Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 533

Politică

VIDEO. Deputatul Coarnă, despre negocierile privind împărțirea funcțiilor în administrație. Parlamentarul prezintă alte nereguli descoperite

Published

on

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a precizat, în conferință de presă susținută la sediul PSD Călărași, că, în data de 2 decembrie și 3 decembrie a.c., au loc negocieri cu privire la repartizarea funcțiilor la prefectură și instituțiile deconcentrate.

La nivel central, joia trecută am votat Guvernul majoritar cu 70% pondere în plenul Parlamentului. Astăzi se discută despre funcțiile subsecvente. Vedem cum vor fi repartizate în teritoriu, aici vorbim despre Prefectură și despre celelalte instituții deconcentrate în teritoriu cu respectarea legalității. Noi chiar vrem să respectăm legea. Nu vrem să fim un altfel de USR sau un altfel de partid care vine la guvernare în disprețul legii. O să respectăm legea.

Dumitru Coarnă: Am un subiect fierbinte de la Ministerul Justiției pe care eu l-am mai tratat. Avem un secretar de stat certat cu legea, numit în această funcție în luna octombrie sau noiembrie de către domnul Cîțu. E vorba despre domnul George Șerban Cătălin. În opinia mea, trebuia numit în altă parte, nu secretar de stat la Ministerul Justiției. Are mari probleme din perspectivă juridică în zona penală, administrativă, civilă, disciplinară.
Știu că sunt pe rolul Parchetului General, sunt deja 3 sau 4 dosare conexate pe anul 2020. Eu personal, vineri săptămâna trecută, am înaintat încă 2 sesizări penale Parchetului General cu infracțiuni pe care le-am probat și le-am înaintat Parchetului cu speranța că o să fie cercetate. Am formulat și declarație politică, am formulat și interpelare către premierul României, domnul Ciucă, și către Ministerul Justiției actual, domnul Predoiu, în speranța că se vor apleca pe acele materiale și vor dispune în consecință.

Nu mă simt confortabil într-o țară în care un secretar de stat are mari probleme cu legea. Mai e un dosar din câte știu și la DIICOT, acolo sunt probe cum că se intervenea în dosare. De exemplu, știu că în calitate de președinte al tribunalului județean Călărași intervenea în sala de judecată, în sensul că scotea din sală judecătorul titular al dreptului și impunea soluția. Aceste lucruri nu trebuie să rămână în această perspectiva a progresului profesional, pentru că nu poți să vorbești despre justiție cu oameni care au probleme cu legea. Nu poți spune că trăiești într-o țară în care legea primează atât timp cât secretarul de stat la Ministerul Justiției este un om de acest calibru.

Advertisement

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță a declarat săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că directorii instituțiilor deconcentrate din județ vor fi numiți politic, la fel ca prefecții și subprefecții, noul Guvern. Acesta a precizat că legea în acest sens va suferi modificări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Sorin Grindeanu, singurul candidat anunțat pentru șefia PSD. Congresul partidului, programat pe 7 noiembrie

Published

on

Congresul Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere, va avea loc pe 7 noiembrie 2025, potrivit unei decizii adoptate luni de Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Vila Lac.

Conform unor surse din interiorul formațiunii, actualul președinte interimar, Sorin Grindeanu, este până în acest moment singurul care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului.

Fiecare candidat la cea mai înaltă funcție din PSD trebuie să depună o listă cu propunerile pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți și vicepreședinți, conform regulamentului intern.

Surse social-democrate au precizat că, pe lista lui Sorin Grindeanu, s-ar afla europarlamentarul Claudiu Manda, vizat pentru funcția de secretar general al PSD, și Victor Negrescu, propus pentru postul de prim-vicepreședinte.

Advertisement

Decizia privind calendarul congresului și validarea candidaturilor urmează să fie confirmată oficial în următoarele zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

PSD Călărași / Violeta Mușat, la Parlamentul European: „Formarea noii generații de fermieri este o prioritate pentru România și Uniunea Europeană”

Published

on

Informațiile au fost transmise de Organizația Județeană PSD Călărași. Reprezentanta României, Violeta Mușat, a participat la conferința „Promovarea învățământului tehnologic dual pentru dezvoltarea economică rurală: Agricultura în context european”, desfășurată la Parlamentul European, unde a vorbit despre necesitatea formării unei noi generații de tineri fermieri.

În cadrul evenimentului de la Bruxelles, Violeta Mușat a susținut importanța educației vocaționale duale (VET) ca instrument strategic pentru dezvoltarea rurală și tranziția verde în agricultură.
Aceasta a subliniat că este esențial ca România și Uniunea Europeană să pună accent pe formarea de noi generații de tineri bine pregătiți, continuând investițiile în infrastructura și echipamentele liceelor agricole. Totodată, a evidențiat necesitatea promovării învățământului dual, care oferă elevilor competențe relevante pentru piața muncii și pentru viitorul agriculturii europene.

„Nevoia primordială a UE și a României este de a crește noua generație de fermieri care să asigure securitatea alimentară și regenerarea mediului rural”, a transmis Violeta Mușat, adăugând că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își reconfirmă angajamentul pentru susținerea învățământului agricol.

Evenimentul s-a desfășurat la Parlamentul European, în Regiunea Capitalei Bruxelles, și a reunit reprezentanți ai statelor membre, specialiști în educație agricolă și factori de decizie implicați în dezvoltarea mediului rural.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Vasile Iliuță, liderul PSD Călărași: „Și sportul contează! Sprijinim tinerii și antrenorii pentru a construi un județ sănătos și unit”

Published

on

Vasile Iliuță, liderul PSD Călărași, a transmis un mesaj de susținere pentru sport și tineret, subliniind că sportul reprezintă un pilon esențial al educației, sănătății și dezvoltării comunității. Declarația a venit după o întâlnire cu handbaliștii și antrenorii Clubului Tonus Călărași, care au cerut sprijinul Consiliului Județean.

„Am practicat sport în tinerețe și știu foarte bine ce înseamnă greutățile și lipsurile cu care se confruntă sportivii. De aceea, atunci când antrenorii Clubului Tonus Călărași mi-au cerut sprijinul, răspunsul meu a fost unul firesc: DA”, a declarat Iliuță.

Acesta a adăugat că împreună cu echipa sa a decis să susțină financiar activitatea clubului, considerând că sprijinirea sportului este „un pas normal și absolut necesar”.

„Cred cu tărie că fiecare om aflat în administrație trebuie să acorde sportului locul pe care îl merită: un pilon al educației, al sănătății și al spiritului de echipă. Felicit copiii pentru pasiunea și munca lor și respect antrenorilor pentru dedicare!”, a mai subliniat liderul PSD Călărași.

Advertisement

Mesajul vine în contextul priorităților anunțate de acesta pentru perioada 2024-2028, unde sportul, sănătatea, infrastructura rutieră și dezvoltarea economică sunt puncte centrale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading