Connect with us

Știri

VIDEO. Un tânăr din Călărași susține că a fost bătut în sediul Poliției Călărași

Published

on

Un tânăr de 25 de ani din Călărași susține că a fost bătut în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, după ce mama acestuia a anunțat prin serviciul de urgență 112 că fiul a venit acasă beat și pus pe scandal. Polițiștii s-au prezentat la solicitare și au procedat la reținerea tânărului. 

Băiatul a fost condus în sediul IPJ Călărași pentru a fi audiat privind scandalul provocat acasă, însă, la nici 5 minute, tânărul a început să țipe în biroul unde se desfășurau audierile, spunând că este agresat și lovit.  Scandalul s-a mutat mai apoi în fața IPJ Călărași, pe scările de la intrare. Desculț și plin de nervi, aflat în stare de ebrietate, băiatul de 25 de ani prezenta un comportament extrem de recalcitrant și violent asupra polițiștilor, jandarmilor, chiar și asupra familiei.

După mai multe minute de scandal pe scări, amenințări și circ, băiatul a fost luat de familie și urcat în mașină pentru a fi dus acasă. Pe drum, acesta și-a amintit că nu a terminat de comunicat cu polițiștii și s-a întors spre sediul IPJ Călărași. Ajuns în fața Poliției, a început să adreseze înjurături și amenințări polițiștilor prezenți pe scără, apoi a încercat să fugă spre casă. Cursa nu a fost prea lungă pentru că mașina în care se afla a fost oprită la primul filtru de verificare.

Familia băiatului susține că acesta a reacționat în maniera aceasta din cauza comportamentului pe care polițișții și jandarmii l-au avut la audieri. Tânărul a fost încătușat și condus la UPU Călărași pentru a fi consultat de un doctor care ar putea să stabilească dacă există urme de violență/analize pentru a stabili dacă a consumat substanțe ilegale.

IPJ Călărași face precizări

Urmare a articolului “Un tanar din Calarasi sustine ca a fost batut in sediul Politiei Calarasi”, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a dispus demararea de verificări cu privire la aspectele semnalate.
Din primele verificari efectuate, s-a constatat faptul ca persoana in cauza nu a fost agresata si a sesizat in mod nereal aceste aspecte.
Totodata, precizam ca toate interventiile politistilor sunt inregistrate cu aparatura de specialitate de tip body-cam.

Advertisement

https://youtu.be/dWaIUb98PUE

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Polițiștii călășeni, instruiți de experți criminalișți să depisteze suspecții care mint la audieri

Published

on

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a avut loc cursul „Decriptări comportale, mimico-gesticulare, în audierea suspecților rezonabili”, susținut de domnul prof. univ. dr. Butoi Tudorel.

Polițiști au avut ocazia sa-l întâlnească și să afle detalii din întreaga activitate profesională a acestuia.

Domnul prof. univ. dr. Butoi Tudorel  este membru fondator și formator al Institutului de Psihologie Judiciară. Doctor în psihologie la Universitatea din București în anul 1992. Psiholog criminalist și expert poligraf în cadrul Poliției Române – Serviciul criminalistic. Titularul disciplinei „Psihologie judiciară” și autorul cel mai prolific în domeniul psihologiei judiciare, psihologiei criminalistice și expertizei psihologice. Conducător și coordonator al cursului universitar de master în domeniul psihologiei judiciare și victimologiei. Profesor universitar și formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

De asemenea, a fost președintele Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Colegiului Psihologilor din România.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Polițiștii călărășeni primesc motoare în dotare

Published

on

Doua motociclete noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, contribuind astfel la îmbunătățirea capacității de răspuns la evenimente, precum și la creșterea gradului de siguranță rutieră.

Ieri, 22 aprilie a.c., 2 motociclete BMW au intrat în dotarea structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor și sunt colantate după o grafică nouă.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de un plus de siguranță și de un serviciu polițienesc de calitate sporită.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Alin Drăgulin a intrat la primărie. Astăzi și-a depus candidatura

Published

on

Alin Drăgulin și-a oficializat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Călărași. Cu o experiență vastă și diversă în domeniul public și privat, Alin Drăgulin spune că municipiul Călărași are nevoie de o administrația locală stabilă. Cu o carieră care a traversat multiple domenii și funcții de responsabilitate, Drăgulin și-a consolidat expertiza și înțelegerea nevoilor comunității.

Printre funcțiile ocupate până în prezent se numără subsecretar de stat la Ministerul Mediului, firector Executiv la A.D.I. Ecoaqua Călărași și Ialomița, vicepreședinte la PNL sectorul 5, secretar general la Tineretul Național Liberal și multe altele.

Această experiență bogată și diversificată îl pregătește pe Alin Drăgulin să ofere soluții pentru problemele pe care le-a identificat în municipiul Călărași. Cu o viziune liberală și energie, Alin Drăgulin promite să ducă mai departe progresul și dezvoltarea orașului, adresând atât aspectele sociale, economice, cât și cele de mediu.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate