Victima atacului de la Centrul DGASPC Călărași a fost operată și transferată cu elicopterul SMURD la București

Detalii noi ies la iveală în cazul femeii înjunghiate duminică, 17 august, la Centrul Maternal din Parcul Dumbrava, municipiul Călărași. Potrivit marinbadea.ro, victima este Maria Stratulat, în vârstă de 36 de ani, originară din satul Chiștelnița, raionul Telenești, Republica Moldova, cu ultimul domiciliu în satul Cuza Vodă, județul Călărași.

Maria Stratulat a fost atacată cu un cuțit de fostul concubin, chiar în curtea centrului maternal, în fața celor doi copii ai săi. Loviturile i-au secționat brațul și artera brahială, punându-i viața în pericol.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Călărași, dr. Tomek Alexandru, a declarat că femeia a suferit o leziune completă de pachet vasculo-nervos brahial, dar și plăgi în zona gambei și la torace. A fost supusă de urgență unei intervenții chirurgicale, fiind stabilizată.

Având în vedere gravitatea stării sale, medicii au solicitat un elicopter SMURD, care a preluat pacienta și a transportat-o la un spital din Capitală pentru îngrijiri de specialitate.

Între timp, agresorul – cunoscut drept Petre Cociobu, nume real Petrică Ilie – a fost prins de polițiști în localitatea Cuza Vodă, lângă domiciliul său. Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Călărași pentru audieri, fiind cercetat pentru tentativă de omor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

„ MICA UNIRE – 158 DE ANI ”

Centrul Cultural Județean Călărași în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru

Curtea de Apel București se oprește: Magistrații au intrat în grevă din cauza austerității

Magistrații Curții de Apel București au decis marți, 26 august,