in

VIDEO. Deputatul Dumitru Coarnă, despre moțiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu

Deputatul social-democrat Dumitru Coarnă și-a prezentat activitatea desfășurată în ultima săptămână, apoi a vorbit despre cele mai importante subiecte ale acestor zile, respectiv moțiunea simplă împotriva ministrului sănătății, Vlad Voiculesc și indemnizațiile speciale oferite parlamentarilor. Deputatul de Călărași a observat că s-a creat o mare confuzie între   între pensia specială și indemnizația oferită unui parlamentar, motiv pentru care a adus clarificări în cadrul conferinței de joi, 18 februarie 2021. 

Deputat PSD Dumitru Coarnă: Am avut o săptămână extrem de complexă, o săptămână cu multe provocări. Camerele reunite au votat abrogarea a două articole din Legea 96 – statutul parlamentarilor 49 și 50, care vorbea despre acele indemnizații speciale cu precizarea că inițiativă legislativă în tot a aparținut Partidului Social Democrat. Practic, ne-am pliat pe ceea ce am cules în campania electorală. Una dintre problemele cetățenilor era această lege a indemnizațiilor speciale pe care le primeau parlamentarii. Nu vorbim despre pensii, acolo este clar, este indemnizație specială – o sumă de bani pe care statul român o acorda fiecărui parlamentar în momentul în care i se deschidea dreptul la pensie. În funcție de numirea condiționată de numărul de mandate se ajungea până la un maxim de 9000 de lei. Repet, o inițiativă curată, formulată de PSD cu tot ceea ce înseamnă respectul constituțional. Cu excepția grupului parlamentar al UDMR, tot spectrul politic din Parlament a votat această inițiativă introdusă de PSD.

Am văzut o atitudine de genul „musca la arat„ a celor din USR care au încercat să se urce pe munca noastră și încearcă în comunicarea publică să transmită alte mesaje. Dacă priviți ordinea de zi, o să observați că două inițiative ale lor au fost respinse de plenul reunit, iar inițiativa PSD a fost admisă. Asta înseamnă că dacă nu va fi atacată la Curtea Constituțională o să meargă la Președinte după care va fi publicată în Monitorul Oficial. În termen de trei zile ar trebui sa producă efecte.

Vorbim doar despre parlamentari cu indemnizații speciale. Sigur că tema rămâne deschisă cu privire la pensii speciale pentru că celelalte categorii despre care am vorbit în spațiu public sunt beneficiari de pensii, nu de indemnizații. Sunt lucruri total distincte.

Au mai fost discuții pe moțiunea simplă împotriva ministrului Voiculescu, unde noi am considerat că trebuie să fie demis ori să demisioneze. Au fost trei incendii consecutive în spitale din România, iar la Matei Balș am avut victime. Nimeni nu-și asumă, toată lumea încearcă să paseze vina, responsabilitatea, deși au avut tot ce le trebuie, informații, și aveau timpul necesar să dispună în consecință pentru că veneau după tragedia de la Piatra Neamț, unde au avut niște rapoarte cu cauzele acelui eveniment tragic dar se pare că nu a interesat.

 Trebuie găsite acele cauze și condiții care au favorizat această tragedie pentru că nu putem să mai acceptăm această situație. Mergem în spitale cu ideea să ne facem bine. Majoritatea dintre noi merg la spitale cu o strângere de inimă. Mă bucur că la Călărași lucrurile funcționează într-o altă logică în ceea ce privește Spitalul Județean Călărași. Am văzut o deschidere totală, am văzut dotări, am văzut o abordare modernă în privința Spitalului Județean Călărași, care este în subordinea Consiliului Județean Călărași. Dezvoltăm acele programe care vin în sprijinul cetățeanului și să creăm acel conform emoțional al celor care apelează, din motive de sănătate, la serviciile medicale.

Votul fiind minoritar, noi am votat pentru moțiune. Din păcate, moțiunea a picat. Pe mine m-a deranjat atitudinea arogantă a celor de la USR, o atitudine de dispreț față de tot ceea ce înseamnă valori umane, față de viață, de sănătatea noastră. O să încerce să speculeze aceste evenimente în încercarea disperată de a privatiza tot ceea ce înseamnă spațiul public al sănătății. Dacă priviți în Guvern, unul e venit din Austria, cu interese de acolo, unul e venit din Franța, unul din Germania. Toate aceste ONG-uri pe care le știm iar ei sunt produsul acelor ONG-uri, în opinia mea, sunt instituții acoperite ale agențiilor de informații străine. O să încerce să privatizeze portul Constanța, CEC Bank, Nuclear Electrica, adică instituții de interes național.

0 0 vote
Article Rating

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

VIDEO. Deputatul PSD Constantin Bîrcă: Guvernul PNL nu a prevăzut despăgubiri în caz de secetă

VIDEO. Vasile Iliuță nemulțumit de bugetul redus cu 50% alocat județului Călărași