Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 546

Administrație Locală

VIDEO. Mesajul primarului Nelu Tatu cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

Published

on

În prag de sărbători primarul Netu Tatu şi consilierii locali ai comunei Vîlcelele îşi îndreaptă gândurile către cetăţeni. Cu o primire călduroasă, primarul social-democrat a vorbit deschis despre greutățile pe care le-a întâmpinat anul acesta. Eforturile făcute de administrația locală pentru dezvoltarea comunității sunt confirmate de cetățeni. Iată mesajul primarul:

“Suntem la sfârșitul anului 2021, cu bune cu rele am trecut și peste acest an. Ne bucurăm că Moș Crăciun a venit și la noi în comună. Cu ajutorul preoțilot parohi am reușit să distribuim pachete cu cadouri pentru elevii Școlii Florența Albu din Vîlcelele. Din păcate, anul acesta nu avem proiecte depuse sau realizate în totalitate din cauza banilor. Încercăm pentru 2022 să continuăm ceea ce ne-am propus. În 2021 am reușit să finalizăm proiectul terenului de sport din incinta școlii Florența Albu, iar pentru restul localității, vom continua cu rețeaua de canalizare apă curentă și asfalt. Transmit prin intermediul publicației dumneavostră tuturor locuitorilor din Vîlcelele un sincer și călduros la mulți ani, iar 2022 să vină cu bucurii și lucruri bune!” – a

 

https://youtu.be/0JvX8v9c1bE

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Căminul pentru Vârstnici din Călărași, un loc în care grija, munca în echipă și sprijinul comunității merg mână în mână

Published

on

În 2026, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași a făcut un pas important: și-a extins capacitatea la 50 de locuri, pentru a putea găzdui și îngriji mai mulți seniori din comunitate. Este o reușită care vine din muncă serioasă, colaborare bună și un respect profund pentru vârstnicii orașului.

Sub conducerea directorului Ilinca Enescu, la cămin lucrează o echipă dedicată care are grijă ca fiecare beneficiar să se simtă în siguranță, respectat și sprijinit. De la personalul medical și îngrijitori până la bucătari și personal administrativ, toți lucrează împreună pentru ca bătrânii să se simtă bine, ca într-o familie.

Sprijin din partea autorităților locale

Un rol important în această dezvoltare l-a avut și colaborarea strânsă cu administrația publică locală. Directorul Ilinca Enescu colaborează excelent cu Primăria Municipiului Călărași. Primarul Marius Dulce și viceprimarul Aldea Stelian vizitează frecvent căminul, discută cu beneficiarii, se interesează de nevoile lor și susțin proiectele care îmbunătățesc condițiile de trai.

Advertisement

„Suntem mereu în contact cu autoritățile locale. Avem sprijinul lor real și constant. Faptul că vin des în mijlocul nostru și stau de vorbă cu rezidenții arată respectul și grija pe care le-o poartă vârstnicilor din comunitate,” a declarat Ilinca Enescu.

Un loc modern pentru o viață demnă

Cu această extindere, căminul are acum camere mai multe, spații de relaxare, dotări moderne și un mediu prietenos. Fiecare detaliu contează atunci când e vorba de confortul vârstnicilor: de la mâncare caldă și sănătoasă, la sprijin medical permanent și activități sociale.

O misiune clară: să oferim mai mult și mai bine pentru seniorii noștri

La Căminul „Sf. Antim Ivireanul”, se muncește zilnic pentru a aduce o schimbare în bine în viața celor care au nevoie de sprijin. Iar sprijinul comunității și al administrației locale face ca această misiune să devină posibilă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Cod galben de ger (și) la Oltenița. Temperaturile pot coborî până la -20 de grade Celsius

Published

on

Municipiul Oltenița se află sub avertizare meteorologică de cod galben de ger, potrivit informării transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași și publicate de Primăria Municipiului Oltenița. Avertizarea este valabilă din 20 ianuarie 2026, ora 20:00, până pe 21 ianuarie 2026, ora 10:00.

Conform autorităților, în intervalul menționat sunt prognozate temperaturi deosebit de scăzute, cu minime care se vor încadra, în general, între -20°C și -8°C, local fiind posibilă instalarea gerului accentuat, mai ales pe timpul nopții și al dimineții.

Fenomenul meteorologic vizează întreg municipiul Oltenița și poate genera disconfort termic sever, dar și riscuri pentru sănătatea populației, în special pentru copii, vârstnici și persoanele vulnerabile.

În acest context, autoritățile locale recomandă:

Advertisement
  • evitarea deplasărilor inutile pe timpul nopții și dimineții;
  • purtarea de îmbrăcăminte groasă, adecvată sezonului rece;
  • protejarea copiilor, vârstnicilor și a persoanelor aflate în situații de risc;
  • verificarea surselor de încălzire din locuințe.

În caz de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze numărul unic 112. Reprezentanții Primăriei Oltenița anunță că vor reveni cu informații actualizate, în funcție de evoluția situației meteorologice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Călărași reamintește obligația legală privind curățarea zăpezii și a gheții din fața imobilelor

Published

on

Primăria municipiului Călărași a transmis o informare publică prin care reamintește cetățenilor, agenților economici și instituțiilor publice obligațiile legale ce revin în sezonul rece, în contextul condițiilor meteorologice specifice iernii.

Potrivit administrației locale, proprietarii și administratorii de imobile sunt obligați să asigure curățarea și menținerea în siguranță a zonelor adiacente clădirilor pe care le dețin sau le administrează. Măsurile vizează îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe trotuarele din fața imobilelor, curățarea acoperișurilor, rigolelor și jgheaburilor, precum și eliminarea țurțurilor de gheață formați, pentru a preveni producerea accidentelor.

În situațiile în care se formează polei, trotuarele trebuie presărate cu materiale antiderapante, precum nisipul sau rumegușul. Autoritățile subliniază că aceste obligații sunt prevăzute în regulamentul de gospodărire al municipiului Călărași și se aplică tuturor categoriilor de proprietari, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice, agenți economici sau instituții publice.

Reprezentanții Primăriei atrag atenția că respectarea acestor măsuri contribuie direct la siguranța pietonilor și la prevenirea incidentelor cauzate de alunecări sau căderi de gheață, fiind un demers de responsabilitate civică necesar pe perioada sezonului de iarnă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading