in , ,

VIDEO. Senatorul Nicușor Cionoiu acuză Guvernul PNL de suspendarea finanțării proiectelor demarate de primarii PSD

Joi, 21 ianuarie a.c., la sediul organizației județene a PSD Călărași a avut loc o conferință de presă susținută de senatorul PSD Nicușor Cionoiu, deputatul Coarnă Dumitru, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce și Oprea Steluța, președintele interimar al organizațiie municipale OFSD Municipiul Călărași.

Deputatul social-democrat Coarnă Dumitru a deschis conferința de presă vorbind despre audiențele primite în această dimineață și a exemplificat o situație de reglementare legislativă privind părțile vătămate din spețele penale cercetate de organele abilitate. Deputatul a vorbit despre o modificare a legii în scopul acordării unui ajutor părților vătămate. Parlamentarul călărășean a prezentat în premieră buletinul de analize al apei din Radovanu, afirmând că parmetrii din analizele efectuate sunt depășiți și pun în pericol sănătatea populației. În acest sens, Coarnă a declarat în conferință că va depune o plângere penală pentru punerea în pericol a populației care se expune la aceste pericole.

Senatorul Nicușor Cionoiu a punctat încă de la începutul conferinței că a participat împreună cu cei 27 primari PSD și conducerea PSD Călărași la o întâlnire desfășurată în București -Sediul Central din Kiseleff pentru a discuta despre problemele financiare întâmpinare de primarii care au demarat proiecte de moderniazare, dar care nu au fost finalizare din cauze fianciare.

Senatorul Nicușor Cionoiu – Împreună cu o echipă, sau cu toți primarii din județul Călărași, ne-am deplasat la Sediul Central din Kiseleff pentru a discuta anumite probleme arzătoare, probleme care țin de investițiile care s-au făcut pe raza județului Călărași, probleme care țin de acele investiții și care nu s-au finalizat financiar. O mare parte din primarii noștri sunt foarte îngrijorați din cauza faptului că situațiile de plată nu au mai fost onorate din luna septembrie. Există o gravă problemă, aceea de a fi acționat în justiție, aceea de a pierde partea aceea de investiții.

Împreună cu toți primarii noștri ne-am deplasat și am discutat cu domnul secretar general al partidului, domnul Paul Stănescu, referitor la aceste probleme. Aș vrea să tragem un semnal de alarmă și să înțelegem că singura posibilitate a noastră de a ne dezvolta înseamnă banii europeni. Trebuie să înțelegem că dacă aceste proiecte europene nu vor duce la modernizarea satului românesc, nu vor duce la eliminarea decalajului din satele românești – avem situația apei, drumurilor, situația căminelor cultural, a sediilor de la primării, a dispensarelor, și toate celelalte lucruri. – a punctat senatorul Cionoiu în conferință, apoi a continuat declarând:

Vreau să trag un semnal de alarmă referitor la Guvernul care ne conduce, să se gândească foarte atent la problemele oamenilor de rând, probleme care țin de normalitate – apa reprezintă o normalitate, drumul reprezintă o normalitate. Toate aceste lucruri fac parte din traiul nostru de zi cu zi. Dacă satul românesc îmbătrânește și sărăcește noi trebuie să contribuim la prosperitatea lui, să creăm acele condiții pentru dezvoltare și pentru atragerea de capital cât mai mult economic pe aceste rute și sate românești.
Trebuie să ordonăm puțin aceste investiții. Văd că plecăm cu foarte multe investiții spre CNI, lăsând la o parte PNDL 1 și 2, care în momentul acesta nu sunt finalizate. Ar fi bine să încheiem aceste contracte, să vedem care sunt reușitele sau nereușitele noastre, și după aceea să mergem să mergem către alte instituții pentru atragerea fondurilor. Se creează, în momentul acesta, o degringoladă – plata subiectivistă către anumite primării, culori, un lucru care nu este corect și un lucru care trebuie eliminat. Trebuie să dezvoltăm satele la fel, fie acestea de culoarea galben sau verde, pentru că acești oameni trebuie să trăiască normal în această țară. Dacă nu vom face așa și vom poliza toate aceste instituții, aceasta este cea mai gravă problemă a noastră care trebuie combătută.

0 0 vote
Article Rating

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Enel Călărași a oferit gratuit Primăriei Călărași un spațiu pentru vaccinarea călărașenilor

VIDEO. PSD/ Marius Dulce susține că Guvernul PNL împarte banii pe criterii politice –