Gest impresionant din partea primarului municipiului Călărași, Marius Dulce, în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Edilul, însoțit de viceprimarul Nicolae Dragu, au vizitat Căminul pentru Persoane Vârstnice “Sf. Antim Ivireanul”, unde au oferit beneficiarilor centrului, pachete cu alimente pentru ca masa de sărbători să fie bogată.
Respectul pentru cei vârstnici e înainte de toate un act de educație sufletească și morală. Astăzi, în ziua în care a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii am petrecut câteva clipe alături de persoanele vârstnice din cadrul Căminului Sf. Antim Ivireanul, locul care oferă confortul de acasă și atmosfera caldă, prietenoasă și primitoare de care orice persoană de vârsta a treia are nevoie. Și meritul este al doamnei director Ilinca Enescu și al echipei pe care o coordonează. Sunt părinții și bunicii noștri care au nevoie nu neapărat de daruri ci de iubire, încredere, înțelegere, sprijin, comunicare. Vă invit și pe voi să le treceți pragul și să nu uitați, după cum ne învață și sfânta Scriptură, bătrânețea nu se măsoară cu anii ci cu înțelepciunea. În fiecare zi…să fim mai buni!” – a transmis primarul Marius Dulce pe o rețea de socializare.