Un fost angajat la permise din Călăraşi a fost depistat cu o avere nejustificată uriaşă

Un fost funcţionar de la Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor din Călăraşi a fost prins de ANI cu o avere nejustificată de peste 320.000 euro.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.340.225,96 lei (aprox. 320.123 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioniţă Ion, fost funcţionar public cu statut special în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor, judeţul Călăraşi”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Agenţia Naţională de Integritate.
 
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru începerea acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către bărbat.
 
„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. Ioniţă Ion a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare”, se arată în acelaşi comunicat.
 
mediafax.ro
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

ACŢIUNE DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIŞTI PENTRU PREVENIREA DELICVENŢEI JUVENILE

Poliţişti de prevenire a criminalităţii au desfăşurat în perioada 13-17

Veste bună: Toate plajele din Călărași sunt SIGURE! Apa e curată, distracția poate începe!

Prefectura Călărași dă undă verde distracției de vară: toate cele