Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 20°C | Anul XI Nr. 524

Politică

VIDEO. PNL și PSD au reluat concubinajul la Călărași. Ce promisiuni au făcut Iliuță și Pandea în fața primarilor

Published

on

Scânteile și tensiunile dintre PNL și PSD Călărași par că au luat sfârșit, iar începutul anului 2023 a venit cu concubinajului impus de Coaliția de guvernare dintre cele doua partide principale. La Călărași, coaliția nu a funcționat niciodată, au recunoscut ambele partide politice, însă acum, după multe războaie, care evident au încetinit dezvoltarea județului, lucrurile s-ar putea schimba.

Ciprian Pandea și Vasile Iliuță si-au dat mâna si s-au așezat la aceeași masă de discuții, avându-i în față pe toți primarii, atât liberali cât și social-democrați.

Ultimul scandal puternic dintre cele două partide politice de la Călărași a avut ca subiect, printre altele, mutarea sediului organizației județene a social-democraților în clădirea Fordoc, moment în care chiar prefectul Valentin Barbu l-a lovit pe Iliuță în spațiul public susținând că această clădire aparține Prefecturii. Un alt subiect tensionat l-a reprezentat împărțirea banilor din bugetul județului către primarii din județ, lucru comentat de liberali la acel moment că nu s-ar fi procedat într-un mod echilibrat.

Astăzi, 12 Ianuarie a.c., în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași, președintele Vasile Iliuță i-a invitat pe primarii județului la o dezbatere pentru stabilirea obiectivelor de dezvoltare pe care edilii le pot realiza în următoarea perioadă, până în alegerilor din 2024.

Advertisement

Șapte dintre primari au primit plachete în semn de merit pentru munca depusă și eforturile politice făcute în cadrul partidului.

– [ ] Silviu- Niki Gheorgescu – Un primar care reușește să corecteze greșelile altora
– [ ] Iulian Iacomi – Un primar care chiar și atunci când pierde bușilea își găsește drumul corect
– [ ] Costinel Milescu – Campionul revenirilor spectaculoase USL 2.0
– [ ] Nicolae Pandea – Cel mai longeviv președinte al asociației comunelor
– [ ] Corneliu Alexandru – Două cuvinte: loialitate și eleganță
– [ ] Florin Bordei – Cel mai tânăr primar
– [ ] Nicolae Rîjnoveanu – Cea mai plăcută voce a democrației

Pentru că o astfel de întâlnirea nu se poate desfășura fără ceva remarcabil, gafele nu au întârziat să apără. Președintele Vasile Iliuță a încurcat numele unui primar, placheta fiind scrisă greșit, iar a doua situație care i-a făcut pe primari să-și dea coate a fost reprezentată de placheta care a ajuns la primarul comunei Căscioarele, Florin Bordei, despre care Iliuță a crezut că ocupă poziția de cel mai tânăr primar din Călărași.

Greșeala făcut de Iliuță a fost atent observată de edili. La doar câteva secunde, mai mulți aleși i-au atras atenția președintelui PSD că titlul nu este atribuit corect, iar acesta ar trebui să i se cuvină primarul din Unirea, Ciprian Olteanu. Poate a fost o simplă greșeală, sau nu.

Ironiile primarilor liberali au continuat. Costinel Milescu din Oltenița a primit și el o plachetă din partea lui Vasile Iliuță pentru revenirea spectaculoasă din 2020 când a câștigat alegerilor locale din Oltenița în fața lui Petre Țone (PSD). Milescu i-a amintit că municipiul Oltenița reprezintă 10% din județul Călărași și l-a invitat să treacă măcar o dată prin cel de-al doilea municipiu al județului.

Advertisement

Vasile Iliuță și-a propus să continue această tradiție în fiecare an, cu fiecare ocazie când va invita primarii în discuții.

După oferirea plachetelor și a îmbrățișărilor, cei doi președinți care au ajuns, din nou, în concubinajul politic au discutat despre repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2023 unităților administrativ-teritoriale.

“Drept urmare a consultărilor pe care le-am avut cu președintele PNL Călărași, Ciprian Pandea, astăzi, am decis ca împreună să ne întâlnim. Avem pe ordinea de zi consultarea privind repartiția drumurilor comunale din fondul care a fost alocat de către Guvernul României, în bugetul județului Călărași. Împreună cu Ciprian Pandea și cu cei doi vicepreședinți din executivul Consiliului Județean, vreau să ascultăm problemele pe care dumneavoastră. (…) Cred că trebuie să vă spun că am început un an nou. La nivelul conducerii naționale, mi s-a transmis un singur lucru: să găsim orice soluție de negociere politică, să putem avea Coaliția funcțională la Călărași”, a precizat liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță.

Ciprian Pandea a precizat că, deși lucrurile nu au funcționat anul trecut cum au trebuit între cele două partide ale Coaliției, de acum își dorește să creadă că alianța se va putea realiza cu adevărat pentru binele cetățenilor.

“Anul trecut am mai avut mici fricțiuni, am decis, la începutul anului, împreună cu președintele Vasile Iliuță, să facem, totuși, Coaliția aceasta să funcționeze nu doar la nivel național, ci și la nivel local. Sper ca anul acesta să fie unul de dezvoltare pentru județul Călărași și sper ca dumneavoastră să puneți umărul la absorbția fondurilor europene și nu numai, astfel încât bunăstarea venită de la Guvernul României să se vadă în traiul cetățenilor. Vreau să cred cu tărie că, începând de astăzi chiar o să putem să facem alianțe, în adevăratul sens al cuvântului, pentru binele cetățenilor.(…) a punctat preșdintele PNL Călărași, Ciprian Pandea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Viceprimarul Gheorghe Stoian, fidel PSD de peste 20 de ani: „Am intrat în 2004 și voi ieși tot de aici”

Published

on

Viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian, a declarat că nu are de gând să schimbe vreodată partidul. Membru PSD din anul 2004, Stoian susține că loialitatea politică este un principiu de viață pentru el și că indiferent de context, nu va trece la altă formațiune.

În cadrul emisiunii „Spune-mi despre Călărași” de la Canal SUD, Gheorghe Stoian a subliniat că parcursul său politic este strâns legat de Partidul Social Democrat. De aproape 21 de ani, acesta a activat constant în structurile partidului, atât la nivel local, cât și județean.

„Am intrat în PSD în 2004 și este singurul partid în care am fost vreodată. De aici am pornit și de aici voi ieși, indiferent de ce se va întâmpla. Așa sunt eu, loial – și poate e și de la zodie, că sunt taur”, a spus zâmbind viceprimarul.

Stoian a activat mai întâi în comuna Unirea, unde a fost consilier local, apoi s-a mutat în Călărași, unde a continuat activitatea politică, devenind consilier local în două mandate și ulterior viceprimar.

„Am fost prezent în toate campaniile electorale ale PSD din 2004 încoace. Nu am sărit gardul, nu am cochetat cu alte partide. Cred că a fi consecvent e o calitate în politică, nu o slăbiciune”, a subliniat el.

Declarația sa vine într-un context în care traseismul politic continuă să afecteze credibilitatea multor aleși locali, iar cetățenii devin din ce în ce mai critici față de schimbările de tabere apărute „peste noapte”.

Advertisement

„În fața oamenilor trebuie să fii clar, ferm și să ai principii. Eu n-am făcut niciodată compromisuri și nu intenționez să încep acum”, a conchis Stoian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași: „Tăiem privilegiile, dar nu dezvoltarea județului!”

Published

on

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, transmite un mesaj ferm privind direcția de guvernare a partidului: sprijin pentru tăierea privilegiilor și sinecurilor, dar respingerea oricăror măsuri care afectează dezvoltarea comunităților locale.

„Susțin pachetul de măsuri propus de conducerea PSD, care vizează eliminarea privilegiilor inutile și reducerea cheltuielilor exagerate din sistemul public. Dar spun clar: dezvoltarea Călărașiului și a celorlalte județe nu poate fi pusă pe pauză în numele unei false economii”, afirmă Vasile Iliuță.

Liderul social-democrat din Călărași atrage atenția că, la nivel național, aproape 2700 de proiecte esențiale – apă, canalizare, drumuri și rețele de gaze – sunt în pericol de a fi blocate. Multe dintre ele, inclusiv în județul Călărași, sunt deja în execuție.

„Nu putem opri proiecte care au ajuns la 60-70% doar pentru că unii privesc totul dintr-un tabel. O astfel de abordare nu este reformă, ci o eroare care se va plăti scump. PSD cere evaluare corectă, nu blocaje făcute din birou”, mai spune Iliuță.

Advertisement

Acesta susține că PSD trebuie să rămână la guvernare tocmai pentru a proteja comunitățile locale și românii cu venituri mici și medii.
„Nu putem accepta o guvernare bazată pe austeritate forțată. Reforma înseamnă să lupți cu cei care ocolesc taxele și externalizează profiturile, nu să oprești alimentarea cu apă în satele din România!”, subliniază liderul PSD Călărași.

Vasile Iliuță a mai transmis că Partidul Social Democrat susține ferm finalizarea proiectelor de infrastructură începute, în special cele din Programul Anghel Saligny, și respinge categoric ideea că acest program ar fi „un mijloc de fraudare”.

„Dacă unii au furat, să răspundă! Dar nu poți bloca dezvoltarea unui întreg județ pentru că alții nu au respectat legea. Fiecare comunitate contează, de la cea mai mică, la cea mai mare”, a conchis Vasile Iliuță.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Politică

Paul Stănescu critică dur măsurile Guvernului: „România nu este o corabie care se scufundă! Reformele nu se fac prin teroare administrativă”

Published

on

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, lansează un avertisment ferm în privința direcției adoptate de Guvern în privința reformelor economice. Într-un comunicat dur, liderul social-democrat susține că România nu trebuie tratată ca „o corabie care se scufundă”, iar măsurile de reformă nu pot fi impuse cu forța, fără consultare și fără evaluări reale.

Stănescu atrage atenția că al doilea pachet de măsuri anunțat de Guvern are o abordare rigidă și periculoasă, care pune presiune exact pe categoriile cele mai vulnerabile: pensionari, mame, angajați plătiți la nivelul minim, profesori, funcționari și militari.

„Sub pretextul eficienței, se promovează o reformă construită pe intuiție, nu pe evaluări reale. Greul cade pe cei mai vulnerabili, în timp ce se renunță la investiții esențiale în infrastructură și dezvoltare locală, multe deja în stadiu avansat de execuție”, a declarat Stănescu.

În același timp, liderul PSD critică dur comportamentul partenerilor de coaliție, acuzând USR și PNL că atacă în mod constant PSD, dar cer sprijinul acestuia în momentul asumării răspunderii guvernamentale. „Nu putem accepta ca deciziile să fie luate fără analiză și fără dialog real cu toți actorii implicați. E nevoie urgentă de o ședință a coaliției pentru a discuta serios aceste măsuri”, afirmă acesta.

Advertisement

Stănescu a mai adăugat că PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne sau nu la guvernare. „Putem sprijini reforme și din Parlament, dar nu vom accepta ca viața românilor să fie sacrificată pentru un plan contabil rece și nedrept.”

În final, secretarul general al PSD reafirmă poziția partidului: sprijin pentru orice măsură care elimină risipa și abuzurile, dar fără a confunda responsabilitatea cu austeritatea și recesiunea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading