Connect with us

Știri

Vânătoare de ouă și strângere de fonduri pentru copiii defavorizați la Grădina Zoologică din Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Grădina Zoo din Călărași organizează pentru al treilea an la rând vânătoarea de ouă. De data aceasta, însă, organizatorii își doresc să pună la cale un eveniment memorabil atât pentru ce mici, dar și pentru adulți – mămici, tătici, bunici. Evenimentul este organizat împreună cu Primăria Municipiului Călărași și  va avea loc pe 6 mai, între orele 10:00 – 14:00. 

Alături de Sidepol, Crucea Roșie Călărași, Jandarmeria Călărași și voluntarii din Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași, călărășenii vor putea susține campania „Stai la masă cu o faptă bună!”, o inițiativă prin care restaurantul Texas Bar-B-Q a implementat conceptul „Meniu în așteptare” – adică donații care se vor transforma într-o masă caldă pentru copiii proveniți din familii defavorizate.

Cum se va întâmpla? Grădina Zoo va organiza diverse ateliere de creație, ateliere de cercetași, de prim-ajutor, iar participanții vor putea vedea și echipele de intervenție ale poliției și ale jandarmeriei, precum și autospecialele acestora. 

Mai mult de atât, vor avea loc concursuri cu premii și multe surprize pentru copii, iar fiecare călărășean va putea să doneze în urnele existente la fiecare stand (atât cât dorește) pentru a susține campania. 

Advertisement

Practic, tu donezi la Zoo în urnele puse la dispoziție de Crucea Roșie, iar la final de lună toți bănuții vor fi transformați în meniuri “aburinde”, care vor ajunge în mânuţele copiilor aflați în dificultate.

Premiile pregătite de Zoo vor fi, printre altele: materiale oferite de Roger Design și de librăria Arienta, vouchere pentru intrare gratuită la Zoo, abonamente pentru copii la bazinul de înot, vouchere pentru van-ul Texas, ouă de ciocolată sau pictură pe față.

Advertisement

Știri

Competiția internațională Călărași Cup – powered by Ecoaqua, real succes. Miodrag Belodedici a rămas impresionat

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În municipiul Călărași, pasiunea pentru fotbal și dorința de a încuraja tinerii sportivi au fost celebrate într-un eveniment de excepție organizat de operatorul regional de apă și canalizare, ECOAQUA SA, sub îndrumarea directorului Eduard Grama, împreună cu Consiliul Județean Călărași și Primăria municipiului Călărași. Aceștia au fost gazdele “Călărași CUP”, unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive din zonă.

Miodrag Belodedici, o legendă a fotbalului, a fost invitat de seamă la acest eveniment pentru a împărtăși din experiența sa și pentru a inspira noile generații de fotbaliști aspiranți. Părinții celor mici s-au declarat încântați de inițiativa autorităților locale de a susține astfel de evenimente, recunoscând importanța mișcării sportive și a sănătății încă de la o vârstă fragedă.

Organizatorii evenimentului au oferit tuturor participanților medalii, diplome și cadouri, subliniind astfel aprecierea pentru eforturile și talentul fiecărui jucător. “Călărași CUP” a fost nu doar un prilej de competiție, ci și un moment de comunitate și încurajare pentru viitorul fotbalului în regiune.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Accident grav pe A2, zona Fundulea. Un tir ucrainean s-a răsturnat după ce a lovit parametrul dintre sensuri

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 32+300 de metri, pe sensul spre litoral, în zona localității Fundulea, județul Călărași, un autotren înmatriculat în Ucraina a impactat parapetul median și s-a răsturnat pe partea carosabilă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13:55.

În urma impactului, sunt scurgeri de carburant pe suprafața de rulare. Nu au rezultat persoane rănite.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers, circulându-se doar pe banda de urgență. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Pericol în parcul comunei Borcea! TSD acuză primăria de neglijență și ignoranță

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În inima comunei Borcea, din județul Călărași, se află un parc care, în loc să fie o oază de relaxare și bucurie pentru locuitori, s-a transformat într-un loc periculos. În urmă cu două zile, Tineretul Social Democrat (TSD) Borcea a făcut public un apel disperat cu privire la situația alarmantă din parc, atrăgând atenția asupra pericolelor iminente cu care se confruntă comunitatea, în special copiii.

Lucrările rapide și neglijente au lăsat în urmă un peisaj plin de riscuri pentru trecători. Potecile din parc, construite peste șanțuri, reprezintă un pericol evident pentru cei care nu sunt atenți sau pentru copiii care aleargă buimăciți și neatenți. Lipsa dalelor de pe potecile deteriorate reprezintă un real pericol, iar incidentele pot avea consecințe grave.

În plus, locul de joacă pentru micuți, menit să fie un loc de distracție și siguranță, s-a transformat într-un mediu înfricoșător. Stâlpii care susțin leagănele sunt într-o stare precară, întrucât s-au transformat rapid în obiecte ascuțite care pot răni grav copiii nevinovați.

Conform celor de la TSD Borcea, autoritățile locale ignoră în mod repetat avertismentele și semnalele de alarmă, întrucât, în respectivul parc, organizează evenimente publice pentru cei mici, fără a lua măsuri pentru a le pune acestora la dispoziție un loc de joacă sigur.

Advertisement

„Pericolul din parc! Datorită lucrărilor bine făcute și pe repede înainte, această problemă persistă și acum, după ani buni.

Aflat lângă primărie, în ochii edilului și ai consilierilor , trecând ignoranți peste acest pericol, organizează evenimente publice pentru copii”, au transmis reprezentanții TSD Borcea, pe pagina de Facebook a organizației.

Imaginile publicate pe Facebook arată că este necesară o intervenție urgentă pentru reparații și pentru a implementa măsuri de siguranță adecvate, astfel încât tragediile să poată fi prevenite în viitor.

Continue Reading

Cele mai vizualizate