În această după amiază, în municipiul Călărași, la intersecția dintre str. Eroilor și str. București (intersecția Volna), a avut loc un nou eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
Un conducător de naționalitate ucrainiană se deplasa pe direcția Chiciu – Călărași, iar la intersecția cu str. București, din neatenție cel mai probabil, nu a mai respectat semnalul luminos al semaforului, sau indicatorul stop și a pătruns cu viteza în intersecție, moment în care a fost lovit lateral de un alt autoturism care circula regulamentar pe str. București.
Pompierii militari din cadrul ISU Călărași au fost solicitați să intervină. Ambulanțe ale SAJ, poliție și SMURD au intervenit la locul accidentului. Echipajul medical a constatat o singură victimă rănită ușor, fiind vorba despre un copil de câțiva ani. Conducătorii auto au fost verificați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași desfășoară cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs evenimentul rutier.
Advertisement
**Duminică, 21 iulie, a avut loc un alt eveniment rutier între două autoturisme, în condiții identice. O autoutilitară înmatriculată în Ucraina nu a acordat prioritate de trecere unui taximetrist care circula regulamentar pe str. București și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar. În urma incidentului nu au fost raportate victime, dar mașinile au suferit daune serioasă. Martorii incidentului din acest sfârșit de săptămână spun că taximetristul ar fi refuzat transportul la spital, dar ar fi solicitat o sumă de bani de la conducătorul care s-a făcut vinovat de producerea accidentului. Contactat de reporterii calarasipress.ro pentru lămuriri, taximetristul neagă că ar fi primit vreo sumă de bani din partea vinovatului.
“Eu am rămas cu pagubă de 9.000 euro, cine să mă despăgubească pentru accident? Nu vedeți că nu se face nimic în orașul ăsta. Primarul nu a făcut nimic. Eu acum am rămas cu mașina lovită. NU mi-a dat nimeni nimic. Străzile astea arată cum arată, “ – declară pentru calarasipress.ro taximetristul păgubit