Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași și celelalte unități de parchet din județ înregistrează din ce în ce mai multe dosare privind agresiuni sexuale și violuri asupra minorilor, după modificarea Codului Penal prin Legea nr. 217/2023. Legea, promovată de societatea civilă, a ridicat pragul de vârstă pentru consimțământul sexual, oferind o protecție sporită copiilor și adolescenților împotriva abuzurilor.
Potrivit datelor oficiale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară a instrumentat dosare complexe, inclusiv unul finalizat în 2023 împotriva lui Georgian Robert Agapie, recidivist, condamnat în primă instanță la 11 ani de închisoare, scrie marinbadea.ro.
Activitate intensă la Parchetul Oltenița
În cursul anului 2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița a trimis în judecată 5 dosare pentru astfel de infracțiuni:
- Dosar nr. 11748/269/2025 — inculpat Daniel Adrian Rusu;
- Dosar nr. 6527/269/2025 — inculpat Adrian Costică (recidivist), condamnat în primă instanță la 6 ani și 2 luni de închisoare;
- Dosar nr. 3313/269/2025 — inculpat Marian Voicu, acuzat de viol asupra unui minor comis prin folosirea unei arme;
- Dosar nr. 1987/269/2025 — inculpat Andrei Ștefan Mosorocianu;
- Dosar nr. 932/269/2025 — inculpat David Gherghina, condamnat în primă instanță la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru viol asupra unui minor.
Cazuri noi la Parchetul Călărași
În ultimele săptămâni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a instrumentat alte 5 cauze grave:
- George Daniel Bobocel — acuzat de viol și tentativă de viol asupra unei adolescente de 14 ani și a unei fetițe de 10 ani, în satul Gâldău;
- Alexandru Vasile — agresiune sexuală și viol asupra unei adolescente de 14 ani, în satul Vărăști;
- Crețu Anghel — agresiune sexuală asupra fiicei sale de 15 ani, diagnosticată cu retard sever, în satul Dragalina;
- Cătălin Manta (recidivist) — agresiune sexuală asupra unei fetițe de 9 ani, în satul Vișinii.
Arestare preventivă recentă
În data de 18 mai 2026, Judecătoria Călărași a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Ștefan Ionuț Cortel, 24 de ani, în dosarul nr. 980/169/P/2026. Acesta este acuzat de viol asupra unui minor, mentionează marinbadea.ro
Fapta s-ar fi petrecut în seara de 6 mai 2026, când tânărul ar fi determinat o adolescentă de 15 ani să întrețină raporturi sexuale în autoturismul său. Victima a alertat autoritățile prin 112 pe data de 15 mai.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași este condus de prim-procurorul Silviu Mihnea (Vasile Silviu Mihnea), apreciat pentru probitatea sa morală și profesionalism.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.