Un pas important spre digitalizarea administrației publice a fost făcut în România, după ce o inițiativă legislativă depusă în 2024 a devenit oficial lege. Anunțul a fost făcut de USR Călărași, care subliniază impactul direct asupra cetățenilor: datele de conectare necesare accesării serviciilor online din cadrul direcțiilor de înmatriculări auto și pașapoarte nu mai presupun deplasarea fizică la ghișeu.
Potrivit explicațiilor oferite de deputatul Radu Miruță, noua lege elimină una dintre cele mai frecvente surse de aglomerație și timp pierdut în relația cu instituțiile statului. Cetățenii vor putea accesa serviciile digitale fără drumuri inutile, printr-o procedură simplificată, realizată exclusiv online.
Inițiatorul legii arată că proiectul a fost pornit din opoziție, într-un context în care șansele de reușită păreau reduse. „Fără digitalizare, chiar și cu pași mici, România nu își poate atinge potențialul”, a transmis acesta, subliniind că măsura reprezintă un act de normalitate și de igienă civică.
În același timp, au fost apreciate eforturile depuse de angajații din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, care vor avea un rol esențial în implementarea practică a noilor proceduri, astfel încât legea să devină o obișnuință pentru cetățeni.
Noua reglementare este văzută ca un exemplu concret de modernizare administrativă, cu beneficii directe pentru populație: mai puține cozi, mai puțină birocrație și acces mai rapid la servicii publice esențiale.
