VIDEO | Sărbătoarea de Bobotează, marcată de Primaria Roseți

În inima județului Călărași, localitatea Roseți a marcat sărbătoarea Bobotezei, un eveniment deosebit, cunoscut în tradiția românească drept “Botezul Cailor”. Primarul Nicolae Rîjnoveanu a reușit să aducă autoritățile județene care au dat importanță acestei sărbători creștine din România.

Cu sprijinul președintelui CJ Călărași, Vasile Iliuță, subprefecților Virgiliu Diaconu și Stan Ionuț, alături de alte personalități precum Eduard Grama, directorul Ecoaqua Călărași, vicepreședintele CJ Călărași Ion Samoila, precum și parlamentarii PSD, deputatul Bîrcă și senatorul Nicușor Cionoiu, autoritățile locale au creat un eveniment memorabil.

Sărbătoarea a inclus diverse activități, de la concursuri de frumusețe pentru cabaline la competiții de harnașamente și alergare. Pasionații și crescătorii de cai au participat în număr impresionant, aducând viață malului Borcei.

Participanții au luat parte la slujba religioasă, primind binecuvântarea apei sfințite pentru a le ghida pașii în noul an. Un moment așteptat cu sufletul la gură a fost concursul în care preoții au aruncat crucea în apă, fiind recuperată de un tânăr curajos, recompensat de primar cu o sumă semnificativă de bani. Evenimentul a fost încheiat cu tradiționala masă organizată la Căminul Cultural din centrul localității.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Atenționare ANM: Cod Galben de vânt puternic în județul Călărași, valabilă începând cu 1 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare

Canalul Siderurgic din Călărași ar putea prinde viață. Ce spune Vasile Iliuță despre această investiție

Potrivit președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, Canalul Siderurgic și