Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 537

Știri

VIDEO. Cea mai așteptată veste pentru călărășenii din cartierele Măgureni și Mircea Vodă

Published

on

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a participat o conferință de presă în data de 23 martie, în care a prezentat situația proiectelor de dezvoltare ale municipiului. Printre acestea, două proiecte deosebit de importante sunt reabilitarea infrastructurii rutiere din cartierele Măgureni și Mircea Vodă.

Primarul a declarat că municipiul Călărași este angajat în realizarea promisiunilor și a proiectelor, menționând că deja au început lucrările de asfaltare pe strada Viitor și pe strada Victoria, iar dacă timpul le permite, vor începe și pe strada Panduri.

https://youtu.be/Q30Ge3GPrN8

În plus, primarul a menționat că există proiecte mari în implementare, cu o valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro, care trebuie finalizate până în decembrie 2023. Cu toate acestea, există și proiecte care nu sunt eligibile pentru finanțare din fonduri europene, din cauza unor schimbări ale regulilor de finanțare impuse de Comisia Europeană. Primarul a declarat că vor analiza aceste proiecte și vor decide pe ce axe le vor muta, în funcție de sursele de finanțare disponibile.

Advertisement

“A început primăvara, muncim foarte mult în municipiul Călărași. Ne ținem de promisiuni și de treabă, pentru că suntem oameni ai faptelor. Am început asfaltarea străzii Viitor, am început să asfaltăm trotuarele pe strada Victoria. Dacă ne lasă timpul, începem pe strada Panduri. Avem proiecte mari, avem în implementare proiecte de încă 30 de milioane de euro până în decembrie 2023. Suntem în grafic cu unele, în schimb cu altele, pentru că s-a schimbat regula jocului – în decembrie anul trecut, Comisia Europeană a dat un comunicat prin care au spus că proiectele care sunt până într-un milion de euro și nu sunt în termen până la decembrie 2023 sunt declarate neeligibile și atunci va trebui să le susținem din fonduri proprii. O să facem o analiză, chiar astăzi, și ce n-am început până acum sub un milion de euro vom vedea pe care axe le mutăm, pentru că se deschide POR, mai avem pe PNRR, AFM.” – spune primarul Marius Dulce.

Primarul a menționat și că municipiul Călărași are proiecte depuse pe AFM pentru extinderea iluminatului și a canalizării în cartierul de tineri, iar pe PNRR au fost semnate proiecte în valoare de peste 40 de milioane de euro, inclusiv un proiect pentru construirea a 90 de unități locative moderne și cochet, în complementare cu tot ceea ce se construiește acolo. În plus, municipiul are proiecte pentru modernizarea școlilor și lucrări între blocuri.

“O să încep prin a vă spune că nu am uitat cartierul de tineri, pentru că am depus proiecte pe AFM atât pentru extindere iluminat, cât și pentru canalizare. Așteptăm să ne declare eligibili și să semnăm aceste contracte. Deja am început să semnăm, avem un contract pentru a schimba toate lămpile din oraș cu o valoare de peste 5 milioane de lei, cu LED, pentru a utiliza sistemul de dimming peste tot. Avem deja depus pe POIM un parc fotovoltaic de un mega, iarăși suntem în linie dreaptă. Acest proiect trebuie finalizat până în decembrie 2023 și sperăm să-l semnăm foarte repede. Nu am renunțat și am mai depus un proiect pe AFM tot pentru un parc fotovoltaic, deci suntem în grafic și pe zona asta de AFM. Nu mai vorbim de PNRR, unde până la acest moment am semnat proiecte în valoare de peste 40 de milioane de euro și lucrăm în continuare. Vorbind în continuare de cartierul de tineri pe care vrem să-l modernizăm, pe PNRR am semnat un contract în care facem 15 locuințe a 6 familii pe fiecare locuință – 90 de unități locative. Va fi un cartier modern și cochet, în complementare cu tot ce se construiește acolo. Mai departe, avem lucrări pe școli care sunt în grafic. Am semnat din nou pe PNRR pentru alte școli. Începem prin forțele proprii de a face aceste lucrări între blocuri.” a mai precizat sursa citată.

În încheiere, primarul a precizat că evaluarea pe Anghel Saligny pentru cartierele Măgureni și Mircea Vodă a fost finalizată și documentele vor fi trimise către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru semnare în săptămânile următoare, urmând ca lucrările să înceapă în aprilie 2023.

“Nu în ultimul rând, vă spunem că am terminat deja evaluarea pe Anghel Saligny în ceea ce privește cartierul Mircea Vodă și Măgureni. Cred că cel târziu săptămâna viitoare documentele se vor afla în mapa domnului ministru și atunci vom putea semna. Astfel, în aprilie ne apucăm de treabă în ambele cartiere.”

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

O pagină din ’89 scrisă de Aurel David arată cum Călărașiul se ridica puțin câte puțin, cu fiecare bloc și fiecare familie

Published

on

În septembrie 1989, când România trăia ultimele luni ale regimului comunist, jurnalistul Aurel David publica în ziarul „Vremuri Noi” un material dedicat orașului Călărași. Sub titlul „Ce-i mai mândru pe la noi…”, articolul descria, în limbajul tipic al epocii socialiste, transformările urbane ale municipiului de pe malul Borcei. Dincolo de tonul oficial și formulele propagandistice impuse, se simte atașamentul sincer al autorului față de orașul care se ridica atunci, modern și ambițios, din mijlocul câmpiei.

Aurel David, cel care avea să fondeze mai târziu postul Radio Voces Campi Călărași, surprindea în acel text nu doar imaginea unui oraș aflat în plină dezvoltare, ci și mândria unei generații care credea în progresul propriului loc.


Sub zodia civilizației socialiste

Ce-i mai mândru pe la noi…

Advertisement

„Călărași, pământ de aur”.
Sub acest generic se organizează anual un concurs interjudețean de interpretare a muzicii populare românești, manifestare ajunsă, iată, la a patra ediție. Dar aici, la Călărași, nu numai pământul a fost înnobilat. În anii construcției socialiste, cu nestematele hărniciei oamenilor acestor locuri, în întreaga viață socială, economică, politică.

Din 1976, când fosta capitală a călărașilor slătinari a fost investită cu statutul de viitoare vatră de metal a patriei, din 1979, când pe stema municipiului a putut fi trecut deja emblematica însemn al localităților producătoare de oțel, orașul a crescut, s-a înălțat pe verticală. S-a conturat un alt puls de viață, un alt ritm al cetății de foc, dar nu numai pentru oamenii furnalelor de oțel, ci și pentru colectivele Combinatului de celuloză și hârtie, întreprinderii metalurgice, întreprinderii de confecții, pentru toți cei care au venit să-și pună mintea și mâinile la edificarea unei așezări moderne, civilizate, prospere.

Din 1975 încoace s-au construit aproximativ 15.000 de apartamente în blocuri. Case dureroase întinderile nesfârșite ale câmpiei, cu ele, case frumoase, cele 2, 3, 4 și 5 camere, unele dintre ele fiind dispuse în sistem duplex. Pe fundalul culorilor în care până și cărămida aparentă a fost postată, pentru a-i menține și chiar a-i punce de nea localității o încărcătură de lumină neostentativă, pentru a sugera lumina și înțelepciunea efortului cotidian, a rezultat o nouă și modernă arteră de circulație, începând din actuala stradă București va deveni, mâine, clădiri proprii. S-au construit zeci de mii de metri pătrați de spații comerciale și de prestări, care au fost gândite și proiectate unicat, cu siluete modeste strecurându-se între blocurile de pe strada principală de la un capăt la altul. Unele din ele mai există. Drept mărturie a ceea ce a fost Călărașul de ieri. Dar echipele de constructori își fac loc treptat, dându-le la o parte, ridicând case, magazine, alte obiective social culturale, precum spitalul cu peste o mie de paturi, sau clădirile liceelor siderurgice, de construcții, de matematică fizică, sau cele ale cinematografului „Orion”, policlinicii nr. 2, bazelor de agrement pentru tineret, stației C.F.R., autogării, hotelurilor „Călărași” și „Perla”. Ori a impunătorului Centru de creație și cultură socialistă ce se înalță deja în inima localității.

Acestea toate și multe altele aliniază municipiul de pe malul Borcei în rândul tuturor localităților patriei ce au cunoscut, în arcul de timp cuprins între Congresele IX și XIV ale partidului, structurile transformării inovatoare, propulsându-l spre traiectoria civilizației socialiste și comuniste.

Aurel David

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Județul alocă 500.000 de euro pentru deszăpezire, flota și stocurile sunt pregătite

Published

on

Flota de deszăpezire a județului intră din nou în atenția publicului. Autoritățile anunță cifre mari, utilaje multe și un buget care ridică întrebări. Iarna 2025 începe cu 41 de utilaje pregătite să intre în acțiune din prima zi. Perioada de intervenție este 15 noiembrie, 1 martie. Echipele au program de permanență și pot acționa rapid în orice situație.

Stocurile sunt semnificative. Sunt pregătite 1600 de tone de materiale antiderapante. Cantitățile sunt împărțite în 800 de tone de nisip și 800 de tone de sare. Există un bazin de combustibil de cinci tone, complet alimentat. Aprovizionarea este asigurată prin contracte. Dacă situația o cere, societatea poate închiria utilaje suplimentare pentru a evita blocajele.

Intervențiile sunt organizate în trei puncte strategice. Punctele sunt în Călărași, Mănăstirea și Lehliu. Această structură reduce timpul de deplasare al utilajelor. Operatorii monitorizează traficul și starea drumurilor în timp real. Utilajele sunt urmărite prin GPS pentru a eficientiza intervențiile.

Costurile sunt ridicate. Județul alocă 2,36 milioane de lei pentru programul de deszăpezire. Media lunară depășește 670.000 de lei. Noiembrie și martie sunt mai ieftine, dar decembrie, ianuarie și februarie rămân perioadele cu cele mai multe intervenții.

Advertisement

În județul Călărași, societatea Drumuri și Poduri are în gestiune aproximativ 650 km de drumuri asfaltate.

Autoritățile spun că județul este pregătit. Utilajele sunt în teren, stocurile sunt asigurate, iar echipele au un plan de intervenție pentru toate scenariile din iarnă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ziua Școlii Carol I, un moment dedicat tradiției și modernizării

Published

on

Școala Gimnazială Carol I din Călărași a celebrat Ziua Școlii printr-un eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați în sala Barbu Știrbei. Participanții au marcat peste 140 de ani de activitate ai unei instituții care rămâne un punct important în educația locală. Atmosfera a fost una caldă. Programul a inclus momente artistice, prezentări despre istoria școlii și mesaje din partea celor care au trecut prin aceste clase.

Directorul Otilia Mărgărit a susținut un discurs în fața comunității școlare. Mesajul ei a evidențiat legătura personală cu instituția și rolul pe care școala îl are în formarea elevilor.

Dragi colegi, profesori, părinți, elevi și invitați,

Astăzi, vă vorbesc nu doar în calitate de director al Școlii Gimnaziale Carol I din Călărași, ci și ca fost elev al acestei școli. Este o emoție aparte să mă aflu în fața dumneavoastră.

Advertisement

Școala noastră are o istorie impresionantă, peste 140 de ani de muncă și oameni dedicați care au modelat generații întregi. Clădirea și clasele s-au schimbat, însă spiritul școlii a rămas același, dorința de a forma oameni educați și responsabili.

Când pășeam ca elev pe holurile școlii, nu mi-aș fi imaginat că într-o zi voi avea onoarea să o conduc. Privind în urmă, realizez că o parte din ceea ce sunt astăzi se datorează valorilor pe care această școală le-a cultivat.

Pentru mine, a fi director aici este o misiune de suflet. Vreau să continui povestea instituției și să o adaptez la nevoile prezentului. Am contribuit la modernizarea școlii și la dezvoltarea proiectelor care susțin educația.

Astăzi, putem spune cu mândrie că școala noastră este un reper al comunității din Călărași. Viitorul ne obligă să păstrăm standardele și să continuăm dezvoltarea.

Cea mai mare resursă a acestei școli rămâne omul, profesorul care inspiră, elevul care visează și părintele care sprijină.

Advertisement

Le mulțumesc tuturor celor care fac parte din această comunitate. La mulți ani, Școala Gimnazială Carol I, școala unde clădim abilități de viață.

Discursul a fost urmat de momente artistice pregătite de elevi. Au fost prezentate fotografii și materiale video care au ilustrat transformarea școlii. Foști absolvenți au transmis mesaje de susținere. Profesorii au primit aprecieri pentru activitatea lor.

Evenimentul a evidențiat importanța școlii în formarea elevilor. Conducerea a transmis că investițiile și proiectele vor continua. Obiectivul este îmbunătățirea condițiilor de învățare și sprijinirea fiecărui elev.

Comunitatea Școlii Gimnaziale Carol I rămâne unită prin valori și implicare. Instituția își continuă parcursul și rămâne un punct solid în educația din județ.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading