VIDEO. Pensii de handicap obținute ilegal: Două femei din Călărași au fost prinse

Un bărbat din Călărași a adus în atenția publică un caz de corupție care vizează două femei din municipiul Călărași, suspectate că beneficiau ilegal de pensie de handicap grav (nevăzătoare), deși acestea nu sufereau de nicio afecțiune de vedere. Conform declarațiilor oferite de bărbat, cele două femei s-au folosit de documente pentru a obține venituri considerabile din pensii acordate pentru handicap permanent.

„(…) În urma sesizării mele către DGASPC Călărași, am primit răspunsul că cele două persoane, mamă și fiică, beneficiază de indemnizație de handicap grav cu însoțitor din anul 2004, respectiv 2011. DGASPC Călărași nu mi-a comunicat alte informații, deoarece au spus că sunt date cu caracter personal. Totuși, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Călărași mi-a oferit toate informațiile solicitate și am aflat că li s-a suspendat dreptul de prestații sociale, respectiv indemnizațiile de handicap grav cu însoțitor, începând cu data de 29.04.2024.(…)”

Totul a început când bărbatul a fost abordat de două femei, mamă și fiică, iar una dintre cele două femei, vecine de cartier, care i-au sugerat că ar putea să obțină și el o astfel de pensie, contra unei sume de bani. Pentru a întări propunerea, acestea ar fi susținut că fac parte dintr-o rețea bine organizată, specializată în astfel de practici ilegale, și că ar putea să îl ajute să devină beneficiar al unui venit dintr-o pensie de handicap obținută fraudulos.

„Am fost întrebat dacă doresc să obțin o pensie de handicap permanent contra unei sume de bani. Când le-am întrebat de ce fac acest lucru, mi-au spus că nu au bani să trăiască și să crească copilul. Am refuzat imediat, dar ele au continuat să afirme că sunt multe persoane care fac asta pentru bani”, a declarat bărbatul.

Potrivit denunțătorului, cele două femei, Georgiana Ș. și Sandu M. beneficiază de pensii de handicap din anii 2004 și 2011. În timpul conversațiilor avute cu ele, acestea i-ar fi mărturisit că dețin certificate care le atestă dizabilitatea de nevăzătoare și că „nu vor putea fi depistate niciodată”. Bărbatul a decis să aducă cazul în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași.

„(…) În urma descoperirii situației celor două persoane, am făcut o sesizare către DGASPC Călărași, prin care am cerut să fie controlați toți cei care beneficiază de indemnizații de handicap grav cu însoțitor cu valabilitate permanentă, adică fără alt control medical până la deces. Bineînțeles, doamna directoare Arbagic Daniela a refuzat, invocând faptul că sunt foarte multe persoane și că aceste controale medicale implică costuri considerabile pentru persoanele invalide. (…)”

Investigațiile DGASPC și intervenția autorităților

Denunțul a fost depus pe 21 februarie 2024, iar DGASPC a început rapid verificările. În urma investigațiilor inițiale, suspiciunile s-au confirmat, astfel că instituția a declinat competența către organele penale pentru continuarea anchetei. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, sub numărul 524/169/P/2024, iar cele două femei riscă acum să fie trase la răspundere penală pentru faptele lor.

Bărbatul denunțător consideră că aceste două cazuri sunt doar vârful aisbergului și că multe alte persoane ar putea beneficia ilegal de pensii de handicap în județul Călărași. El a solicitat DGASPC să verifice toate cele 12.000 de dosare de pensie de handicap înregistrate în județ, cu accent pe cazurile de nevăzători.

„Toate persoanele care beneficiază de astfel de pensii ar trebui verificate. Este de neconceput ca oameni sănătoși să profite de sistem, în timp ce alții, cu adevărat vulnerabili, sunt lăsați deoparte”, a declarat bărbatul.

Cazul este în desfășurare, iar autoritățile cerceteze toate detaliile furnizate de denunțător. Reprezentanții DGASPC au declarat că vor coopera cu organele penale pentru a elimina orice formă de fraudă din sistemul de protecție socială, în timp ce Parchetul investighează în detaliu rețeaua presupusă de fraudare a pensiilor de handicap din județ.

La solicitarea redacției Călărași PRESS, DGASPC Călărași a emis un punct de vedere.

”DGASPC răspunde oricărei solicitări atunci când există o suspiciune rezonabilă și bine întemeiată, bazată pe anumite justificări clare, despre care orice persoană poate să sesizeze atunci când observă o neregulă. De exemplu, domnului care a depus trei petiții la sediul DGASPC i s-a oferit un răspuns din partea noastră, în urma evaluărilor și verificărilor efectuate la domiciliul persoanelor vizate. Unele dintre suspiciuni s-au confirmat, însă altele nu au putut fi continuate din cauză că persoanele respective nu s-au prezentat la reevaluarea solicitată de direcție. În aceste cazuri, s-a procedat la suspendarea plăților, iar petentul a fost informat despre acest aspect. De asemenea, doresc să subliniez că, dintre cele două persoane menționate de acesta, despre care a afirmat că ar beneficia de prestații sociale, niciuna nu a fost identificată în baza noastră de date.

Ulterior, petentul a înaintat o solicitare prin care ne cerea să evaluăm toate persoanele cu handicap aflate în evidența direcției, în special persoanele nevăzătoare. Vreau să precizez că am acționat în conformitate cu articolul 59 din Legea nr. 448 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. I-am oferit petentului un răspuns în limitele legale în care putem acționa. Cu toate acestea, s-a arătat nemulțumit de răspuns, iar în acest sens nu mă pot exprima. Îl pot asigura, însă, pe el și pe dumneavoastră că am respectat întocmai cadrul legal.

Repet, conform legii, putem interveni doar în situațiile în care organele abilitate sau persoanele în drept emit suspiciuni justificate, ce ne permit să reevaluăm persoanele încadrate în grade de handicap. În caz contrar, ar putea fi interpretat că facem abuz asupra persoanelor care dețin deja certificate de handicap și beneficiază de drepturile conferite de lege. În concluzie, nu poate fi acceptată o suspiciune generală conform căreia toți ar fi în eroare sau că am procedat greșit.”

Cazurile din județul Călărași nu sunt singulare. Astfel de situații au fost des întâlnite în întreaga țară. Un fost șef al DGASPC Timiș, trimis în judecată: lua bani pentru a da certificate de nevăzător

 

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Motociclist accidentat de o şoferiţă neatentă, într-o intersecţie din Călărași

Un accident produs vineri în Călărași, la intersecţia străzilor 13

Alertă în Perișoru! Copil dispărut de la școală, găsit la domiciliul unui bătrân

Astăzi, 24 februarie, în Perișoru au fost momente de panică,