Connect with us

Actualitate

VIDEO. Centrul Medical din Jegălia funcționează parțial. Dr. Topologeanu implicată în obținerea avizelor

Published

on

Centrul Medical din Jegălia a fost inaugurat în vara anului 2019. În prezent, unitatea medicală nu funcționează la capacitatea maximă din cauza unor avize ce nu au fost încă eliberate de Ministerul Sănătății, acestea fiind necesare funcționării Ambulatoriului. Dr. Topologeanu Gabriela, medic de familie, specialist medicină fizică și de reabilitare se declară descurajată de toate aceste piedici puse de birocrația și instituțiile care o împiedică să ofere cetățenilor toate serviciile medicale.

https://youtu.be/UiVfnowrigc

Condițiile și dotările unității medicale sunt la nivel european. Cele 6 cabinete funcționează în spații moderne: pediatrie, oftalmologie, medicină generală sau alte specialități necesare locuitorilor funcționează de luni până vineri, între orele 8.00 – 19.00. Proiectul finanțat prin fonduri guvernamentale în valoare de 1.711.510 lei a fost gândit de primarul Vasile Aurel împreună cu medicul specialist Topologeanu Gabriela, unul dintre cei mai apreciați medici din  Călărași. 

Dr. Topologeanu Gabriela: Este o investiție foarte mare pentru noi și foarte ambițioasă, unde vrem să facem un centru de internare de zi, care să se adreseze locuitorilor din comuna Jegălia și comunele învecinate – Unirea, Borcea. Deocamdată, suntem tot la stadiul de investiție și suntem în curs de avizare, autorizare, trebuie să corespundem rigorilor.

Într-un tur al investiției, dr. Topologeanu Gabriela ne-a prezentat condițiile create, precum o sală de tratamente pentru pacienții internați, sală de recepție, un cabinet medical de specialitate deservit de un grup sanitar, spațiu pentru asistenții medicali, trei rezerve, toate cu grup sanitar, două dintre ele cu două paturi, iar o rezervă cu un singur pat, o baie special amenajată pentru persoanele cu handicap locomotor, un oficiu unde masa poate fi servită sau alimentele, de la frigider sau încălzite, pot fi distribuite către pacienții internați. Există și un spațiu de decontaminare pentru mijloacele de curățenie, de depozitare a rufelor murdare și a substanțelor dezinfectante, dar și un spațiu de depozitare separat pentru rufe curate.

Advertisement

„Sunt respectate circuitele. Avem ieșire în curte unde avem platformă betonată, loc pentru parcarea autovehiculelor proprii ale personalului medical și ale pacienților. Totul este în perfectă stare de funcționare. Este neutilizat.”

Partea a doua a clădirii cuprinde un ambulatoriu de specialitate, o sală de așteptare de la fizioterapie, o altă sală, fizioterapie 2, pentru bărbați, o sală de kinetoterapie, pentru pacienții cu probleme locomotorii. Există și un punct de lucru pentru recoltarea probelor de laborator.

„Este ceva nou pentru locuitorii din comună. Avem un punct de lucru pentru recoltare laborator, aici vin pacienții pentru a li se recolta sânge și produse biologice pentru laboratorul de analize medicale. După cum vedeți, și el este la standard european. Intrarea în laborator se face direct afară. ”

Cam acesta este spațiul pe care noi ne-am chinuit să-l facem de doi ani, și de doi ani ne străduim să-l autorizăm, să-l avizăm, să-l notificăm. Am aflat că sunt foarte multe denumiri al acestor documente care ne toacă. Se începe cu notificarea, avizarea, și în final autorizarea. Dacă știam că drumul atât de lung și anevoios, renunțam încă de la început. Deocamdată, ceea ce pot să vă spun este că partea asta de ambulatoriu de specialitate este autorizată, de aceea și funcționează. Cealaltă parte, pentru internarea de zi, încă nu este autorizată. Am depus toate dirigențele la Ministerul Sănătății unde ni s-au cerut tot felul de documente, printre care un contract cu ambulanța, ceea ce mi se pare aberant, pentru că dacă suni la 112 ambulanța vine oricum. E ca și cum ar trebui tot românul să-și facă un contract cu ambulanța, dar nouă ni se cere. Trăim în țara absurdului și credeți-mă că dacă știam că e atât de greu, eu mă retrăgeam de mult. Acum, având în vedere că e primăvară și așteptăm să înflorească trandafirii din curtea asta minunată, sper ca speranțele noastre să nu moară și să înflorească odată cu trandafirii. Sper ca această investiție să-și atingă scopul pentru care a fost concepută, să fie pusă în slujba omului și chiar să fie dusă până la capăt.

Pacienții vin pe partea de ambulatoriu de specialitate pentru fizioterapie, kinetoterapie, și pentru laboratorul de analize medicale unde vin vinerea, dimineață, la recoltare.

Noi ne-am străduit, atât am putut face. Faptul că ați venit dumneavoastră mă face să cred că există un interes și din partea opiniei publice referitor la această investiție, pentru că să muncești și să nu existe niciun feedback este îngrozitor. Faptul că ați venit este un lucru bun, și sperăm să vă invităm și când o să avem primul pacient/client. Până atunci, este o groapă de bani, ca să vă spun cinstit. Este un vis absurd pornit în urma unei discuții dintre un primar inimos și o doctoriță care toată viața nu a stat degeaba. Ne-am gândit, ne-am imaginat că am putea face niște servicii medicale și am putea să recuperăm această clădire care este o clădire de Patrimoniu, care are peste 100 de ani, pentru a o pune în slujba oamenilor. Părerea mea este că a ieșit o unitate etalon, nu cred că există o a doua unitate care să respecte condițiile, normele sanitare la nivelul nostru. Noi avem 20 de WC-uri, avem toate circuitele, totul e nou.

Advertisement

Care este colaborarea dumneavoastră cu administrația locală, cu Primăria din localitatea Jegălia?

Este foarte bună, dacă n-ar fi, n-aș fi fost aici, nu m-aș fi implicat. Așteptările oamenilor au fost foarte mari, și din cauza aceasta eu am început cu partea de ambulatoriu de specialitate, pentru că oamenii vedeau că noi tot muncim și ne tot întrebau când dăm drumul, și atunci i-am dat drumul din respect pentru ei și pentru domnul primar care chiar și-a dorit să facă un lucru bun pentru această localitate, și tot din respect pentru ei sunt eu azi aici.

Marius Chiriac, viceprimar al comunei Jegălia: În urma scăderii efectivului de copii, am hotărât să dăm altă utilitate clădirii, astfel încât am transformat-o într-un spațiu cu destinație sanitară. Avem ca obiectiv asigurarea mai multor specialități, începând de la cardiologie, oftalmologie, ginecologie, dar în prezent ne lovim de birocrație, de eliberarea avizelor, de toate actele necesare funcționării.
Doamna doctor Topologeanu Gabriela, ce își deșfășoară activitatea în centrul medical, ne vorbea despre o etapă unde a întâmpinat mai multe dificultăți. Aveți cunoștințe despre această situație?
Adevărat, colaborăm cu dânsa foarte bine, ținem legătura îndeaproape și o sprijinim și noi pe dânsa cu tot ce putem din punct de vedere legal.
Oamenii din localitate beneficiază de acest centru în momentul de față?
Din păcate, nu pot beneficia la capacitate, pentru că nu funcționează la toată valoarea pe care o poate aduce. Nefuncționând toate cabinetele, nu poate asigura consultațiile pentru destinația pentru care a fost construit.
Ce spun oamenii despre această investiție din localitate?
Pentru moment avem referințe bune. Funcționează fizioterapia, vrem în continuare să deschidem toate cabinetele astfel încât oamenii, mai ales cei în vârstă, să nu meargă în alte localități, la Călărași, și dimpotrivă, pentru comunele învecinate să asigurăm servicii medicale de calitate la standarde europene.

Vasile Aurel, primar al comunei Jegălia: “Spațiile medicale sunt generoase, în cele 6 cabinete vor funcționa și un centru de analize medicale modern pentru analiza sângelui, dar și cabinete de specialitate pentru pediatrie, oftalmologie, medicină generală  sau alte specialități necesare locuitorilor. Acest centru are un program permanent, având un medic de serviciu după orele 16 pentru asigurarea continuității serviciilor medicale în localitate. Și în prezent Dispensarul actual asigură permanența serviciilor medicale populației, de aceasta beneficiind nu numai cei din Jegălia, ci și din multe localități apropiate. Am ambiția de a aduce medici străini în comună. Am posibilitatea de cazare a lor le putem realiza niște facilități. De aceea mă voi deplasa la minister, unde mi s-a promis sprijinul, încadrarea medicilor străini necesitând modificări legislative. Mi s-a promis acest lucru. Este important pentru mine sănătatea locuitorilor, confortul acestora și realizarea serviciilor medicale în localitate, a declarat primarul din Jegălia, Aurel Vasile

FOSTA ȘCOALĂ, ASTĂZI CENTRU MEDICAL

Primarul Vasile Aurel (22 iun. 2019):Clădirea fostei școli din comună era dărăpănată, acoperișul era rupt, unii pereți dărâmați. Am reabilitat toată clădirea, am realizat un nou acoperiș am reparat pereții interiori, am realizat lucrări de construcții pentru a găzdui un nou dispensar, de fapt un Centru Medical modern. Mă bucur de medici specialiști renumiți care vor să lucreze aici. Unul este doamna doctor Topologeanu Gabriela,care a venit inclusiv pentru a vedea stadiul lucrărilor. Medicii specialiști sunt interesați să lucreze aici, la jumătatea distanței dintre Călărași și Fetești, pentru a ajuta oamenii săraci, nevoiași, amărâți care nu își pot permite naveta la oraș pentru un tratament sau o consultație. Deja aplicăm și pe fonduri europene la dotarea a 6 cabinete medicale, pentru că dotarea actuală era minimă, și sperăm să reușim pentru a dota cu aparatură modernă. Deja am făcut un progres în acest lucru.” – declara primarul Vasile Aurel

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Toți șoferii sunt obligați să dețină „cutia neagră”. Ce date înregistrează dispozitivul

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Toți șoferii care doresc să înmatriculeze mașini noi în a doua jumătate a acestui an, începând cu data de 6 iulie 2024, vor fi obligați să le echipeze cu dispozitivul cunoscut sub numele de „cutie neagră”.

Cunoscut ca EDR (Event Data Recorder, denumit popular și cutia neagră), dispozitivul va înregistra o serie de date relevante în cazul unui accident rutier, cum ar fi viteza de deplasare, poziția pedalelor de accelerație și de frână (nivelul de apăsare), turația motorului, unghiul de virare, activitatea sistemelor de siguranță cum ar fi ABS-ul și sistemul de control al stabilității, momentul declanșării airbag-urilor, utilizarea centurilor de siguranță, și altele.

Cutia neagră va monitoriza constant acești parametri, însă datele vor fi stocate doar în cazul unui accident. Astfel, dispozitivul va înregistra și salva numai informațiile înregistrate cu 5 secunde înainte de producerea impactului și timp de 3 secunde după acesta.

Comisia Europeană a subliniat că sistemul nu va permite identificarea proprietarului autovehiculului sau a șoferului și nu va putea înregistra audio sau video. Parlamentul European va stabili în mod clar și precis perioada de păstrare a datelor, precum și persoanele sau entitățile autorizate să le acceseze.

Advertisement

Care este scopul implementării acestui dispozitiv? Alexandru Ancuța, asistent universitar departament autovehicule rutiere, Facultatea de Transporturi a oferit răspunsul.

Ne ajută să determinăm anumite cauze care au dus la producerea accidentului respectiv, și în felul acesta înregistrează niște date din trafic. Știm foarte bine că sunt mai multe țări, printre care și România, unde accidentele sunt la ordinea zilei, noi suntem chiar pe primul loc. Îi ajută foarte mult pe constatatori în momentul în care se întâmplă un astfel de eveniment să determine niște cauze, și poate, de ce nu, identificarea ulterioară a unor soluții prin care să eliminăm cauzele negative” a declarat Alexandru pentru PRO TV.

Este important de menționat că multe dintre mașinile aflate în circulație în prezent sunt deja dotate cu un dispozitiv similar, și anume modulul de control al airbag-ului, care în unele modele de mașini înregistrează date similare.

Continue Reading

Actualitate

Pescuitul interzis în România. Începe prohibiția generală

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Începând de marți, 9 aprilie 2024, a intrat în vigoare interdicția pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pentru o perioadă de 60 de zile, până la data de 7 iunie inclusiv.

Ordinul comun emis de Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii interzice pescuitul sportiv în toate râurile și lacurile din România.

”Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin”, se arată în ordinul Ministerului Mediului.

Totodată, în acest interval de timp, toate competițiile sportive de pescuit sunt suspendate pentru o perioadă de 60 de zile.

Advertisement

Ordinul a fost emis în concordanță cu legislația europeană, adoptată de Consiliul Uniunii Europene, prin Regulamentele CE.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru garantarea accesului la zonele de pescuit şi la resursele halieutice, pentru desfăşurarea în mod sustenabil a activităţilor de pescuit, ţinând cont de opiniile ştiinţifice disponibile şi, în special, de raportul elaborat de Comitetul ştiinţific, tehnic şi economic pentru pescuit, precum şi de studiile ştiinţifice realizate de către fiecare stat membru pentru zona sa de activitate”, a comunicat Ministerul Mediului.

Nerespectarea ordinului conduce la sancțiuni dure pentru pasionați: amenzi de până la 1.000 de lei și interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă de până la trei ani

La finalul săptămânii trecute, jandarmii din Tulcea au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 4.000 de lei pentru diferite încălcări, printre care neprezentarea permisului de pescuit, nerespectarea condițiilor prevăzute în permis și pescuitul recreativ al unor specii sub dimensiunile minime legale.

Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace în perioada de prohibiție, conform Ordonanței de Urgență nr 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadã de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit, iar pescuitul comercial în perioada de prohibiţie constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu amendã şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadã cuprinsã între un an și trei ani”, a precizat Jandarmeria Tulcea, conform info-sud-est.ro.

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege: Restaurantele, cantinele și serviciile de catering sunt obligate să ofere gratuit apă

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Guvernul României a implementat o normă europeană care stipulează că restaurantele, barurile și chiar serviciile de catering sunt obligate să furnizeze gratuit, din rețeaua publică apă potabilă, clienților care o solicită.

În Monitorul Oficial de luni, 15 aprilie, a fost oficializată ordonanța de urgență adoptată de guvern în luna ianuarie, care stabilește furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție pentru consumatorii din restaurante, cantine și servicii de catering. Deoarece nu a fost specificat un termen fix pentru intrarea în vigoare, se aplică automat termenul de trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Cu alte cuvinte, începând de joi, 18 aprilie, restaurantele sunt obligate să furnizeze gratuit apă potabilă clienților care o solicită.

Conform legii, trebuie să ofere gratuit apă potabilă de la robinet la cerere:

Advertisement
  • autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale pentru persoanele prezente în sediile acestora;
  • operatorii economici care oferă servicii de alimentație publică pentru clienții proprii;
  • angajatorul pentru angajați.

În conformitate cu proiectul, atât autoritățile publice, cât și firmele din domeniul alimentației publice, precum barurile, restaurantele și cafenelele vor fi obligate să expună într-un loc vizibil și accesibil pentru public următorul anunț: „Această unitate oferă, la cerere și în mod gratuit, apă potabilă de la robinet”.

Un Proiect de Lege Uitat: Verificarea Calității Apei Potabile în Locuințe

Un alt proiect de lege, adoptat acum șase ani, al cărui stadiu actual este necunoscut, propunea ca autoritatea de sănătate publică locală să efectueze gratuit și la cerere o verificare anuală a calității apei potabile din locuințe, prin prelevarea de probe de la robinete.

Dacă se constata că parametrii de calitate nu sunt respectați, locatarul putea solicita un filtru de apă, costul acestuia fiind acoperit de primăria locală, în cazul în care neconformitatea era cauzată de rețeaua internă și, de asemenea, de către rețeaua externă dacă remedierea situației dura mai mult de 7 zile.

Potrivit autorilor proiectului, în prezent, în România lipsește o metodă gratuită de testare a calității apei, iar costul minim al unei analize de apă este de 250 de lei. Această situație plasează România printre ultimele state din Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul apei de la robinet.

 

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate