Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 541

La zi

VIDEO. Peste 100 de meniuri în așteptare vor ajunge în casele oamenilor nevoiași din Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Echipa campaniei “Stai la masă cu o faptă bună” pregătește o nouă acțiune ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Crucea Roșie Călărași, Cristina Sava și jandarmii călărășeni sunt cei care, în acest sfârșit de săptămână, vor merge într-un nou cartier mărginaș al municipiului Călărași pentru a oferi oamenilor fără posibilități o masă caldă, pe care oamenii de bine au putut să o plătească și să devină, astfel, un meniu în așteptare, un fenomen răspândit deja în țările occidentale, care adună adepți și în Călărași.

Astfel, peste 100 de “meniuri în așteptare”, preparate de localul manageriat de soții Dorian și Cristina Sava, vor aduce bucurie în inimile a peste 100 de persoane în cadrul campaniei “Stai la masă cu o faptă bună”. Această inițiativă, ce a prins viață prin colaborarea strânsă dintre Crucea Roșie și oameni cu suflet mare din comunitate, continuă să facă diferența în viața celor aflați în dificultate.

“Împreună cu Jandarmeria Călărași și ceilalți parteneri, din acțiunea noastră “Stai la masă cu o faptă bună”, strângem și numărăm banii pentru a vedea câți copii vom hrăni în weekend”mărturisește Aura Giurcă, directoarea Crucii Roșii Călărași. “Vom merge într-unul dintre cartierele grele ale Călărașiului, cu mâncare caldă, felul 1 și felul 2 și un desert. Vom aduce încă un zâmbet pe care îl aducem de Paște.”

Advertisement

În cadrul acestei campanii, clienții au avut oportunitatea de a contribui la cauză donând 25 de lei pentru fiecare meniu care urmează să ajungă într-un cartier mărginaș al municipiului Călărași. Această sumă modestă devine o sursă vitală de sprijin pentru cei mai vulnerabili din comunitate.

Crucea Roșie este un partener de încredere, iar noi vrem să sprijinim comunitatea locală, așa că nu aveam cum să nu răspundem pozitiv unei astfel de invitații. Fiind vorba despre copii nevoiași, Jandarmeria Călărași susține acest proiect”, declară Iulia Stanciu, reprezentant al Inspectoratului Județean de Jandarmi din Călărași.

Campania “Stai la Masă cu o Faptă Bună” nu este doar despre sărbători sau evenimente speciale; este despre solidaritatea și generozitatea pe care comunitatea o demonstrează pe tot parcursul anului. Cristina Sava, antreprenor local, subliniază importanța continuării acestui gest de bunătate și speranță: “Sunt foarte mulți copii care au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. M-am gândit că acest concept ar ajuta foarte mult întreaga comunitate, iar acest lucru nu se întâmplă decât luna aceasta, se întâmplă pe termen lung, lună de lună (…) Luna aceasta sperăm să creștem numărul meniurilor, pentru că știm că sunt tot mai mulți copiii care au nevoie de ajutor din partea noastră.”

Campania “Stai la masă cu o faptă bună” continuă să aducă speranță și să inspire gesturi de bunătate, nu doar în timpul sărbătorilor, ci pe întreg parcursul anului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

La Călărași, gusturile de altădată revin printr-o afacere nouă: Băcănia „Tradiții Strămoșești”

Published

on

Într-o perioadă în care auzim tot mai des despre scumpiri, taxe și afaceri care se închid, există și o altă realitate. Sunt oameni care aleg să nu renunțe: călărășeni care au curajul să deschidă afaceri noi și cred că munca cinstită și produsele de calitate își vor găsi locul pe mesele românilor.

Noua băcănie propune o selecție bogată de produse din carne tradiționale, de la binecunoscuții cârnați de Plescoi, babic, pastramă și virșli, până la specialități pregătite cu respect pentru rețeta originală. La capitolul lactate, rafturile sunt pline cu telemea de Sibiu, brânză proaspătă de vacă și de oaie (Lacaune), brânză de burduf, brânzeturi maturate, dar și smântână cu 36% și 42% grăsime, pentru cei care știu ce înseamnă gustul adevărat.

Nu lipsesc nici bunătățile din cămară: zacuscă, dulcețuri și murături – castraveciori, gogoșari sau conopidă – toate pregătite după rețete tradiționale, cu legume provenite din ferma proprie a producătorului. Oferta este completată de paste de casă în combinații inedite – cu busuioc, hribi, leurdă, roșii sau alte arome naturale, vin Pelin, bomboane Bucuria și ulei de floarea-soarelui presat la rece.

Mesajul este simplu și clar: toate produsele sunt naturale, românești și atent selecționate, pentru cei care caută calitate, nu compromisuri.

Advertisement

Băcănia „Tradiții Strămoșești” este deschisă de luni până vineri între orele 08.00 – 18.00, sâmbăta între 08.00 – 15.00, iar duminica între 08.00 – 13.00, și poate fi găsită în spatele spălătoriei de covoare de pe Strada Știrbei Vodă (PT 7).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Țigări de contrabandă scoase la vânzare în Piața Cuza Vodă din Călărași. Jandarmii au confiscat 139 de pachete

Published

on

O persoană de cetățenie bulgară a fost depistată vineri, 12 decembrie 2025, în timp ce oferea spre comercializare țigări de contrabandă în Piața Cuza Vodă din municipiul Călărași. Intervenția a avut loc în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate de jandarmii călărășeni în zonele aglomerate ale orașului.

În urma verificărilor, jandarmii au constatat că țigările nu aveau documente de proveniență. Au fost confiscate 139 de pachete, cantitate care depășește limita legală permisă pentru consum propriu.

Produsele au fost ridicate în baza articolului 61, alineatul 2 din Codul de Procedură Penală și urmează să fie predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit legislației în vigoare, o persoană poate deține cel mult patru cartușe de țigări pentru consum personal. Orice cantitate care depășește acest prag, în lipsa documentelor legale, este considerată contrabandă și se sancționează conform legii.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Spitalul Municipal Oltenița explică diferențele dintre răceală și gripă și atrage atenția asupra semnelor de alarmă

Published

on

Spitalul Municipal Oltenița a publicat o informare utilă pentru populație, în contextul sezonului rece, privind diferențele dintre răceala obișnuită și gripă, două afecțiuni respiratorii frecvent confundate, dar care au manifestări și riscuri diferite.

Potrivit specialiștilor, răceala debutează treptat și se manifestă prin simptome ușoare, precum nas înfundat sau care curge, dureri ușoare în gât și, uneori, febră scăzută. În cele mai multe cazuri, simptomele sunt blânde și dispar în câteva zile, fără complicații.

În schimb, gripa apare brusc și afectează întregul organism. Aceasta este însoțită de febră mare (peste 38°C), frisoane, dureri musculare, oboseală accentuată și tuse seacă. Medicii avertizează că gripa poate duce la complicații serioase, mai ales în cazul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu boli cronice.

Reprezentanții Spitalului Municipal Oltenița subliniază și situațiile în care prezentarea la medic este necesară: dacă febra persistă mai mult de trei zile, dacă apar dificultăți de respirație, oboseală extremă sau dureri intense în piept.

Advertisement

Totodată, cadrele medicale reamintesc că autotratamentul cu antibiotice este periculos, acestea fiind eficiente doar în cazul infecțiilor bacteriene, nu virale. Diagnosticul corect și tratamentul adecvat pot fi stabilite exclusiv de medic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading