Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 547

Știri

VIDEO. Premierul Nicolae Ciucă a fost în vizită la Călărași. Vasile Iliuță a fost uitat de colegii din coaliție

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat miercuri, 15 martie 2023, într-o vizită de lucru în județul Călărași. Alături de ministrul Lucian Bode și de șeful Cancelariei Primului Ministru, Mircea Abrudean, însoțit de președintele Organizației Județene Călărași a PNL, senatorul Ciprian Pandea, premierul Nicolae Ciucă a oprit, în drum spre obiectivele din program, la pasajul de la Drajna, unde s-a întâlnit cu primarul Gabriel Stanciu și cu constructorul. Aici, șeful Executivului a primit asigurări că până la finalul lunii mai circulația pe pasaj va fi deschisă.

Apoi, programul zilei a continuat cu vizita la ferma Enigmar Agro SRL, din comuna Alexandru Odobescu, beneficiară de fonduri oferite de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, condusă de liberalul călărășean Geoorge Chiriță.

https://youtu.be/zX3abyve9CE

“Avem proiecte europene absorbite pe plan local. Cu această ocazie i-am prezentat premierului o parte din doleanțele  fermierilor, precum și situația foarte dificilă a grâului din România. Cred că această întâlnire va fi benefică pentru producătorii agricoli“, a declarat Niculae Eremia, primarul comunei Alexandru Odobescu, notează CanalSUD.ro

Advertisement

Vizita de lucru din județul nostru a delegației guvernamentale s-a încheiat la societatea Gimart, din municipiul Călărași, singurul producător din România de echipamente complete de punte pentru vase de pescuit, științifice, de cercetare și militare. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a dorit să aibă o întâlnire și cu Organizația județeană a PNL, întâlnire la care au participat primarii liberali, președinți de filiale locale, directori de deconcentrate.

Surpriza vine la final! Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri, agricultor și președintele de partid aflat în coaliția de guvernare de la acest moment și președinte de Consiliu Județean, Vasile Iliuță nu a fost invitat la vizita premierului Ciucă!  De ce?

La o zi distanță, în conferința de presă organizată la PSD Călărași, liderul formațiunii politice a fost întrebat de ce nu a participat, iar răspunsul este pe măsura situației: “Îmi pare rău că nu am primit nicio invitație din partea PNL,  pentru a fi și eu prezent. E regretabil ce s-a întâmplat. Și pot să vă mai spun că eu întotdeauna am invitat prefectul la orice ministru secretar de stat, pe care PSD l-a avut în teritoriu. A fost invitat, de către Organizația Județeană, să fie prezent în teritoriu.”

https://youtu.be/uHDsbzPAPDw

Răspunsul liderul PNL Călărași, Ciprian Pandea este unul pe care nu țoți l-ar înțelege. “A fost o vizită de lucru în județul Călărași, iar cei care au stabilit obiectivele vizitate de domnul premier nu au considerat că… vezi aici ce spune șeful PNL Călărași.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Traian Băsescu obține victoria în instanță: Administrația Prezidențială obligată să plătească indemnizația restanțată de peste 750.000 lei

Published

on

Curtea de Apel București, prin Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat miercuri o decizie favorabilă fostului președinte Traian Băsescu în procesul intentat Administrației Prezidențiale. Instanța a admis în totalitate cererea reclamantului și a anulat atât Ordinul nr. 55 emis în 2022, cât și adresa SG 6462 din 26 mai 2022, prin care fusese oprită plata indemnizației lunare prevăzute de lege pentru foștii șefi de stat.

Magistrații au constatat că măsurile administrative contestate au fost nelegale, astfel că au obligat pârâta – Administrația Prezidențială – să achite suma totală de 754.234,84 lei. Această sumă reprezintă indemnizația lunară netă cuvenită lui Traian Băsescu pentru intervalul 23 martie 2022 – 31 iulie 2025, calculată conform dispozițiilor legale în vigoare.

Pe lângă prejudiciul principal, instanța a mai obligat Administrația Prezidențială să suporte și cheltuielile de judecată în cuantum de 17.648 lei.

Hotărârea a fost pronunțată pe fond și nu este definitivă. Pârâta are dreptul să formuleze recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Decizia reprezintă un precedent important în materia drepturilor foștilor președinți ai României și readuce în atenție aplicarea uniformă a Legii nr. 406/2001 privind indemnizațiile acordate acestora.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Yuhina brunneiceps – bijuteria ascunsă a munților Taiwan

Published

on

Pasăre mică, foarte activă, endemică exclusiv Taiwanului. Are un moț castaniu-închis, lung și ridicat, care o face imediat recognoscibilă. Obrajii sunt intens roșcați-ruginii, contrastând frumos cu gâtul și pieptul alb-gălbui. Spatele, aripile și coada sunt cenușiu-maronii, cu o nuanță caldă, discretă.

Trăiește doar în pădurile montane umede și dese, între 1000 și 2500 m altitudine, mai ales în zonele centrale și estice ale insulei. Se mișcă aproape întotdeauna în grupuri mici sau medii, foarte zgomotoase și agitate. Caută insecte, larve, muguri și nectar printre frunze și flori, deseori atârnând cu capul în jos sau sărind rapid din ramură în ramură.

Vocea este clară, ascuțită, insistentă – un țârâit repetat și un fel de „tsii-tsii-tsii” rapid care răsună des prin canion. Se aude de obicei înainte să o vezi. Cuibărește în tufe dese sau copaci joși, cuibul fiind un mic coșuleț compact din fibre vegetale și mușchi.

Una dintre cele mai simpatice și ușor de observat endemice montane din Taiwan, mai ales primăvara și vara târziu.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cine conduce de azi Poliția Călărași. Numirea oficială a lui Ionel Mătăsaru

Published

on

Schimbare la vârful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Comisarul-șef Ionel Mătăsaru a fost numit oficial la conducerea IPJ Călărași, potrivit informațiilor confirmate de instituție.

Ionel Mătăsaru vine la Călărași din Poliția Capitalei, unde a ocupat funcția de șef al Secției 18 Poliție București. Înainte de această poziție, a fost adjunct al șefului Secției 7 Poliție – Sector 2, acumulând experiență de conducere într-una dintre cele mai aglomerate structuri din țară.

Parcursul său profesional include și o etapă în teritoriu. În 2022, comisarul-șef Mătăsaru a ocupat funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, post care a fost ulterior scos la concurs de IPJ Argeș, după plecarea sa din funcție, fapt consemnat în presa locală de la acea vreme.

Numirea sa la conducerea IPJ Călărași vine într-un moment în care inspectoratul se află într-o etapă de reorganizare managerială, iar așteptările sunt ridicate în ceea ce privește combaterea infracționalității și relația Poliției cu comunitatea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading