Un tânăr călărășean și-a împlinit visul de a lucra în jandarmerie. Face practică acasă după ce a fost admis

Elevul Nica Tiberiu Daniel este la început de carieră militară

Tânărul călărășean în vârstă de 20 de ani și-a dorit dintotdeauna să îmbrace haina militară, iar după o pregătire susținută si-a îndeplinit acest vis, fiind admis la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, sesiunea ianuarie 2020.

Părinții sunt mândri de reușita sa, mai ales că este singurul din familie care a optat pentru o carieră militară.
A practicat sportul de performanță, activând în echipa de juniori a Clubului de fotbal AFC Dunărea Călărași. Ulterior, în cadrul aceluiași club a participat cu echipa de futsal la mai multe competiții sportive, obținând locul al 2-lea în cadrul Cupei Naționale a României.
Spune că disciplina, perseverența și spiritul de echipă dobândite ca sportiv sunt calități care îl vor ajuta și în viața de militar.

Împreună cu alți cinci colegi ai săi se află în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași unde va desluși aspectele practice ale acestei meserii de la tutorii profesionali cu experiență.

Fire ambițioasă, își dorește să fie un militar bine pregătit și un exemplu pentru tinerii din generația lu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Străzile din municipiul Călărași vor fi spălate cu detergenți în loc de dezinfectanți

Primăria Călărași desfășoară o acțiune de igienizare  prin splălarea străzilor

Marcel Ciolacu : “PSD este alături de părinții care rămân acasă pentru a supraveghea copiii minori”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat astăzi într o conferință