Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 531

Știri

VIDEO. Gardul care separă două lumi: enoriașele alcoolice și tinerii drogați de casa domnului

Published

on

În urmă cu aproximativ două luni de zile autoritățile din Călărași au aprobat, la solicitarea mai multor consilieri, realizarea unui gard de protecție care să separe enoriașele alcoolice și tinerii drogați de casa domnului – Biserica Sf. Gheorghe din municipiul Călărași, situată la intersecția străzilor Libertății și București. Problema a fost ridicată de consilierii locali, nu de oamenii bisericii.

Mai mulți consilieri locali din Călărași au afirmat, într-o ședință locală, faptul că în curtea bisericii se întâmplă lucruri care nu sunt tocmai ortodoxe, de la consumul de băutură, până la droguri în rândul tinerilor.

https://youtu.be/02ErtiLrS_s

Ca soluție, aleșii locali au ales de cuviință că cea mai eficientă soluție ar fi ridicarea unui gard înalt de 1,5 m. Demarate în trombă, lucrările au cuprins și zona parcării care a fost să fie “înghițită” de linia gardului care trecea fix pe jumătatea parcării. Pentru că s-au arat nemulțumiți, locatarii au reușit să-i convingă pe oamenii bisericii să nu distrugă parcarea.

Advertisement

https://youtu.be/GgoggETKemI

Subiectul a stârnit discuții și nemulțumiri în rândul vecinilor. De frică să nu le dispară parcul din jurul parohiei, oamenii au cerut reprezentanților bisericii să nu distrugă spațiul amenajat din jurul parohiei. La fel cum s-a întâmplat cu locul de joacă din zona, demolat pentru ca în loc să apăra o capelă.

La nivel IPJ Călărași nu au fost înregistrate plângeri sau sesizări în cursul acestui an cu privire la consumul de alcool în zone publice, ori persoane care sa consume substanțe interzise în zona bisericii Sf. Gheorghe.

Proiectul care prevede realizarea acestui gard a început în data de 21.09.2022 și are termen de execuție 24 de luni, data limita 21.09.2024, firma care executa lucrarea este S.C RCH CON INSTAL SRL.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

ANAF blochează sute de firme Uber și Bolt suspectate de fraudă fiscală cu flote auto luate în comodat

Published

on

Pentru prima dată, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o amplă acțiune de verificare și blocare a unor firme care operează în sistemul de ride-sharing, prin platformele Uber și Bolt, suspectate că ar fi folosit mașini luate în comodat pentru a evita plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.

Potrivit ANAF, numeroase companii care figurează cu flote active pe cele două platforme nu sunt, în realitate, proprietarele vehiculelor utilizate, ci le-au preluat în folosință de la alte firme prin contracte de comodat.

„Multe firme cu flote de mașini prezente pe Uber și Bolt nu sunt proprietarele acestora, ci le-au luat în comodat de la alte companii. În acest mod, se eludează obligațiile fiscale, iar bugetul de stat este prejudiciat prin neplata impozitelor și contribuțiilor aferente”, precizează reprezentanții ANAF.

Conform surselor citate, șoferii angajați sau colaboratori ai acestor firme sunt plătiți pentru curse, însă companiile care dețin mașinile în comodat nu virează impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente sumelor plătite. Când echipele Antifraudă intervin, prejudiciile constatate sunt considerabile, însă firmele intermediare nu dețin bunuri care să poată fi executate — nici măcar autoturismele folosite în activitate.

Fraudă estimată la peste 52 de milioane de euro

Oficialii statului estimează că pierderile provocate bugetului depășesc 52 de milioane de euro, sume care ar fi trebuit colectate sub formă de taxe și impozite din activitatea de ride-sharing.

Advertisement

Surse din cadrul instituției spun că, în unele cazuri, firmele implicate au fost special create pentru a gestiona aceste contracte de comodat, fiind ulterior dizolvate sau declarate fără active, tocmai pentru a evita răspunderea fiscală.

RAR ar putea fi implicat în verificările viitoare

În această schemă ar putea fi implicat și Registrul Auto Român (RAR), care supervizează stațiile ITP unde mașinile de ride-sharing sunt obligate să efectueze verificări la fiecare 6 luni. În eventualitatea unei colaborări între RAR și ANAF, verificarea tehnică ar putea fi suspendată pentru firmele care nu și-au achitat obligațiile fiscale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. „Mi-au luat copilul nevinovat și l-au băgat la pușcărie!” – strigătul disperat al unei mame din Dragalina

Published

on

Toma Elena, mama unui tânăr de 30 de ani din comuna Dragalina, trăiește o dramă cutremurătoare. Băiatul ei a fost arestat și condamnat, deși, spune femeia, probele nu îl incriminează. Între lacrimi și neputință, mama povestește cum viața familiei s-a schimbat radical.

„M-am trezit cu poliția la poartă”
„Am un copil arestat pe nedrept. Într-o zi au venit polițiștii și l-au luat, spunând că există o filmare cu el. A doua zi, când m-am dus la reținere, mi-au zis că filmarea nu mai există”, povestește femeia.

Ea susține că, deși băiatul ei avea alibiuri clare – era la muncă și avea convorbiri telefonice care dovedeau unde se afla – aceste probe nu au fost luate în seamă. „Nu s-au uitat la nimic: nici telefoanele, nici faptul că era la Dragonul Roșu, nici măcar declarațiile altora din dosar care au spus că el nu e vinovat.”

„Am plătit avocați, dar adevărul n-a ieșit la lumină”
Ani la rând, Elena Toma a cheltuit bani pentru avocați, sperând că justiția va demonstra nevinovăția fiului ei. „Am aflat prea târziu că avocatul nostru era rudă cu anchetatorul. Dacă știam, nu-l luam niciodată. Mai bine mergeam cu un avocat din oficiu. Adevărul poate ieșea la suprafață.”

Advertisement

Femeia este convinsă că fiul ei a fost băgat la înaintare pentru ca alți inculpați să primească pedepse mai mici. „Grupul acela a spus la un moment dat că au lăsat pe altul în libertate și au dat vina pe copilul meu. De ce n-au zis de la început? Ca să-și scadă ei din pedeapsă.”

„Copilul meu e terminat”
Tânărul de 30 de ani se află de trei luni după gratii. „Când l-au arestat, a intrat într-un stres enorm. Îmi spune mereu: mamă, dacă eram vinovat, nu-mi părea rău, dar mă doare că sunt nevinovat și totuși stau închis.”

Pentru Elena Toma, fiecare vizită la penitenciar este o rană. „Îi duc pachet, încerc să-l încurajez, dar el e terminat psihic. Îmi spune că nu înțelege cum s-a putut întâmpla asta. Nici eu nu înțeleg. Justiția nu și-a făcut treaba.”

„În România intră oameni nevinovați la pușcărie”
Mama spune că trăiește cu frica și neputința că orice om ar putea ajunge în aceeași situație. „Doamne ferește să mai treacă cineva prin ce trecem noi. Copilul meu nu are nicio convorbire cu grupul, nu are legătură cu părțile vătămate. Și totuși, pentru că avea o suspendare mai veche, s-au gândit că e mai ușor să-l condamne.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Filme de top pe marele ecran la Cinema Călărași – programul lunii octombrie 2025

Published

on

Călărășenii au parte, în această lună, de producții spectaculoase, premiere internaționale și filme românești de acțiune, animații pentru copii și thrillere pline de suspans. Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași a anunțat programul Cinema 3D/2D pentru perioada 3 – 30 octombrie 2025.

📌 Iată cele mai așteptate filme ale lunii:

  • „Casa de păpuși a lui Gabby – Filmul” (animație, AG) – o aventură plină de magie și personaje simpatice, destinată celor mici.
  • „Jaful secolului” (acțiune, dramă, N15) – film românesc inspirat din fapte reale, cu Anamaria Vartolomei și Rareș Andrici.
  • „După apocalipsă” (comedie, SF, AP12) – Samuel L. Jackson și Dave Bautista într-o luptă pentru supraviețuire după o catastrofă solară.
  • „TRON: Ares” (acțiune, SF, 3D, AP12) – revenirea spectaculoasă a francizei de cult, cu Gillian Anderson și Jared Leto.
  • „Roofman: Hoțul de pe acoperiș” (dramă, crimă, N15) – Channing Tatum în rolul unui spărgător evadat.
  • „Micul erou peticit” (animație, AG) – un film de familie emoționant, plin de umor și personaje fantastice.
  • „Doamne, ce noroc!” (comedie, acțiune, AP12) – Keanu Reeves în rolul unui înger cam stângaci, într-o poveste plină de umor.
  • „Telefonul negru” (horror, N15) – continuarea poveștii cutremurătoare, cu Ethan Hawke.
  • „Cursa” (acțiune, AG) – super-producție românească filmată pe străzile din București, cu mașini spectaculoase și cascadorii de top.
  • „După vânătoare” (thriller, dramă, N15) – Andrew Garfield și Julia Roberts într-o poveste tensionată despre secrete și acuzații.

📅 Programul complet cu orele de difuzare poate fi consultat pe site-ul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași – www.culturalcl.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading