VIDEO. Comuna Vâlcelele va avea o capelă nouă în curtea Bisericii “Sf. Dimitrie”

Please go to your Post editor » Post Settings » Post Formats tab below your editor to enter video URL.

În comuna Vîlcelele din județul Călărași, lucrările desfășurate în curtea Bisericii “Sf. Dimitrie” pentru ridicarea capelei sunt în grafic. Construcția este susținută din sponsorizărilor oamenilor, fiecare contribuind cu diferite sume. Edilul din comună, Ionel Tatu, spune, într-un interviu acordat canalsud.ro, că își dorește ca lucrarea să fie finalizată iar acoperișul acestei clădiri să fie montat până la venirea iernii.

Potrivit informațiilor, capela ar urma să fie dată în folosință în primăvara anului 2023.

În curtea acestei biserici, se construiește o capelă destul de măricică. În termen de două luni, noi am ridicat această capelă cu ajutorul consilierilor locali care ne-au sponsorizat, cu ajutorul președintelui Consiliului Județean, Vasile Iliuță, care a fost alături de noi și cu fii ai satului care au contribuit cu o sumă importantă de bani. Noi sperăm ca anul acesta să îi punem acoperișul, urmând ca la anul să o terminăm.” – a precizat Ionel Tatu în interviul realizat de Canalsud.ro.

Pentru că a această construcție este realizată din sponsorizări, cea mai mare sumă donată pentru capelă este de 50.000 lei și vine de la Ion Iliuță, fratele președintelui CJ Călărași, Vasile Iliuță. Primăria Vîlcelele a contribuit cu 50.000 lei, iar CJ Călărași cu suma de 30.000 lei.

 

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Investițiile la Spitalul Județean Călărași avansează: parcarea supraetajată prinde contur, iar noile echipamente medicale sunt tot mai aproape

Lucrările de modernizare și extindere a infrastructurii medicale de la

Semnificația istorică a zilei de 6 noiembrie

6 noiembrie, o dată încărcată de semnificație istorică, a fost