Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 545

Știri

VIDEO. Un nou corp de spital va fi construit în Călărași

Published

on

La Călăraşi se lucrează la construcţia noului corp de spital cu cinci etaje, o investiţie care se ridică la peste 90 milioane de lei şi care fi terminată în termen de aproximativ 40 de luni.

https://youtu.be/e3BgAbKl3Ik

În noua construcţie vor exista spaţii pentru secţiile de imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie, însumând un total de 230 de paturi.  Investiția se derulează prin Compania Națională de Investiții (CNI).

În data de 11 noiembrie 2021, șantierul noului corp de spital a fost vizitat de reprezentanții CJ și firma responsabilă de proiect.

Advertisement

“Consiliul Județean a implementat un proiect de 98 de milioane de lei. Este vorba de aripa nouă a Spitalului Județean Călărași. Împreuna cu colectivul echipei CJ, am reușit să promovăm acest proiect și să fie finanțat de Compania Națională de Investiții. Acum ceva timp, am mai vizitat partea de fundație , dar în prezent suntem într-o fază mult mai avansată. Am depășit cota 0 a pământului și suntem deja înaintați pentru a putea să construim primul etaj”, a declarat președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță.

Demisolul spitalului va cuprinde, printre altele, spații tehnice, un adăpost tip ala și spații dedicate computerului tomograf și aparatului pentru rezonanță magnetică. Directorul Direcției Tehnice din cadrul CJ, Cosmin Geană,  a explicat în amănunt toate aspectele:

“În momentul de față, ne aflăm în execuția penei de jos, care a avut o grosime de 2 metri. S-a turnat un radier general de 80 de cm, iar în momentul de față suntem în  stadiul de a turna pereții demisolului. E vorba de diafragme de beton. În incinta demisolului, avem poziționate spații tehnice, adăpostul ala și spațiile dedicate computerului tomograf și a aparatului pentru rezonanță magnetică. Lucrările decurg într-un ritm destul de bun. E bine că până în iarnă am ieșit peste cota terenului natural. Pentru constructor, acest aspect e o realizare, deoarece intrăm în anotimpul rece, când precipitațiile îngreunează lucrările în momentul în care ești sub cota terenului. Prinzând o vreme corespunzătoare, se poate lucra și în timpul iernii, cu luarea unor măsuri speciale pentru betoane. Partea care aparține CNI a fost contractată și lucrările sunt în derulare, iar partea pe care CJ și-a asumat-o este cea legată de rețele exterioare. Adică, tot ceea ce este din corpul nou de spital va fi preluat: partea de canalizare, partea de apă, partea de gaze, alimentarea cu energie electrică. Canalizarea menajeră va fi preluată din toate corpurile spitalului și va merge într-o stație de epurare. Se va construi o nouă gospodărie de apă, pentru că pe cea care a stat pe amplasament a trebuit să o desființăm în scopul eliberării terenului pentru CNI. Suntem în faza de proiectare, am contractat proiectarea. Sperăm ca până la sfârșitul anului să avem parte de proiectare, iar la începutul anului viitor să demarăm achiziția pentru execuția lucrărilor care aparțin Consiliului Județean și sunt în valoare de circa 3 milioane de lei cu TVA”, a explicat Cosmin  Geană.

Reprezentantul constructorului, Georgiana Toader, a menționat că speră ca la începutul anului viitor să fie ridicată structura clădirii.

“Acum, față de ultima noastră întâlnire la fața locului, credem că suntem într-un stadiu mult mai avansat cu lucrările. Am trecut de perioada ploioasă și sperăm ca undeva în luna ianuarie a anului viitor să ne ridicăm cu structura. Partea de demisol va cuprinde spațiile tehnice, adăpostul ala și urmează parterul, unde vom avea spațiile administrative, farmacia. De la etajul 1 în sus, vor fi saloanele, pe secții”, a precizat managerul de șantier, Georgiana Toader.

Advertisement

Managerul SJU Călărași s-a arătat imrpresionat de ritmul alert în care se desfășoară lucrările pe șantier.

“Nu am mai văzut un ritm de lucrări așa de alert. Ceea ce vedeți aici, cred că s-a făcut în maximum 3 luni. Să construiești cu asemenea tehnologie într-o groapă, atât de rapid, eu nu mai credeam că în România chiar se poate face acest lucru. Cred că este singura zonă din țară unde se construiește un spital de stat. Aici construim un întreg spital de la zero. Este meritul echipei coordonate de președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță”, a xplicat managerul Bogdan Mihai.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading