cu condiții meteo extreme.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading