Călărășeni de toate vârstele, au participa, duminică, la spectacolul organizat de Primăria Unirea cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, eveniment ce a avut loc la Căminul Cultural din localitate.
Prezent la manifestări, Sile Baraitaru, coregraful mult iubit de tot județul nostru, a oferit un spectacol de excepție persoanelor de vârsta a treia. Dansatorii ansamblul folcloric „Hora Unirii” au adus bucurie și bună dispoziţie tuturor celor prezenți.
Ca în fiecare toamnă, la data de 1 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, o dovadă sinceră de respect şi preţuire pe care o datorăm acestora.
Şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, Primăria Unirea, a organizat diverse evenimente cu scopul de a sărbători Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, pentru a le oferi seniorilor câteva momente de bucurie.


Instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluţiei nr. 45/106, sărbătoarea vârstnicilor a fost iniţiată în 1982 prin elaborarea unui Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă, adoptat de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea şi aprobat de către Adunarea Generală a ONU. În 2002, a doua Adunare Mondială privind Îmbătrânirea a adoptat Planul internaţional de acţiuni privind îmbătrânirea, pentru a răspunde provocărilor cu care se va confrunta populaţia în vârstă în secolul al XXI-lea, precum şi pentru promovarea dezvoltării unei societăţi pentru toate vârstele.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.