VIDEO. DGASPC Călărași are un nou director

Noul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Daniela Arbagic, își prezintă, într-o conferință de presă susținută astăzi de Partidul Social Democrat Călărași, istoricul profesional și obiectivele pe care aceasta speră să le îndeplinească în noua funcție.


Daniela Arbagic:
Sunt o persoană cu experiență în domeniul protecției copilului din 1996, chiar puțin înainte de a se înființa DGASPC care a avut loc ulterior în 1998. Sunt de profesie psiholog, am lucrat prin diferite centre de plasament în calitate de șef de centru și pe funcție de execuție – psiholog. Am preluat mandatul recent, din data de 14 iunie, cu problemele inerente, unele dintre ele le cunoașteți și dumneavoastră. Consider că pentru mine este o recunoaștere a muncii depuse în domeniul lucrat până acum. Îi mulțumesc mult pentru încredere și sprijin județului Călărași. Mulțumesc tuturor colegilor care m-au susținut și care au încredere în mine că pot să ajut la restructurarea sistemului de protecție, dar și o îmbunătățire a calității serviciilor pe care eu mi-o doresc într-un ritm mult mai alert.
Mesajul meu este că suntem aproape de copii, de familii, de cetățenii în nevoie și încercăm, cu sprijinul Consiliului Județean în calitate de coordonator principal de credite, să rezolvăm toate problemele. Consider că printr-o comunicare și o colaborare apropriată putem rezolva împreună.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Filme pentru toate gusturile, la Cinema 2D/3D Călărași. Ce rulează în această perioadă

Călărășenii sunt invitați în aceste zile la film, la Cinema

Dorel și aventurile sale. Ispravă venită direct din șantierul din centrul municipiului

S-a întâmplat ieri după-amiază, la periferia municipiului Calarasi. La o ora destul