Un șofer inconștient s-a urcat băut la volan și a provocat un accident teribil pe DN3 – Vișini

În dimineața zilei de 8 iulie, la ora 02:30, un teribil accident rutier a avut loc în dreptul localității Vișini din comuna Independența, pe Drumul Național 3. Un bărbat aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, aflându-se în stare de ebrietate, cu o alcoolemie de 1.06 g/l alcool pur în aerul expirat, a acroșat puternic cu un alt autoturism ce circula regulamentar pe DN 3, la volanul căruia se afla o femeie gravidă.

Potrivit informațiilor preliminare, se pare că șoferul în stare de ebrietate ar fi ieșit cu mașina de pe un drum secundar fără să se asigura. Impactul a fost violent, iar în urma acestuia, bărbatul a fugit de la locul faptei. Cu toate acestea, la scurt timp, după cinci minute s-a întors la locul accidentului.

La fața locului au fost solicitați polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului Județean de Poliție, pentru a efectua cercetările necesare în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor care au condus la producerea acestui grav accident rutier. Întrucât în urma impactului au rezultat persoane rănite, pompierii au fost solicitați să intervină cu autospeciala de stingere și un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor.

Femeia gravidă aflată la volanul celui de-al doilea autoturism a suferit răni ușoare și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași convocată de primarul Marius Dulce pentru joi, 6 noiembrie 2025

Primarul municipiului Călărași, Marius Grigore Dulce, a convocat Consiliul Local

Colegiului Agricol Sandu Aldea din Călărași, reabilitat și echipat din bani europeni

Lucrările în cadrul proiectului de modernizare, reabilitare și echipare a