Connect with us

Știri

VIDEO. DJ 402 va fi modernizat mai devreme cu un an

Published

on

Modernizarea drumurilor din Călărași au creat mai mereu teme de discuții și nemulțumire din partea oamenilor care s-au săturat de promisiunile întârziate care vin din partea administrațiilor locale sau județene. A fost și cazul DJ402, un drum de 62 de km lungime ce traversează localitățile Curcani, Luica, Nana, Săruleşti, Sohatu, Tămădău Mare, Belciugatele şi Fundulea. Semnat în anul 2019, contractul lucrărilor se pare că se aproprie de sfârșit. A fost un drum aspru criticat pentru starea jalnică pe care o avea. Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță anunță că modernizarea acestui drum va fi realizată cu un an mai devreme față de estimările inițiale, anunță sursa citată în conferința de presă de joi, 29 sept. 2022.

Lucrările sunt finanțate prin Programul Operațional Regional și au o valoare de 93 milioane lei fără TVA.

“Să ştiţi că modernizarea DJ 402, poate unul dintre cele mai reuşite proiecte ale judeţului Călăraşi, se realizează înainte de termen. Dacă termenul de execuţie este de 3 ani, el va fi gata cu un an de zile mai devreme. E vorba de drumul care leagă localităţile Curcani – Luica – Nana – Fundulea – Tămădău – Gostilele – limita cu judeţul Ialomiţa.”

28 de stații de autobuz în proiect

Vasile Iliuță a mai precizat că proiectul include și montarea a 28 de stații de autobuz, dotate cu panouri fotovoltaice şi cu un sistem de informare al cetăţenilor. “Am optat pentru staţii de autobuz inteligente, dotate cu panouri fotovoltaice, unde cetăţenii vor putea fi şi informaţi. Pentru orice staţie am transmis constructorului să se facă un proces verbal de predare către primarul localităţii unde sunt amplasate ca să le introducă în obiectivul de pază.”, a mai adăugat Iliuță.

Advertisement

Contractul de finanţare a lucrărilor privind modernizarea drumurilor judeţene DJ 402 şi DJ 302 în cadrul proiectului “Modernizarea şi Reabilitarea drumurilor judeţene DJ 402 tronson DN 4 – Curcani – Măriuţa – limită judeţ Ialomiţa, km 0+000 – km 53+700 şi DJ 302 tronson DN3 – Belciugatele – Măriuţa – limită judeţ Ialomiţa, km. 0+000 – km 15+365”, finanţat în cadrul Axei prioritare 6 „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională”, Prioritatea de investiţii 6.1. „Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor intermodale” a fost semnat la începutul lunii iunie 2019. Proiectul este implementat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu primăriile localităților Curcani, Luica, Nana, Săruleşti, Sohatu, Tămădău Mare, Belciugatele şi Fundulea.

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Mii de vizitatori la Grădina Zoologică din Călărași, în Săptămâna Verde! Cei de la ZOO așteaptă un număr și mai mare de oameni la Festivalul de Paște

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Zilele acestea, Grădina Zoologică din Călărași a fost plină de mici vizitatori, dornici să învețe diverse aspecte despre animale, dar despre și protejarea mediului înconjurător, pe care îl împărțim cu toții. Cei de la ZOO i-au primit cu căldură pe elevi, iar, cu ocazia Paștelui, aceștia așteaptă un număr și mai mare de vizitatori, întrucât vor găzdui un festival de amploare.

 

Multiple școli au ales să desfășoare Săptămâna Verde în perioada de dinaintea Sărbătorilor Pascale, iar un punct de interes al elevilor din Călărași și din județele învecinate (București, Constanța și Ialomița) este reprezentat de Grădina Zoologică din orașul nostru.

„Săptămâna Verde” este un proiect derulat la nivel național și are ca scop educarea elevilor în scopul înțelegerii problemelor mediului înconjurător și al protejării lui.

Advertisement

 

Reprezentanții Grădinii Zoologice Călărași se bucură că mii de elevi au venit în vizită, cu ocazia Săptămânii Verzi: „Toate aleile grădinii, toată săptămâna aceasta, au fost pline. (…) Ieri am avut peste 1.000 de copii prezenți aici. În perioada aceasta asta este marja de prezență a copiilor la ZOO.

Grădina Zoologică este un loc frumos, despre natură, avem exemplare pe care multe grădini zoologice din țară nu le au și este un loc în care copiii pot învăța foarte multe”.

Ce eveniment se pregătește la Grădina Zoologică din Călărași

Grădina Zoologică va avea porțile deschise chiar și pe 6 mai, în a doua zi de Paște, întrucât va desfășura un amplu festival, dedicat cetățenilor.

Sub deviza „Stai la masă cu o faptă bună!”, comunitatea este invitată să se alăture unei inițiative menite să aducă bucurie și sprijin acolo unde este mai multă nevoie.

Advertisement

Anul acesta, Grădina Zoologică Călărași nu se limitează doar la organizarea vânătorii de ouă tradiționale. În schimb, s-a angajat într-o colaborare strânsă cu Primăria Municipiului Călărași și alte organizații locale precum Sidepol, Crucea Roșie Călărași, TEXAS Bar-B-Q, Jandarmeria Călărași și voluntarii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași pentru a crea un eveniment memorabil, plin de activități și semnificații.

Sub umbrela campaniei „Stai la masă cu o faptă bună!”, participanții sunt încurajați să se implice într-un gest caritabil simplu, dar profund: donația pentru copiii din familii defavorizate. Prin mecanismul inovator al „Meniului în așteptare”, fiecare contribuție la urnele pregătite de Crucea Roșie Călărași va fi transformată în meniuri hrănitoare pentru cei care au nevoie.

Festivalul va fi mai mult decât o simplă sărbătoare de Paște. Atelierele de creație, de cercetași și de prim-ajutor, demonstrațiile echipei de intervenție ale poliției și jandarmeriei, precum și alte surprize și concursuri vor crea o atmosferă plină de bucurie și solidaritate pentru toți participanții.

Cu premii oferite de partenerii evenimentului, inclusiv materiale de la RogerDesign și librăria Arienta, vouchere pentru acces gratuit la Grădina Zoologică, abonamente la bazinul de înot pentru copii și multe altele, fiecare vizitator va avea ocazia să se bucure de experiențe unice și să facă parte dintr-un gest caritabil cu impact real.

 

Advertisement

Astfel, pe 6 Mai 2024, de la 10:00 la 14:00, Grădina Zoologică din Călărași devine gazda unui festival de Paște cu adevărat special, unde comunitatea se poate bucura nu doar de tradițiile sărbătorii, ci și de oportunitatea de a face o diferență în viețile celor aflați în nevoie.

Continue Reading

Știri

Dumitru Coarnă susține candidații partidului PUSL

Published

on

Deputatul călărăşean,  Dumitru Coarnă susține candidații PUSL pentru alegerile locale din 9 iunie de anul acesta. Coarnă este un susținător al partidului condus de Cristian Popescu Piedone.

„Împreună cu echipa PUSL Călărași, am depus astăzi, 21 aprilie 2024, candidatura colegei mele, Liliana Sandu, pentru funcția de primar al comunei Frumușani, județul Călărași”, a anunțat Dumitru Coarnă.

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Este cod galben de furtună și ploi torențiale în mai multe localități călărășene

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a emis o alertă de Cod Galben de furtună pentru mai multe localități din zonă.

Conform avertizării, se preconizează frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25 de litri pe metru pătrat, grindină de mici dimensiuni și intensificări ale vântului.

Localitățile vizate de această avertizare sunt: Modelu, Roșeti, Perișoru, Jegalia, Unirea, Ștefan cel Mare și Dichiseni. Intervalul de valabilitate este stabilit pentru data de 25 aprilie 2024, între orele 17:05 și 18:00.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate