Echipa U11 a Academiei de Fotbal Dunărea Călărași a demonstrat că pasiunea și munca în echipă sunt cheia succesului, câștigând trofeul Turneului „Performanță Dunărea”. Tinerii fotbaliști s-au impus în fața adversarilor cu scoruri convingătoare, încheind competiția în aplauzele suporterilor.
Rezultatele echipei Dunărea Călărași:
- Dunărea Călărași – Școala Gimnazială Făcăeni 2-1
- Dunărea Călărași – Atletico Galați 2-0
- Dunărea Călărași – Viitorul Călărași 3-0 (meci câștigat prin abandon)
- Finala: Dunărea Călărași – Campionii Galați 2-1
Atmosferă incendiară creată de părinți
Tribunele au fost animate de susținătorii micilor campioni, părinții fiind adevărate motoare de energie. Cu steaguri, tobe, vuvuzele și încurajări neîntrerupte, aceștia au fost alături de copii de la primul până la ultimul fluier, contribuind la moralul și determinarea echipei.
„Părinții au fost adevărate motoare de energie! Steaguri, tobe, vuvuzele și încurajări neîntrerupte au creat o atmosferă incredibilă. Au fost alături de copii de la primul până la ultimul fluier și i-au împins mereu de la spate!”, conform academiei
Micii fotbaliști au arătat curaj, pasiune și spirit de echipă, fiecare contribuind la succesul final. Performanța lor este rezultatul pregătirii intense sub îndrumarea antrenorului, care a fost felicitat pentru munca și dedicarea de a-i motiva pe copii să dea tot ce au mai bun.
„Copiii au jucat cu multă pasiune, curaj și bucurie. Fiecare a contribuit la succesul echipei, iar împreună au arătat ce înseamnă să fii o adevărată echipă! Felicitări antrenorului pentru munca și dedicarea de a-i pregăti și încuraja pe copii să dea tot ce au mai bun! Un turneu de neuitat pentru toți!”, a mai transmis Academia de fotbal Dunărea Călărași.