Știri
VIDEO. Alex Drăgulin: Mi s-a solicitat clar să plec din acest serviciu
Directorul Serviciului Public Pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpan Călărași din Municipiul Călărași, Alex Drăgulin, a susținut o conferință de presă la sfârșitul acestei săptămâni pentru a prezenta activitatea sa desfășurată timp de 9 ani de zile în cadrul SPPGCFS ca director și s arate motivele care au condus la decizia de a demisiona din cadrul seriviciului din subordinea Primăriei Municipiului Călărași din funcția de director.
PUTEȚI URMĂRI MATERIALUL VIDEO AICI
Alex Drăgulin: Dețin această funcție din februarie 2012, atunci când fostului primar Nicolae Dragu m-a împuternicit să ocup această funcție a acestui adapost – neautorizat, nefuncțional, cu o singură clădire nefuncțională în care aveam decât o singură masă de sterilizare, fără instrumentar, fără medic. Câinii erau hrăniți cu deșeuri de origine animală din abatoare fără să îndeplinească condițiile legale de funcționare.
Am reușit în urma a 6 luni să construim prima parte a adăpostului și să reușim să autorizăm adăpostul. Am reușit, de-a lungul celor 9 ani să aduc un adăpost la standarde europene, să plecăm de la capturarea din 2012 cu lemne și sârme și să ajungem la arme cu tranchilizante. Am reușit să duc activele preluate de la 1 300 000 de lei, la 3 000 000 de lei, asta înseamnă 3000000000.00 (trei miliarde) de lei vechi, din care nu mai puțin de 9 miliarde valori de patrimoniu pe care le las în urma mea au fost executate în regie proprie cu oamenii din cadrul serviciului. A fost o muncă grea, pentru că am fost undeva la mijloc între ONG-ul cu care am intrat în conflict atunci când am preluat adăpostul. Am reușit, împreună cu ei, în septembrie anul trecut să oprim eutanasia în Călărași.
Pentru că m-am impus, am reușit, împreună cu echipa, să dezvoltăm acest adăpost, să plecăm de la 2 „Papuci” și să ajungem la mașini autorizate, inclusiv pe o destinație lungă. Ne-am luptat pentru viața animalelor și vă spun că n-a fost ușor să aducem ONG-urile la Călărași, să dăm șansă animalelor la viață. Tot timpul ne-au apărut probleme la care ne-am adaptat și pentru care am luat măsuri, așa cum este și incineratorul pe care îl avem în dotare, care ne-a sprijinit ori de câte ori cetățenii au avut nevoie atunci când le-a decedat un animal în curte sau animalele găsite pe domeniul public. Să nu mai spun de pesta porcină africană pe care eu am gestionat-o timp de un an, prin măsuri de combatere și eradicare alături de DSVSA Călărași. Toate acestea în sprijinul cetățeanului și al orașului.
În ultimii doi ani, fosta administrație împreună cu mine, am luat decizia de a ne ocupa și de alte activități în folosul orașului și al cetățenilor. Mă refer la campaniile de curățenie atunci unde aproape o treime din oraș a fost gestionată de oamenii adăpostului. De doi ani oamenii adăpostului au făcut curățenie și au tuns iarba în orașul Călărași. Permanent am avut dispecerat 24/24 pentru a interveni rapid la solicitarea cetățenilor.
Sunt foarte multe de spus, dar vă pot spune că plec mândru din acest adăpost pentru că prin el mi-au trecut nu mai puțin de 2500 de câini și 800 de pisici de care ne-am ocupat cu drag, pe care le-am îngrijit și cărora le-am găsit o casă. Las în urma mea atâtea lucruri bune, un adăpost la standarde europene, colaborări cu ONG-urile din străinătate și mi-aș dori să las în urma mea o echipă tânără, formată de-a lungul timpului, însă nu cred că vom avea această șansă. O să motivez demisia. La preluarea mandatului am avut discuții cu domnul primar Dulce, cu domnul vice-primar Dragu, cu domnul vice-primar Coman care și-au dorit să continuăm această colaborare deși domnul primar Dulce mi-a exprimat că se fac presiuni foarte mari din partea domnului Grama, din partea domnului Mihai Bogdan pentru demiterea mea și pentru a demisiona de la conducerea acestui serviciu.
La începutul lunii decembrie, pe holurile primăriei, am fost abordat de domnul Grama, nu știam nici măcar calitatea lui în primărie la acea vreme, prin care mi s-a solicitat clar să plec din cadrul acestui serviciu. I-am explicat că nu am de ce și aș fi înțeles acest lucru dacă mi-ar fi fost solicitată de către domnul primar Dulce sau de către unul dintre viceprimari. Nu aș fi avut nimic împotrivă – nu sunt de neînlocuit, sunt oameni care pot fi mai buni ca mine, sper să fie mai buni și să dovedească lucrul ăsta. Ca urmare a discuției prin care am spus că nu pot să mă gândesc la această demisie, pentru că nu mi-a fost solicitată de către conducere, a început o hărțuire totală asupra mea, o hărțuire prin adrese, prin controale trimise de la Primărie, adrese care aveau termen de răspuns o oră jumătate, timp imposibil, adrese prin care mi se solicita contabilitatea pe patru ani, solicitau în copie xerox în numai cinci zile atâția ani, fără să se poarte cel puțin o discuție cu mine referitoare la funcționarea adăpostului, ce înseamnă adăpostul, ce s-a făcut în adăpost, absolut nimic.
Ca urmare a acestor hărțuiri am decis să mă retrag și să las echipa mea în urmă, o echipă bună, formată de-a lungul timpului. Deși mi-am dat demisia, a urmat în continuare hărțuirea pe alți oameni din interiorul serviciului. Se vede clar dorința acestui domn Grama de a elimina toate persoanele din acest adăpost.
Ne chinuim de mai mult de trei săptămâni să plătim medicul, să plătim hrana pentru animale deși am făcut nenumărate cereri și am documentele doveditoare. Ni s-a spus clar că domnul Grama refuză să ne alimenteze conturile pentru plata serviciilor. Riscăm să rămânem fără licență, fără autorizație de funcționare, riscăm să rămânem fără hrană. Voi lua decizia de a mă retrage mai devreme de termenul stabilit măcar să se ocupe și să continue ceea ce am lăsat eu aici.
Ce spune viceprimarul Nicolae DRAGU
Nicolae Dragu: În anul 2012 l-ați numit pe Alex Drăgulin la conducerea serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Care au fost criteriile gândite la dumneavoastră la acea vreme?
La început am constatat că este un om tânăr, energic, conducea o firmă de construcții la vremea respectivă. Observând ca este energic, chiar și inteligent, am constat că merită să-i dau un serviciu pentru a face puțină ordine în oraș. Aveam la momentul acela 6500 de câini pe străzile Municipiului și am reușit să reducem spectaculos numărul prin implicarea lui. El a modernizat, a mărit, a triplat capacitatea de cazare, chiar a mai creat pentru animale mari. A creat adăposturi pentru pisici, păsări, deci a modernizat și el în continuare. A continuat politica mea.
Călărași PRESS: Considerați că și-a făcut treaba în cei 9 ani?
Consider că și-a făcut-o. Acum sunt probleme că perfecțiune nu există, nimeni nu-i perfect, decât domnul Isus Hristos.
Călărași PRESS: Ca actual viceprimar al Municipiului, considerați că sunt probleme în momentul de față la serviciul pentru protecția animalelor?
Părerea mea că nu. S-a făcut sterilizarea la multe animale și zic că suntem la un nivel bun de implicare în această problemă la nivel Municipal.
Primarul Marius Dulce: Nu are cine să pună presiune pe primar ca să schimbe pe cineva. Dacă e de schimbat îl schimbă.
Călărași PRESS: Există criterii care să conducă la decizia asta?
Primarul Marius Dulce: Acum se efectuează niște verificări la adăpostul pentru câini. În urma verificărilor pe care le facem vom lua o decizie care ne va duce la o concluzie.
Nu există nicio presiune, el a insistat să țină o conferință de presă la care eu am spus ca nu ar fi bine să o facă. Eu l-am sunat de dimineață și i-am spus că nu ar fi bine să țină o conferință de presă pentru că el vrea să se victimizeze. Dacă vrea să se victimizeze e chiar problema lui. Nu am nicio problemă cu omul. Eu l-am respectat, îi respect decizia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În peisajul literaturii Holocaustului, dominat de voci monumentale precum Primo Levi sau Elie Wiesel, apare târziu, dar cu o forță devastatoare, mărturia lui József Debreczeni – un jurnalist și poet maghiar care a supraviețuit iadului nazist nu prin minuni, ci prin observație acută și o rezistență interioară de fier. Publicată inițial în 1950 în Iugoslavia comunistă sub titlul Hideg Krematórium, cartea sa a fost redescoperită și tradusă recent în română de Péter Demény (Editura Trei, 2024), după ce a cucerit deja 15 limbi și un loc meritat printre capodoperele genului. „Crematoriul înghețat” nu este doar o relatare a ororilor din lagărele de concentrare; este un rechizitoriu nemilos la adresa nazismului, scris cu precizia unui reporter care refuză să se lase înghițit de haos, ci îl disecă gradual cu o claritate cinematografică.
Debreczeni, deportat în mai 1944 din Serbia ocupată de Ungaria – unde supraviețuise deja trei ani în batalioane de muncă forțată – ajunge în „Țara Auschwitz”, acel imperiu al morții care cuprindea nu doar lagărul principal, ci o rețea vastă de sublagăre. Norocos să nu fie trimis direct în camerele de gazare, el este aruncat în vagoane de vite, alături de mii de evrei maghiari, într-o călătorie sufocantă unde aerul devine un lux letal. Destinația finală: Dörnhau, un sublagăr al lui Gross-Rosen, supranumit „crematoriul înghețat” – o fabrică abandonată transformată în „spital” unde prizonierii prea slăbiți pentru muncă sclavă erau lăsați să moară de foame, frig și boli, fără a deranja „eficiența” industrială germană. Aici, în acest loc unde „legile gravitației morale” se inversează – răul devine bine, noaptea zi –, Debreczeni lucrează la săpături epuizante pentru companii naziste, luptând zilnic cu foametea, păduchii (vehiculul deliberat al tifosului) și ierarhia brutală a kapo-ilor, acea „aristocrație a lagărului” care trăda propriii semenii pentru o firimitură de putere.
Ce face cartea unică nu este doar groaza descrisă – de la apelurile nominale interminabile, unde cadavrele sunt „raportate” cu un umor macabru involuntar („Raportați dacă sunteți morți!”), la execuții sumare justificate cu un cinism kitsch („Chiar și cel mai bun evreu trebuie să cropească”) –, ci modul în care Debreczeni le fixează în cuvinte. Stilul său, lipsit de sentimentalism lacrimogen, este cel al unui etnograf al infernului: detaliile triumfă asupra abstracțiunii, umanizând ce nazismul voia să dezumanizeze. Văzută prin ochii unui intelectual, suferința devine panoramic: personală (visul de răzbunare, obsesia pentru o țigară furată), comunitară (lupta pentru un polonic de supă diluată) și obiectivă (analiza cum Germania „cultă” a coborât în barbarie). Ca un diamant literar, după cum o numește The Times, cartea meditează subtil asupra limbajului în fața ororii: „Horrorul este întotdeauna kitsch, chiar când e real”, notează autorul după o execuție arbitrară, amintind că descrierea nu e suficientă; doar înțelegerea morală poate salva memoria.
Criticii internaționali au salutat-o unanim ca pe o contribuție esențială: The New York Times o laudă pentru „descrierea panoramică a iadului”, The Telegraph pentru „claritatea cinematografică face detaliile să învingă dezumanizarea în masă”, iar The Guardian pentru echilibrul între crimă epică și minuțiozitatea zilnică a degradării. Pe Goodreads, cititorii o notează cu 4.3/5, subliniind impactul ei șocant, dar și duritatea lecturii – nu din plictiseală, ci din tragicitate pură. Unele recenzii americane (cum ar fi cea din Kirkus Reviews) subliniază tonul intelectual, cu replici ironice la sadismul SS-ist, în timp ce altele (Washington Post) o văd ca pe un document vital care șochează și luminează, amintind că trecutul poate deveni prolog.
„Crematoriul înghețat” nu oferă speranță ieftină sau lecții morale facile; ea te obligă să privești în abis, să recunoști că supraviețuirea lui Debreczeni – eliberat în mai 1945 de Armata Roșie – a fost un act de rezistență prin scriitură. După război, autorul s-a refugiat la Belgrad, unde a continuat să scrie poezie și romane, dar această mărturie rămâne moștenirea sa supremă. Recomandată oricui dorește să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat la Auschwitz, ci cum s-a simțit – o carte de 5 stele, esențială, dar sfâșietoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Bonnie și Clyde: Povestea lor adevărată
Bonnie Parker și Clyde Barrow sunt unul dintre cele mai infame cupluri de criminali din istoria americană, simboluri ale rebeliunii și romantismului tragic în epoca Marii Depresiuni. Deși filmul din 1967 cu Warren Beatty și Faye Dunaway i-a transformat în eroi romantici, realitatea lor a fost mult mai brutală: o serie de jafuri mici, crime violente și o fugă disperată, marcată de sărăcie și disperare. Iată povestea lor adevărată, bazată pe surse istorice și biografii detaliate.
Începuturile: O copilărie marcată de sărăcie
Bonnie Parker s-a născut pe 1 octombrie 1910, în Rowena, Texas, într-o familie săracă. A fost o elevă talentată, pasionată de scris poezii, dar a renunțat la școală la 16 ani pentru a se căsători cu Roy Thornton, un coleg de clasă. Căsătoria a eșuat rapid, iar Thornton a ajuns în închisoare pentru jaf în 1929. Bonnie a lucrat ca ospătară în Dallas, simțindu-se prinsă într-o viață monotonă.
Clyde Barrow s-a născut pe 24 martie 1909, în Telico, Texas, în sărăcie extremă. Familia sa s-a mutat în Dallas, unde trăiau în corturi și colibe. De mic, Clyde a furat mașini și a spart seifuri, influențat de fratele său mai mare, Buck. A fost arestat prima dată în 1926 pentru neîntoarcerea unei mașini închiriate și a încercat să se înroleze în Marina SUA, dar a fost respins din motive medicale (posibil malarie sau febră galbenă).
Cei doi s-au întâlnit pe 5 ianuarie 1930, la o petrecere în casa unui prieten comun din West Dallas. Bonnie, în vârstă de 19 de ani, pregătea ciocolată fierbinte când Clyde, de 20 de ani, a apărut. Chimia a fost instantanee – “dragoste la prima vedere”, după cum au descris-o apropiații. Au început să-și scrie scrisori pasionale, numindu-se “dragă” și “soție mică”, deși Bonnie era căsătorită legal cu Thornton (și a purtat inelul lui până la moarte).
Drumul spre crimă: De la furtișaguri la violență
Clyde era deja un hoț mic, iar Bonnie l-a urmat în lumea infracțională, atrasă de aventura pe care i-o oferea. În curând după întâlnire, Clyde a fost arestat pentru furt și închis. Bonnie i-a strecurat un pistol în închisoare, ajutându-l să evadeze – dar a fost recapturat rapid și condamnat la 14 ani. În închisoare, pentru a scăpa de munca forțată, Clyde și-a tăiat doi degete de la picior cu un topor (ceea ce l-a lăsat șchiop pe viață).
Eliberat condiționat în februarie 1932 (după intervenția mamei sale), Clyde s-a reîntâlnit cu Bonnie. Au format “Barrow Gang”-ul împreună cu fratele lui Clyde, Buck Barrow, soția lui Blanche, și alți complici precum Ray Hamilton și W.D. Jones. Au jefuit magazine mici, benzinării și bănci rurale – niciodată sume mari (maximum 1.500 de dolari) – în state precum Texas, Oklahoma, Missouri și New Mexico. Nu erau “Robin Hood”-i; jefuiau oameni săraci, nu bănci mari, contrar mitului.
Violența a escaladat rapid: au ucis cel puțin 9 polițiști și 3 civili. Printre crime: uciderea a doi ofițeri în Atoka, Oklahoma (iunie 1932), un proprietar de magazin în Sherman, Texas, și un cetățean în Temple. În aprilie 1932, Clyde l-a împușcat pe comerciantul J.W. Butcher în Hillsboro. Bonnie a fost arestată singură în martie 1932 pentru un jaf eșuat, dar eliberată ulterior.
Au devenit celebrități involuntare în 1933, după un schimb de focuri în Joplin, Missouri, unde poliția a găsit poze scandaloase: Bonnie cu un trabuc și o armă, pozând ca o gangsteriță glamour. Aceste imagini, plus poeziile ei (cum ar fi “The Story of Suicide Sal” sau “The Ballad of Bonnie and Clyde”), au fost publicate în ziare, transformându-i în eroi populari ai Depresiunii – simboluri ale răzbunării împotriva băncilor.
Viața lor era departe de glamour: dormeau în mașini furate, se spălau în pâraie și mâncau fasole conservată. Un accident de mașină în 1933, cauzat de condusul imprudent al lui Clyde, i-a ars picioarele Bonniei cu acid din baterie, lăsând-o șchiopă și dependentă de el.
Sfârșitul: Ambuscada fatală
După doi ani de fugă (1932-1934), autoritățile i-au vânat fără milă. Frank Hamer, un ranger texan celebru, a fost angajat să-i prindă. Pe 23 mai 1934, în timp ce conduceau un Ford V8 furat pe o șosea din Bienville Parish, Louisiana, au fost prinși într-o ambuscadă de un grup de șase polițiști. Au fost mitraliați cu peste 130 de gloanțe (nu 187, cum se spune uneori) – Clyde a murit instant, Bonnie agonizând câteva minute. Au fost îngropați separat, la dorința familiilor, deși fanii au cerut un mormânt comun. Mulțimea a invadat scena, furând suveniruri morbide precum bucăți de haine sau tuburi de cartușe.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Doi bărbați, în vârstă de 26 și 41 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea după ce au agresat fizic un bărbat de 43 de ani din comuna Independența, județul Călărași. Incidentul s-a produs pe 26 octombrie, în jurul orei 15:40, în urma unui conflict spontan.
Victima se deplasa prin comună când a fost atacată de cei doi agresori. În urma sesizării la numărul unic de urgență 112, polițiștii au intervenit și au stabilit că între cei trei a izbucnit o discuție contradictorie, urmată de violențe fizice.
Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale privind emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat măsura.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe”, iar cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Patroana Canal Sud, Amalia Bellantoni, reținută alături de soțul ei într-un dosar de tâlhărie calificată
Recomandare de carte – „Britt-Marie a fost aici” – de Fredrik Backman
Comportamentul încântător al Helmetshrike-ului cu creastă albă
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
