Connect with us

Știri

VIDEO. Primarul Rîjnoveanu Nicolae, despre 2021: “Anul acesta vom continua ceea ce am început în 2020”

Published

on

Primarul comunei Roseți, Rîjnoveanu Nicolae, susține într-un interviu acordat Călărași PRESS că anul 2020 a fost un an plin de încercări, însă anul 2021 se dorește a fi cel care va aduce schimbarea în bine. Prin multă muncă primarul Râjnoveanu împreună cu echipa sa, cu oameni gospodari devotați comunității au adus dezvoltarea în localitatea care este acum fruntașă printre localitățile din județ. Rîjnoveanu a reușit realizarea celor mai durabile șosele din județ, și asta fără a îndatora comunitatea, ci prin proiecte europene. Străzile au canalizare pluvială peste care primarul ambițios vrea să amplaseze dale, prevăzute cu fante de scurgere a apei, pentru a lărgi trama stradală pentru a fi folosită de către biciclete sau cetățeni.

https://youtu.be/UkYQr3BNJE0

Călărași PRESS: Ce v-ați propus pentru acest an?

Să realizez ceea ce am avut ca obiective prinse în programul campaniei electorale. Deja o parte din lucrări sunt în execuție, parte din ele le-am executat – e vorba de modernizarea drumurilor care a fost executat anul trecut, e vorba de canalizare și modernizare rețea distribuție apă care este în execuție.

La ora actuală am stagnat pentru că nu mai e momentul să facem astfel de lucrări, dar sperăm ca la anul să terminăm această lucrare și s-o dăm în folosință. Prin această lucrare s-au executat deja două puțuri forate la 100 de metri adâncime cu posibilitate de captare în jur de 30m3 pe oră, două bazine – bazinul de captare și bazinul de tratare, sistem de clorinare, două filtre – unul cu cărbune și unul cu nisip, o stație de pompare care va crea presiune în rețea și sper să nu se mai întâmple fenomenul pe care l-am avut înainte.

Advertisement

Călărași PRESS: Deci v-ați apucat de treabă, cu alte cuvinte…

Asta este menirea noastră, că de-aia ne-au ales cetățenii, să ne facem datoria. Așa cum mă cunoașteți, trebuie să înțelegeți că facem tot ce trebuie să facem. Pe 24 am depus și proiectul pentru înființare rețea de gaze la minister, așteptăm evaluarea. Totodată, suntem informați că a ne apropriem de finalul perioadei de achiziție la sala de sport, terenul de fotbal – am dat deja dispoziție privind comisia de evaluare, proiectul cu modernizarea iluminatului public este depus, așteptăm soluționarea.

Celălalt proiect referitor la distribuția energiei electrice pentru cele 240 de case e deja înaintat către Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie (IRE) și o să lucrăm împreună cu ei ca să executăm lucrarea asta pentru că asta este soluția. Zilele astea sper să declanșăm și executarea SF-ului documentației tehnice pentru dispensar și grădiniță. În felul ăsta rezolvăm și problema copiilor care sunt duși la creșe prin Călărași.

N-am vorbit nimic de școală. M-am apropiat de finalizare. Daca ați văzut, lucrez la ultimul corp de școală. E vorba de școala cea mai veche din localitate. Are peste 140 de ani, era necesar să facem acele lucrări. Am profitat de acest program pentru a o moderniza și am modernizat toate obiectivele școlare din localitate. Pot spune că eu sunt foarte mulțumit de modul în care s-au desfășurat lucrările, sper ca până pe 7-8 februarie să fiu gata și cu ultimul corp de școală unde își desfășoară activitatea patru clase. O să terminăm anul acesta și acest obiectiv, deci aproape că ne apropiem de final. O să vedem pe urmă. Mai sunt mici obiective la care trebuie să depunem efort și să le executam. Însă acestea sunt mici, le vom executa cu propriile noastre resurse. Poate sau sigur ne vor ajuta și Consiliul Județean.

Călărași PRESS: Care ar fi colaborarea dintre dumneavoastră și Consiliul Județean?

Cel puțin acum, colaborarea este bună. Avem, de fapt, direct pentru comună, dar și pentru Consiliul Județean, obiective comune, obiective care au făcut parte din campania electorală. Nu pot să spun decât cuvinte de laudă la adresa Consiliului Județean, mai ales conducerii consiliului. Sperăm să găsim aceeași deschidere și la nivel guvernamental pentru proiectele noaste. Sper să mă înțeleg foarte bine cu consiliul actual, până acum, după câteva ședințe, nu am avut probleme. Atât consilierii din opoziție, dar și consilierii noștri au acceptat toate hotărârile pe care am vrut să le luăm.

Advertisement

Călărași PRESS: Deci chiar își fac treaba.

Da, chiar își fac treaba și mă bucură acest lucru pentru că se vede o deschidere din partea tuturor pentru a face treabă în comuna asta. Vedem mai târziu, deocamdată ăsta este răspunsul meu.

Călărași PRESS: Ce feedback ați primit din partea comunității referitor la campania de vaccinare?

Noi am afișat toate documentațiile pe care le-am primit. Sper să fie bine, problema este că am rămas doar cu un medic de familie. Am avut doi medici, pacienții celuilalt medic, ieșit la pensie, au rămas în pom și trebuie să vedem ce facem. Promisiuni avem din partea a doi medici. Eu mă chinui să fac și un dispensar nou pentru că dispensarul existent l-am făcut în 4-5 luni la insistența medicilor. A fost un apartament din casa specialistului pe care l-am transformat și l-am adaptat  – o farmacie și două cabinete. Acum se impun alte condiții și vrem să facem ceva bun pentru comună și să-i atragem și pe medici. Eventual, casa specialistului să o renovăm cu această ocazie și o să creăm chiar locuințe pentru medici. Doi medici ar putea întotdeauna să locuiască aici.

Călărași PRESS: Ce ne puteți spune despre numărul de infectări cu COVID-19 din localitatea dvs?

A scăzut, știți că am avut o perioadă în care am depășit coeficientul de patru. Acum am ajuns la sub unu. Din cauza asta am luat inițiativa de a nu mai desfășura activitățile de Bobotează. Îmi cer scuze de la cetățenii comunei Roseți pentru acest lucru, dar nu aveam ce face. Legislația actuală și măsurile care se impun mi-au dat de gândit și nu eram în stare să respectăm măsurile. Trebuie să înțeleagă toată lumea că am făcut-o în binele lor, nu altfel.

Advertisement

Vom rezolva toate problemele acestei localități, așa cum am făcut-o și până acum. Le mulțumesc încă o dată și le urez un an mai bun!

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Vasile Iliuță își divulgă activitățile de pe agenda de astăzi: o vizită la o sală de sport și încă una la un târg de produse tradiționale de Paște

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași și al Organizației Județene PSD, a scris astăzi pe pagina personală că are o agendă transparentă și că informează întotdeauna călărășenii în legătură cu activitățile și acțiunile la care participă. „Pentru că așa se face administrația”, a scris președintele. Vasile Iliuță a fost astăzi prezent la o sală multifuncțională de sport care va ajuta la pregătirea și instruirea personalului MAI, dar și la un târg de produse tradiționale pascale, făcute de studenții de la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală Călărași. 

  • „Astăzi am fost la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași “General de brigadă Barbu Pârâianu” pentru a vedea una dintre cele mai importante investiții prin CNI din județ, o sală multifuncțională de peste 180 de locuri care va ajuta la pregătirea și instruirea personalului MAI. Colaborarea administrativă pe care o am cu inspectorul șef, colonelul Ionel Marcu, a produs multe rezultate vizibile la nivel de operativitate și logistică. Îmi doresc să avem cât mai multe oportunități pentru a îi sprijini pe cei care se ocupă de protecția populației civile”. 

  • „Tot astăzi am dat curs invitației făcute de directoarea Facultății de Management și Dezvoltare Rurală Călărași, Daniela Crețu, pentru participarea la târgul produselor tradiționale pascale. Am fost impresionat de produsele studenților, de calitatea acestora și de creativitatea de care au dat dovadă. Sunt sigur că mulți din aceștia vor urma calea antreprenorială, pentru că au mult potențial și îmi doresc să îi sprijinim să îl atingă”. 

Ieri, însă, (23 aprilie 2024), la Curtea de Apel București a fost programat primul termen în apelul dosarului în care procurorii DNA Constanța contestă decizia Tribunalului București prin care s-a decis, în primă instanță, achitarea președintelui Consiliului Județean Călărași, scrie Ziua de Constanța

Vasile Iliuță a fost acuzat în iulie 2019 că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, îngrădind dreptul la muncă în cazul a zece angajați ai CJ Călărași, iar în 2021 acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și șantaj din această cauză. 

Advertisement
Continue Reading

Știri

La secția de pompieri Lehliu Gară din Călărași s-a pensionat un tată, iar fiul acestuia a preluat ștafeta

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

La secția de pompieri Lehliu Gară, plutonier adjutant șef  Neculae Onuţă a ieşit la pensie în aplauzele colegilor săi de serviciu, iar băiatul său, soldat gradat profesionist Neculae Robert Andrei, preia ştafeta. 

Pe platoul din incinta Secţiei de pompieri Lehliu Gară, salvatorii lehlieni s-au despărţit de unul dintre camarazii lor de arme, Plutonier adjutant şef Neculae Onuţă, care se retrage „pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de familie şi de toţi cei dragi”, precizează ISU Călărași. 

Reprezentantul comenzii I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași – Prim adjunct al inspectorului şef –Colonel Stoian Codruţ l-a felicitat pe plutonier, i-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității şi i-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.

Și colegii din cadrul ISU Călărași îi transmit colegului lor proaspăt intrat în rândul pensionarilor să aibă parte de „multă sănătate, liniște în familie și pensie cât mai lungă”, a precizat purtătorul de cuvât, plutonier adjutant șef, Tătăranu Ștefan-Ovidiu.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Pompierii militari au venit în sprijinul iniţiativei „Săptămâna Verde” la Grădinița „Step by Step” din municipiul Călărași. La ce activități au participat cei mici

Published

on

Sursă fotografii: ISU Călărași

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Pompierii militari călărăşeni au desfăşurat activităţi de informare preventivă şi exerciţii de evacuare în caz de incendiu la Grădiniţa „Step by Step” din municipiul Călăraşi, cu ocazia inițiativei naționale „Săptămâna Verde”. La eveniment au participat specialişti din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție şi Rezilienţa Comunităţii, alături de reprezentanţi ai Inspecţiei de Prevenire.

Cu această ocazie, copiilor li s-au prezentat mai multe teme și informații specifice din cadrul campaniilor naționale de informare preventivă elaborate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă: 

  • F.O.C. – “Flăcările Omoară Copii”, 
  • R.I.S.C. – “Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!”,
  • „Renunţă! Siguranța nu este un joc de noroc!”,
  • “Nu tremur la cutremur!”

ISU spune că cei mici au fost încântaţi de tot ceea ce au văzut și s-au arătat a fi foarte interesaţi de întreaga activitate a pompierilor militari, de echipamentele, accesoriile şi autospecialele lor de intervenţie. Copiii au dorit să pună foarte multe întrebări, iar salvatorii au răspuns tuturor solicitărilor. Unii dintre cei prezenţi şi-au ales deja meseria, spunând în cor ce vor să facă când vor fi mai mari: pompieri şi paramedici SMURD. 

Mulţi dintre cei mici au dorit, de asemenea, să se îmbrace cu echipamentele de intervenţie ale salvatorilor şi chiar să folosească accesoriile şi pistoalele de înaltă presiune ale autospecialelor în cadrul unor sesiuni demonstrative, iar salvatorii au răspuns pozitiv tuturor solicitărilor. Cu această ocazie, copiii de la Grădiniţa „Step by step” au putut vedea şi interiorul autospecialei de pompieri.   

Advertisement

Ce este săptămâna verde?

Potrivit Ministerului Educației, „Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

Sursă: Ministerul Educației

În județul Călărași, Săptămâna Verde are loc în perioada 22-26 aprilie.

Edupedu scrie că programul a primit 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, pentru 2024 și 2025, adică echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev. Aceeași sursă precizează că Marcel Ciolacu a declarat că „banii vor fi folosiți în acest an și anul viitor pentru activități educaționale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice și la protejarea mediului”.

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate