Connect with us

Politică

VIDEO. PSD Călărași / Vasile Iliuță face bilanțul activităților politice din ultima perioadă

Published

on

Liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță, a susținut o conferință de presă la sediul organizației politice, evidențiind recentele activități politice și evenimente care au marcat scena județeană în ultima perioadă.

Unul dintre subiectele centrale ale discuției a fost vizita Ministrului Agriculturii în județul Călărași. Într-o întâlnire cu fermierii locali, ministrul a abordat problemele legate de legislația actuală, subvențiile agricole și subvenția pe motorină. Fermierii, afectați de o secetă excesivă, au primit asigurări că plățile promise vor fi efectuate până la 31 decembrie pentru a compensa pierderile suferite.

Vasile Iliuță a subliniat importanța clarificării interpretărilor greșite din spațiul public privind măsurile fiscal-bugetare. A adus la cunoștința opiniei publice că toate plățile din fondurile europene, Programul Național de Investiții și Programul Național de Dezvoltare Locală se efectuează la zi. În plus, a combătut dezinformările, explicând că guvernul a luat măsuri pentru a reduce cheltuielile bugetare, asigurând încadrarea într-un deficit bugetar sub 6%.

Advertisement

“Guvernul a făcut tot posibilul să funcționeze eficient și să reducă cheltuielile bugetare pentru a se încadra în ținta de deficit sub 6%. Chiar dacă estimările actuale par a depăși această limită, fără aceste măsuri am fi riscat să nu mai primim fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență, angajat de România acum trei ani”, a declarat liderul PSD Călărași.

 

Advertisement