Anul 1476 a fost pentru Vlad Țepeș un timp al întoarcerii în luptă, al speranței și al sfârșitului apropiat. După ani de pribegie, alianțe schimbătoare și încercări de a-și recâștiga tronul, domnul Țării Românești a fost chemat din nou la arme. De data aceasta, teatrul confruntării nu era doar în Valahia, ci și în ținuturile Bosniei, unde Imperiul Otoman își întinsese dominația, iar rezistența locală era zdrobită cu o cruzime rece.
În vara acelui an, forțele creștine conduse de regele Ungariei și de Ștefan cel Mare au pornit o campanie amplă împotriva otomanilor din Bosnia. Vlad Țepeș, repus pentru scurt timp în fruntea oștilor sale, a fost chemat să participe la această expediție. Pentru el, era o ocazie de a-și dovedi din nou loialitatea față de aliați și de a-și reafirma reputația de conducător neînduplecat.
În satele bosniace aflate sub administrație otomană, rezistența era slabă, dar ura mocnea. Trupele lui Țepeș au pătruns în zone unde populația locală era forțată să plătească biruri grele și să trimită tineri în oastea sultanului. În fața lor, garnizoane mici, formate din soldați otomani și colaboratori locali, încercau să mențină ordinea. Când au întâlnit opoziție, oamenii lui Vlad au răspuns cu aceeași metodă care îl făcuse temut în toată Peninsula Balcanică: pedeapsa exemplară.
Cronicile vremii vorbesc despre sate arse, despre prizonieri executați fără ezitare și despre o atmosferă de teroare menită să zdruncine controlul otoman. În câteva zile, regiuni întregi au fost curățate de garnizoane, iar drumul oștilor creștine s-a deschis spre cetăți mai mari. Pentru Vlad, această campanie a fost o continuare firească a luptei sale împotriva Imperiului Otoman, dar și o ultimă dovadă a felului în care înțelegea războiul: rapid, necruțător, fără loc pentru slăbiciune.
Masacrul din Bosnia, deși rar amintit, a fost un episod care a lăsat urme adânci. Localnicii, prinși între două puteri, au suferit cel mai mult. Unii au văzut în oastea lui Țepeș o eliberare, alții doar o altă furtună de foc. În spatele acestor evenimente se ascundea însă o realitate mai dureroasă: lumea balcanică era sfâșiată între imperii, iar fiecare campanie aducea noi valuri de sânge.
La scurt timp după această expediție, Vlad Țepeș avea să se întoarcă în Țara Românească, unde își va găsi sfârșitul într-o ambuscadă. Campania din Bosnia rămâne astfel unul dintre ultimele sale acte militare, o umbră de foc înaintea dispariției sale misterioase.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.