Vasile Matei, primarul care transformă comuna Grădiștea: Al doilea mandat aduce noi investiții

Primarii din 36 de localități și conducerea CJ Călărași
Vasile Matei - primar Grădiștea

Primarul Vasile Matei, aflat la cel de-al doilea mandat în fruntea comunei Grădiștea din Călărași, continuă să demonstreze ca și-a dus la bun sfârșit tot ce a promis în 2020. Acum, la începutului celui de-al doilea mandat, trage linie la final de 2024 analizând munca celor 4 ani.

La finalul acestui an, mai multe inițiative majore au fost finalizate sau se află în diverse stadii de execuție. Un exemplu notabil este construcția sălii de sport din satul Cunești, parte a comunei Grădiștea. Acest proiect, finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI), prevede o sală multifuncțională cu o capacitate de 102 locuri, dotată cu vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice. Sala va permite desfășurarea unor activități sportive diverse, precum fotbal, handbal, baschet și lupte, fiind utilizabilă pe tot parcursul anului datorită centralei termice integrate.

Valoarea estimată a contractului pentru această sală de sport este de 6.556.708,06 lei (fără TVA), incluzând cheltuieli pentru proiectare, asistență tehnică, investiția de bază și organizarea de șantier. Suprafața construită este de 388 mp, iar cea desfășurată de 415 mp, amplasamentul necesitând un teren de minimum 900 mp.

Pe lângă acest proiect, administrația locală, sub conducerea primarului PSD, Vasile Matei, a inițiat și alte investiții semnificative:

• Extinderea rețelei de canalizare în satele Rasa și Cunești, cu scopul de a conecta aceste zone la stația de epurare din Grădiștea. Finalizarea lucrărilor va permite funcționarea stației la capacitate maximă, îmbunătățind infrastructura sanitară a comunei.

• Modernizarea sistemului de iluminat public, proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care vizează creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea siguranței cetățenilor.

• Reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din satul Grădiștea, pentru revitalizarea vieții culturale și sociale a comunității.

• Construirea unei grădinițe cu program normal în satul Grădiștea, pentru a oferi condiții educaționale adecvate preșcolarilor din comună.

Primarul Vasile Matei și-a stabilit obiective clare pentru noul mandat, concentrându-se pe finalizarea proiectelor în curs și inițierea altora noi, menite să asigure o dezvoltare sustenabilă a comunei Grădiștea.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Filmul zilei, la Cinema Călărași – „NU!” – ORA 17:00 și 20:00

28.08.2022, orele: 17.00 și 20.00; 30.08 – 01.09.2022, ora: 18.00

Grădiștea. Primarul Vasile Matei continuă investițiile pentru dezvoltarea comunei

Pe raza comunei Grădiștea vor fi realizate, prin diferite surse