Connect with us

Știri

VIDEO. USR Călărași: Containere de gunoi la preț de garsoniera, cumpărate de Primaria Călărași

Published

on

Achizițiile făcute de Primăria Călărași ridică suspiciuni pentru reprezentanții USR Călărași. Ultima “descoperire” a acestora este legată de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor, pe care municipalitatea le-a achiziționat la finele anului 2022, folosite și montate în prezent în zona 10 Nivele din Călărași.

“Ce zăvor, zici că-i la cotețul de la porcii de la țară.”

Mihai Toader, membru al USR Călărași, spune că cele opt containere pentru colectarea selectivă au fost cumpărate la suma de 64.000 de lei, TVA inclus, o valoare exagerată în comparație cu prețurile reale presupuse pentru construcția lor din metal. Toader exemplifică și aratată că, potrivit calculelor, PMC Călărași a plătit 8.000 lei pentru o cutie de metal, în timp ce un containter maritim ar costa aproximativ 20.000 lei.

“Dacă vă uitați cu atenție, acestea (n.r. containerele) au ruginit deja. Acestea sunt acele containere de selectare eficientă a gunoiului, iar ca aceste containere sunt achiziții foarte multe. Se vede clar că există ceva. Ori există incompetență, ori există hoție, ori prostie” a explicat Mihai Toader.

Advertisement

Achiziționate la finalul anului 2022, containerele au fost montate pe Strada Bărăganului, în apropierea blocurilor din zona 10 Nivele din municipiul Călărași. Două sunt destinate deșeurilor menajere, două pentru hârtie și carton, iar celelalte două pentru plastic și metal, respectiv sticlă.

“Dacă oamenilor din Călărași le convine să plătească 8.000 de lei pentru o cutie din asta, care nu costă mai mult de 1.500 lei… eu am să-i fac un deviz. Mă duc la o firmă care confecționează așa ceva, apoi îl pun pe birou” – a mai precizat Toader.

Edilul Marius Dulce a oferit un punct de vedere cu privire la acuzațiile aduse de reprezentantul USR Călărași.

“Am luat un modul de 8 containere pentru a vedea cu funcționează, iar pe viitor putem aduce aceste pubele, le putem încastra în containere pentru a arată civilizat” – a punctat Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.

 

Advertisement