VIDEO. Primăria Municipiului Călărași, exemplu de bună practică în administrația publică

Primăria Municipiului Călărași a fost gazda unei vizite de lucru organizate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Asociația Pro Democrația, în cadrul proiectului „Etică în administrația publică”. Scopul principal al întâlnirii a fost evaluarea rezultatelor instituției în materie de etică organizațională, pentru a le transforma într-un model de bune practici destinat funcționarilor publici aflați la început de carieră.

Evenimentul a avut loc miercuri, 12 martie 2025, și a inclus discuții cu reprezentanții administrației locale despre direcțiile de modernizare a Călărașiului și implementarea principiilor de transparență, integritate și eficiență în administrația publică.

„Funcționarii publici ai Primăriei Municipiului Călărași trebuie să fie oameni care iubesc orașul și care depun suflet în toate proiectele. Ne-a bucurat vizita de lucru a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și a Asociației Pro Democrația, care au descoperit bunele practici din instituția noastră și viziunea echipei privind modernizarea continuă a Călărașiului”, a declarat primarul Marius Dulce.

În cadrul vizitei, reprezentanții proiectului au avut ocazia să poarte un dialog constructiv cu:
Marius Grigore Dulce, primarul Municipiului Călărași, care a prezentat principalele proiecte de dezvoltare aflate în derulare sau finalizate.
Ionuț-Alexandru Savu-Radu, administratorul public al municipiului, care a evidențiat impactul investițiilor asupra creșterii calității vieții în oraș.
Nelu Dobre, consilier de etică în cadrul Primăriei, care a facilitat întâlnirea și a subliniat importanța implementării principiilor etice în administrația locală.

Această inițiativă face parte dintr-un demers mai amplu de diseminare a bunelor practici în administrația publică, contribuind la formarea unei culturi organizaționale bazate pe profesionalism, transparență și responsabilitate.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

PSD Călărași / Vasile Iliuță: „România are nevoie de un președinte cu viziune și echilibru”

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, și-a exprimat susținerea fermă pentru

Marele Potoo: misterul păsării fantomă din pădurile tropicale

Marele Potoo (Nyctibius grandis), cunoscut și sub numele de „pasărea