VIDEO. Bugetul județului Călărași a fost aprobat de consilierii județeni

Bugetul județului Călărași pentru anul 2025 a fost aprobat ieri, 27 martie, în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean desfășurate în sala „Mihai Arbagic” din municipiul Călărași. Printre temele discutate s-au numărat investițiile în drumuri județene și comunale până în 2028, îmbunătățirea serviciilor medicale și sociale și administrarea patrimoniului public și privat al județului.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a explicat că, deși bugetul a fost aprobat, resursele financiare nu sunt niciodată suficiente pentru a acoperi toate proiectele necesare dezvoltării județului.

Întotdeauna ne-am dorit mai mult pentru județul nostru. Avem multe proiecte, iar pe parcurs apar și altele noi. Din fericire, am avut alături o echipă dinamică, formată din cei doi vicepreședinți, Laurențiu Dan Ionescu și Cristi Mihai Bogdan, care au venit cu idei inovatoare și ne-au ajutat să adaptăm permanent strategiile noastre de dezvoltare”, a spus Vasile Iliuță.

Un punct important aprobat în ședință a fost fondul de rezervă, dedicat exclusiv proiectelor mari de dezvoltare a județului.

În aceeași ședință, Paraschiva Mureșan, fost director al Direcției Economice din Consiliul Județean, a fost numită administrator public al județului. Vasile Iliuță a subliniat că decizia a fost luată pentru a valorifica experiența considerabilă a doamnei Mureșan, care și-a amânat pensionarea pentru a ajuta instituția până la finalul anului 2025 și a contribui la pregătirea viitorilor specialiști.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Călărași, între caniculă și vijelii

Călărași, între caniculă și vijeli Județul Călărași intră în această

Atenție, șoferi! Accidente în lanț pe drumurile din Călărași! Iarna își face de cap cu zăpadă și vânt puternic

Județul Călărași se confruntă cu o situație dificilă din cauza