Connect with us

Știri

VIDEO. Conferință de presă PSD Călărași – 23 iunie 2022

Published

on

Edilul-șef al municipiului Călărași, Marius Dulce, a prezentat joi, 23 iunie, în cadrul conferinței de presă a organizației județene a PSD Călărași, stadiul de implementare al proiectelor de dezvoltare a infrastructurii din oraș.
Din nefericire, toate cele 25 de proiecte demarate de autoritatea locală au fost afectate de inflația prețurilor la materialele de construcții, motiv pentru care autoritățile din Călărași vor fi nevoite să suplimenteze sumele de bani prevăzute pentru realizarea acestor importante investiții. Iată stadiul fiecărui proiect:
Astăzi voi prezenta o parte din proiectele europene și ceea ce mai facem din banii primăriei. Am observat în ultima perioadă că Partidul Național Liberal are așa o zbatere despre ce se întâmplă și ce facem, dar în schimb în Consiliu nu votează ceea ce trebuie să voteze pentru cetățeni. Dacă noi am votat aceste proiecte europene, dânșii nu binevoiesc să voteze, pentru că li se pare că nu știm ce să facem și cum să facem. Ei consideră că nu mai trebuie să facem nici lucrări suplimentare, nici lucrări conexe, pentru aceste proiecte europene.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *