Connect with us

Politică

VIDEO. Mesajele social-democraților călărașeni cu ocazia Sărbătorilor de Paște

Published

on

Organizația -Partidului Social Democrat Călărași a organizat o acțiune de ajutorare a familiilor nevoiaşe din judeţul Călăraşi, în Săptămâna Mare, oferindu-le pachete consistente cu alimente pentru Paşte. Joi, 29 aprilie, PSD Călăraşi a organizat o conferință de presă în cadrul căreia s-a punctat  această acțiune umanitară. Totodată, toți parlamentarii și directorii de deconcentrate prezenți la conferință au ţinut să adreseze cetăţenilor judeţului Călărași mesaje cu ocazia Sărbătorilor Paște.

https://youtu.be/o0GTFopnq0o

Vasile Iliuţă / preşedintele PSD Călăraşi: “În Săptămâna Patimilor, cu toții ne gândim la cei de lângă noi. Ne gândim la locuitorii judeţului Călăraşi, la cei care sunt în mare necaz, sunt în nevoie. Preocuparea noastră, în Săptămâna Mare, va fi să alinam durerea unor familii nevoiaşe. Multumesc colaboratorilor! Pe această cale, trebuie să mulțumim celor care au fost darnici. Toate subordonatele Consiliului Judetean au participat la această colectă pentru binele nevoiaşilor din judetul Călăraşi. Nu numai Consiliul Județean, ci şi administratiile locale ale PSD, reprezentate de primari, se preocupă pentru ca cei aflați în nevoie să primească pachete pentru masa de Paşte. Este Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor. Acest lucru trebuie să ne ofere bunătate, toleranţă şi transmitem, pe această cale. celor care sunt aleşi, celor care sunt în fața populației cetăţenilor judeţului Călăraşi, să fie toleranti, buni şi să înțeleagă că menirea noastră este să facem bine cetăţenilor, pentru că ei ne-au pus pe funcții, ei ne-au ales. Pentru toate acestea, Organizația Județeană a PSD Călăraşi urează tuturor Paste Fericit”.

Samoila Ion / secretar executiv al PSD Călăraşi: “Am făcut o analiză şi astăzi, am luat legătura cu preşedinții organizațiilor de partid şi, imediat după conferinta de presă, o să fim prezenți în majoritatea localităților. Am hotărât, cu preşedinții de organizatii, ca niste familii care sunt într-o situație mai dificilă să primească, din partea noastră, cadouri. PSD, de-a lungul timpului, a dovedit că este aproape de oameni. Vrem, în limita posibilitatilor, să putem sa ii multumim pe cei care în ziua de Paşte nu au aceste posibilităţi şi ne-am gândit să facem această acțiune la nivelul întregului judet. Tuturor călărăşenilor le doresc Paste Fericit”.

Marcel Nuţu /  S.C. EcoAqua S.A. Călăraşi: “Va salut din partea colectivului de la Ecoaqua Călăraşi. Doresc tuturor concetățenilor noştri să aibă un an bun, cu

Advertisement

sănătate, cu belşug. Suntem lângă dumnealor, vrem să avem un serviciu prompt şi apropiat de cetăţean. Ca o informatie tehnică, putem spune că s-a predat SF-ul către consultanță. Este purtător de 265 de milioane de euro, cu care o să dezvoltăm comunitatea spre ridicarea nivelului de trai al concetăţenilor noştri. In rest, mai avem nişte proiecte care să aducă mai multă echitate pentru concetățeni vizavi de tarifare”.

Deputat PSD / Dumitru Coarnă: Social-democrația înseamnă apropiere de oameni. Suntem într-o zi de joi, joia din Săptămâna Mare. Cred că trebuie să ne amintim semnificația acestei zile. Este ziua în care Mântuitorul spală picioarele celor 12 ucenici. Este ziua în care vorbim despre cina cea de taină, despre rugăciune şi ziua în care Mântuitorul a fost vândut contra sumei de 30 de arginti fariseilor şi cărturarilor din lerusalim. Trebuie să avem grijă la aceste evenimente pentru că, până la urmă, înseamnă apropierea clară a Mântuitorului de oameni. Practic, s-a sacrificat pentru ca noi să înțelegem aceste mecanisme, de aceea trebuie să fim apropiați de oameni. Eu multumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi mă refer la alegătorii din judetul Călăraşi. O să încerc, atât cât pot eu şi atât cât voi fi lăsat din toate perspectivele, să înteleg problemele oamenilor şi să vin cu soluții clare pentru a rezolva aceste probleme, adică să depăşim faza de la vorbă la faptă, să venim cu acel element pe care şi Mântuitorul lisus Hristos I-a încercat şi pentru care a şi plătit: apropierea de oameni şi adevărul. Adevărul eliberează. De aceea, eu o să încerc, atât cât pot, så enunt adevărul şi să sprijin cetățenii judeţului Călăraşi. Gânduri bune, Sărbători Pascale fericite, să dea Dumnezeu sănătate şi mult noroc să avem cu toții. Doamne ajută”.

Senator PSD / Nicuşor Cionoiu: “Vă doresc Paşte Fericit, Sărbători Pascale liniştite! Vreau ca în această perioadă să uităm că suntem politicieni şi să ne aducem aminte că suntem români. Doresc ca toţi dintre noi să ne aducem aminte că sunt familii nevoiaşe, copii dotați, copii care trebuie ajutați, sprijiniți. As vrea ca toți oamenii care pot oferi ceva, în această perioadă, să fie aproape de oamenii nevoiaşi pentru a le face sărbătorile mai bune, mai liniştite”.

Marius Dulce / preşedintele  PSD Municipiul Călăraşi: “In această săptămână, am uitat de politică. Suntem oameni, trebuie să devenim mai buni, trebuie să fim aproape de semenii noştri, iar organizația municipală deja a început o campanie, ‘Suflet pentru suflet. Am identificat familii nevoiaşe, care vor primi de la noi un semn de bunătate, pentru că trebuie să ne gândim ca fiecare să aibă pe masă, în ziua de Paşte, o bucată de cozonac. Noi, social democrații, nu facem altceva decât să fim lângă oameni, pentru că aşa suntem construiți. Mai departe, vom läsa faptele noastre să vorbească şi nu închei înainte de a ura un Paşte liniştit, cu sănătate, alături de cei dragi. Aveți încredere în noi, pentru că ceea ce am promis, vom face”.

Deputat PSD / Constantin Bîrcă: „Suntem în Săptămâna Patimilor. Eu, împreună cu colegii mei din Colegiul 3. ne-am îndreptat atenția asupra familiilor nevoiaşe. Am încercat şi credem că vom reuşi să aducem puțin zâmbet în casele dumnealor. Împreună facem mici cadouri. Îmi doresc ca prin aceste gesturi mici, toți cei din Colegiul 3, din judetul Călăraşi, să aibă sărbători binecuvântate, liniştite, să beneficieze de împăcare, să fim îngăduitori unii cu ceilalţi. Vă doresc tuturor Paste Fericit”.

Mihäitä Beştea / preşedintele interimar al PSD Oltenița: “Dacă săptămâna trecută am fost preocupaţi de natură şi la nivelul judeţului Călăraşi am avut mai multe evenimente de ecologizare, săptămâna aceasta suntem preocupați de oamenii nevoiaşi din județul Călăraşi. Îi multumesc domnului preşedinte (n.r. Vasile Iliuţă), pentru că a avut ideea de a face o colectă la nivelul organizaţiei judeţene şi de a fi alături de cetățenii din județul Călăraşi, care au nevoie de sprijin din partea noastră. Împreună cu colegii mei, preşedinti de organizație din localitățile din Colegiile 4 şi 5, astăzi (n.r. 29 aprilie a.c.) şi mâine (nr. 30 aprilie 2021), voi fi prezent şi vom încerca să aducem puțină bucurie în casele unor nevoiaşi. Organizația Municipală PSD Oltenita, fiind, din punctul meu de vedere, a treia forță politică din PSD Călăraşi, după organizaţia județeană şi după organizația municipală Călăraşi, s-a mobilizat exemplar şi le multumesc, pe această cale, colegilor mei. Vreau să vă spun că avem pregătite peste 150 de pachete care vor merge numai către familiile nevolase din enita. Incher urându-le tuturor calărăşenilor un Paşte liniştit. fericit și cu multă sănătate. Acelaşi mesaj îl transmit şi oltenițenilor mei: Paște Fericit și tot binele din lume.”

Advertisement

Bogdan Mihai / manager Spitalul Județean de Urgenţă Călăraşi: “În această perioadă este clar că ne gândim, mai mult ca niciodată, la suferintele oamenilor. La Spitalul Județean de Urgentă marcăm acest moment printr-o mică recunoaştere a celor care se află în suferinţă. Astfel, le vom acorda o masă simbolică cu nişte cozonaci, ouă, dar toate vor fi venite sub egida spitalului. Este foarte important să întărim instituţiile şi lumea să le perceapă exact în sensul în care ele trebuie să funcționeze: pentru cetățean. Paşte Fericit”.

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

VIDEO. Marius Dulce merge mai departe alături de Vasile Iliuta și candidează pentru un nou mandat la Primăria Călărași

Published

on

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, însoțit de liderul organizației județene a Partidului Social Democrat, Vasile Iliuță, și staff-ul politic, și-a depus joi, 25 aprilie, candidatura pentru un nou mandat în fruntea primăriei, pe care o conduce din anul 2020.

După depunerea documentelor, Marius Dulce a declarat în fața jurnaliștilor faptul că progresele înregistrate în municipiul Călărași în ultimii patru ani sunt rezultatul efortului colectiv al echipei conduse de el și de liderul său, Vasile Iliuță, alături de oamenii implicați în dezvoltarea comunității.

https://youtu.be/gsSXMvIX1HA?si=bGf1AZ3lqKR-W7UL

Primarul a evidențiat rezolvarea problemelor de infrastructură rutieră în primul mandat și și-a convingerea și determinarea de a se concentra acum pe dezvoltarea turismului în zonă. Acesta a subliniat că echipa sa va acorda o atenție deosebită acestui domeniu în perioada următoare, asigurând că nevoile comunității vor fi tratate cu prioritate. Tandemul Dulce – Iliuta și Iliuta Dulce merge mai departe.

“Călărașiul merită o echipă bine pregătită pentru următorii 4 ani. Oameni care cunosc orașul cu toate problemele sale. Pe unele dintre ele le-am rezolvat în acest mandat. Cu răbdare și cu gândul la durabilitate și normalitate.

Advertisement

Niciodată municipiul nostru nu a cunoscut o așa dezvoltare. 70 de milioane de euro au fost atrase în acești 4 ani, bani din fonduri europene nerambursabile sau programe naționale.

Mi-am depus candidatura pentru un nou mandat alături de noua echipă propusă de PSD pentru Consiliul Local Municipal.  Colegi care îmi susțin proiectele actuale și viitoare, colegi cu experiență, oameni valoroși ai urbei noastre” – scria Marius Dulce pe Facebook.

Dragi călărășeni, vă invit să continuam împreună pentru un oraș modern și european!

În încheiere, Marius Dulce a exprimat încrederea în capacitatea cetățenilor din Călărași de a înțelege și aprecia schimbările aduse în multiplele aspecte administrative de primul său mandat.

Advertisement
Continue Reading

Politică

Dumitru Coarnă și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Astăzi, într-un moment de maximă importanță pentru viitorul politic al județului Călărași, Dumitru Coarnă și-a oficializat candidatura pentru președinția Consiliului Județean. Deputatul Dumitru Coarnă și-a depus documentele la Centrul Biroului Electoral Județean, intrând astfel în cursa electorală alături de alte nume sonore din peisajul politic local.

Candidatura lui Dumitru Coarnă aduce o dimensiune nouă și o perspectivă proaspătă în competiția pentru conducerea Consiliului Județean Călărași. El va fi susținut de Partidul Umanist și Social Liberal (PUSL), aducând în prim-plan viziuni și soluții menite să aducă progres și dezvoltare în județ.

Alături de Dumitru Coarnă, alți candidați importanți și-au anunțat deja intenția de a participa la această competiție acerbă pentru președinția Consiliului Județean. Printre aceștia se numără deputatul Daniel Florea, care va candida din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Camelia Dăscălescu, reprezentând Alianța Dreapta Unită, Vasile Iliuță delegat de Partidul Social Democrat (PSD), și Valentin Barbu, fostul prefect al județului Călărași, care își va reprezenta partidul, Partidul Național Liberal (PNL), în această competiție.

Cursa electorală pentru președinția Consiliului Județean Călărași promite să fie una plină de suspans și dezbateri aprinse, iar candidatura lui Dumitru Coarnă din partea PUSL adaugă o notă de interes și competitivitate în această bătălie pentru încrederea cetățenilor.

Advertisement

Continue Reading

Politică

VIDEO. Victorii artificiale, pe bani grei, în comuna Borcea. Primarul Aniel Pațurcă nu susține sportivii locali. Cum arată stadionul îngrijit de echipa neglijată de primar

Published

on

Nelu Adamescu - PSD Borcea
sursa foto: calarasipress.ro

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Nelu Adamescu, candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Borcea, a adus în atenția publicului modul în care actualul primar, Aniel Nedelcu Pațurcă, gestionează echipa de fotbal locală, FC Agricola Borcea. Într-un interviu acordat exclusiv pentru Calarasipress.ro, Adamescu a declarat că primarul preferă să obțină victorii artificiale în detrimentul echipei locale, Avântul Pietroiu.

Nelu Adamescu - PSD Borcea

Potrivit lui Adamescu, echipa Avântul Pietroiu, formată din fotbaliști locali, este neglijată de către administrația locală, care canalizează resursele financiare și promovarea către echipa FC Agricola Borcea. Acest lucru duce la o lipsă de satisfacție în comunitate, deoarece fotbaliștii care joacă pentru FC Agricola Borcea nu sunt localnici, ci provin din alte județe, adesea din echipe de top.

Nelu Adamescu a subliniat că această practică a primarului Pațurcă este un exemplu clar de obținere a victoriilor artificiale. Acest aspect, conform candidatului PSD, reprezintă un eșec real în dezvoltarea comunității locale și subminează spiritul sportiv al locuitorilor din Borcea.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate