Connect with us

Știri

Un drum comunal important din județul Călărași va fi reabilitat prin CJ Călărași

Consilierii județeni din Călărași au dezbătut în ședința ordinară din 27 decembrie proiectul de Hotărâre aflat pe ordinea de zi privind preluarea și reabilitarea Drumului Comunal 22 – Sărulești – până la hotarul cu comuna Tămădăul Mare. Lungimea drumului nu depășește 5 km.

Potrivit motivațiile din proiectul de Hotărâre, Primăria Sărulești nu dispune de resursele financiare pentru reabilitarea și întreținerea Drumului Comunal DC 22, iar drumul este de foarte mare importanță pentru comunitate.

HOTĂRÂRE privind solicitarea de transmitere a Drumului Comunal DC 22 din domeniul public al Comunei Sărulești şi administrarea Consiliului Local Sărulești în domeniul public al Judeţului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi

Consiliul Judeţean Călăraşi, întrunit în şedinţa ordinară din 27.12.2022,

Advertisement

Având în vedere:

        – referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi, înregistrat sub nr. 20192 din 22.12.2022;

        – adresa Primăriei Sărulești nr. 6556 din 15.12.2022 înregistrată la Consiliul Județean Călărași sub nr. 19728 din 16.12.2022;

        – prevederile art. 5 lit. b), c), art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

        – prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Călărași, Anexa nr. 31, nr. crt. 51;

Advertisement

      – prevederile art. 858, art. 860 alin. (1), (2), art. 866 şi art. 867 din Codul Civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

      – prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 87 alin. (5), art. 173 alin. (1) lit. b) alin. (3) lit. d), art. 285 lit. a), art. 286 alin (4) și art. 294 alin (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

               În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:             

Art. 1. – Se aprobă solicitarea de transmitere a Drumului Comunal DC 22, cu lungimea de 5 km (de la DJ 303 până la hotarul cu comuna Tămădăul Mare), din domeniul public al Comunei Sărulești şi administrarea Consiliului Local Sărulești în domeniul public al Judeţului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi, în vederea reabilitării și întreținerii.

Advertisement

Art. 2. – Direcţia Economică va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Secretarul General al Judeţului, prin Compartimentul Cancelarie Consiliu şi Editare Monitor Oficial, va comunica prezenta hotărâre celor interesați.


PREŞEDINTE,                                                                          

ec. Vasile ILIUŢĂ

 

Advertisement

Referatul de aprobare motivează solicitarea de transmitere a Drumului Comunal DC 22 din domeniul public al Comunei Sărulești şi administrarea Consiliului Local Sărulești în domeniul public al Judeţului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi

Prin adresa nr. 6556 din 15.12.2022, înregistrată la Consiliul Județean Călărași sub nr. 19728 din 16.12.2022, Primăria Comunei Sărulești ne informează asupra stării precare a Drumului Comunal DC 22 care se află în domeniul public al Comunei Sărulești și administrarea Consiliului Local al Comunei Sărulești.

Drumul Comunal DC 22 este drumul principal care asigură legătura între satele Polcești și Sărulești–Gară unde sunt amplasate principalele obiective publice ale comunei, respectiv Primărie, Școală Generală, Grădiniță, Dispensarul Comunal, etc..

De asemenea DC 22 deservește satul Polcești din comuna Sărulești și satele Șeinoiu respectiv Săcele ce aparțin de comuna Tămădău Mare și realizează legătura între DJ 303 și DJ 402A – drum cu acces la Autostrada A2.

Având în vedere faptul că Primăria Sărulești nu dispune de resursele financiare pentru reabilitarea și întreținerea Drumului Comunal DC 22, iar drumul este de foarte mare importanță pentru comunitate, atât prin accesul la obiectivele publice cât și prin accesul la Autostrada A2, am inițiat prezentul proiect de hotărâre pentru aprobarea solicitării de preluare a acestuia în domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași, în vederea reabilitării și întreținerii.

Advertisement

În calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, în conformitate cu prevederile art. 182 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi ale art. 36 alin. (1) şi alin. (8) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Călăraşi, supun prezentul proiect de hotărâre dezbaterii şi votului consilierilor;

PREȘEDINTE,

ec. Vasile ILIUŢĂ

RAPORT la proiectul de hotărâre privind solicitarea de transmitere a Drumului Comunal DC 22din domeniul public al Comunei Sărulești şi administrarea Consiliului Local Sărulești

în domeniul public al Judeţului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi

Advertisement

Direcției Economice i-a fost transmis proiectul de hotărâre, iniţiat de Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, privind solicitarea de transmitere a Drumului Comunal DC 22 din domeniul public al Comunei Sărulești şi administrarea Consiliului Local Sărulești în domeniul public al Judeţului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi.

Conform dispoziţiilor art. 182 alin. (4) raportat la prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum si ale art. 36 alin. (8) lit. b) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Judeţean Călăraşi, suntem obligaţi să examinăm proiectul de hotărâre şi să ne exprimăm părerea asupra legalităţii măsurii propuse de inițiator.

Prin adresa nr. 6556 din 15.12.2022, înregistrată la Consiliul Județean Călărași sub nr. 19728 din 16.12.2022, Primăria Comunei Sărulești ne informează asupra stării precare a Drumului Comunal DC 22 care se află în domeniul public al Comunei Sărulești și administrarea Consiliului Local al Comunei Sărulești.

Drumul Comunal DC 22 este drumul principal care asigură legătura între satele Polcești și Sărulești – Gară unde sunt amplasate principalele obiective publice ale comunei, respectiv Primărie, Școală Generală, Grădiniță, Dispensarul Comunal, etc..

De asemenea DC 22 deservește satul Polcești din comuna Sărulești și satele Șeinoiu respectiv Săcele ce aparțin de comuna Tămădău Mare și realizează legătura între DJ 303 și DJ 402A – drum cu acces la Autostrada A2.

Advertisement

Având în vedere faptul că Primăria Sărulești nu dispune de resursele financiare pentru reabilitarea și întreținerea Drumului Comunal DC 22, iar drumul este de foarte mare importanță pentru comunitate, atât prin accesul la obiectivele publice cât și prin accesul la Autostrada A2, considerăm că este necesară și oportună inițierea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea solicitării de  preluare a acestuia în domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași, în vederea reabilitării și întreținerii.

Temeiul legal al măsurii propuse îl constituie prevederile art. 5 lit. b), c), art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Călărași, Anexa nr. 31, nr. crt. 51, ale art. 858, art. 860 alin. (1), (2), art. 866 şi art. 867 din Codul Civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 75 alin. (1) lit. b), art. 87 alin. (5), art. 173 alin. (1) lit. b) alin. (3) lit. d), art. 285 lit. a), art. 286 alin (4) și art. 294 alin (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Advertisement

Știri

Oltenița: Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primăria Municipiului Oltenița a anunțat că se derulează două nopți de tratamente împotriva țânțarilor în toată localitatea — vineri și sâmbătă, 4 și 5 iulie, între orele 22:00 și 05:00, pentru ca locuitorii să se poată bucura de serile de vară fără disconfortul provocat de insecte.

🦟 Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primarul orașului transmite că activitățile se desfășoară cu folosirea substanțelor omologate și avizate, garantând siguranță pentru oameni și animale. Acțiunea vizează reducerea semnificativă a populațiilor de țânțari și alte insecte care pot afecta confortul nocturn al cetățenilor.

Ce trebuie să știți

Advertisement
  • Acțiunea va acoperi întreg teritoriul orașului Oltenița, inclusiv zone rezidențiale și spații publice.
  • Este posibilă reprogramarea intervenției în funcție de evoluția condițiilor meteorologice — dacă vremea nu permite, primăria va comunica o dată alternativă.
  • Apicultori, atenție: vă rugăm să protejați stupii în perioada tratamentelor, pentru a preveni orice risc asupra albinelor.

De ce contează

Serile liniștite de vară sunt prețuite de toți. Cu acțiuni proactive și planificate, autoritățile locale urmăresc să creeze un mediu mai plăcut pentru socializare, relaxare în aer liber și plimbări nocturne în liniște.

Recomandări practice pentru cetățeni înainte de tratament:

  • Dacă locuiți în apropierea zonei tratate, feriți ferestrele și ușile între orele menționate.
  • Acoperi recipientele cu miere și apă, protecte stupii — pentru apicultori.
  • Respectați eventualele instrucțiuni suplimentare comunicate de Primărie în cazul reprogramării.

Astfel de acțiuni de deratizare sunt tot mai necesare în sezonul cald pentru a limita transmiterea bolilor de către insecte, dar și pentru a ridica calitatea vieții comunității. Oltenița spune “adio” țânțarilor și salută serile liniștite de vară!

Continue Reading

Știri

PSD Călărași, omagiu de Ziua Drapelului Național: „România este o datorie, o moștenire și un ideal”

Astăzi, 26 iunie, cu ocazia Zilei Drapelului Național, Organizația PSD Călărași a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale: tricolorul românesc.

„Drapelul spune povestea unei națiuni care nu a încetat niciodată să lupte, să spere și să construiască. Este un simbol care ne unește ca popor, indiferent de vremuri și greutăți”, se arată în mesajul organizației județene.

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a subliniat că adevăratul patriotism se exprimă prin fapte, nu doar prin vorbe:
„Cred cu tărie că patriotismul înseamnă faptele care aduc onoare țării. Tricolorul ne amintește că România este o datorie, o moștenire și un ideal. Să fim demni de steagul sub care trăim!”

Cu acest prilej, social-democrații din Călărași le-au transmis tuturor românilor gânduri de solidaritate, unitate și speranță.

Advertisement

La mulți ani, Drapelului României!
La mulți ani, România!

Continue Reading

Știri

Primăria Călărași are 101 oameni la Spații Verzi, dar plătește o altă firmă să facă treaba

Municipiul Călărași se confruntă cu o situație administrativă paradoxală: în timp ce Serviciul Public Pavaje Spații Verzi (SPPSV), aflat în subordinea primăriei, funcționează cu 101 angajați plătiți din bani publici, autoritatea locală continuă să externalizeze, an de an, serviciile de cosit mecanic al ierbii către o firmă privată — Lazy Garden SRL.

Potrivit datelor oficiale, firma a avut în 2024 un număr mediu de doar 3 angajați. În anii anteriori, cifra a fost ușor mai mare, dar nu a depășit 5 angajați. Cu toate acestea, Lazy Garden a reușit să câștige contracte în valoare totală de 2.189.412,75 lei (fără TVA) între 2021 și 2025, pentru servicii precum:

  • cosit mecanic al ierbii
  • încărcare și transport vegetație
  • întreținerea spațiilor verzi pe suprafețe mari, de peste 200.000 mp/an

Doar în perioada 2021–2025, Lazy Garden a încheiat contracte în valoare de aproape 2 milioane de lei (fara TVA), prin licitații directe sau achiziții publice, pentru a presta activități pe care, teoretic, SPPSV ar trebui să le poată realiza intern.

An Valoare totală contracte (RON)
2021 266.190,00
2022 533.430,75
2023 501.674,75
2024 520.354,75
2025 367.762,50

În unele cazuri, contractele au presupus întreținerea unor suprafețe de peste 200.000 mp și manipularea a peste 100 de tone de vegetație – toate în termene relativ scurte.

Am întrebat: cum este posibil ca o firmă cu 3 angajați să acopere munca de zeci de oameni?

Pentru clarificări, l-am contactat pe administratorul firmei Lazy Garden SRL, Lucian Croitoru. I-am adresat întrebarea direct: care este secretul capacității firmei sale de a realiza lucrări care ar necesita, în mod realist, cel puțin 40–50 de oameni pe teren?

Advertisement

Lucian Croitoru ne-a răspuns:

„Activitatea este acoperită prin încadrarea de persoane în regim zilier, în baza legii. Sunt folosiți strict în anumite zile, pentru o perioadă determinată.”

Pentru confirmare, am discutat și cu șeful ITM Călărași, Nicolae Dumitru, care a precizat:

„Este legal ca o firmă să angajeze zilieri în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea duratei zilnice maxime și a numărului de zile lucrate per an. Obligația raportării prin aplicația electronică Revizor este respectată în acest caz.”

Este de asemenea legitim să ne întrebăm ce activitate reală desfășoară SPPSV, dacă pentru lucrările de bază – întreținerea spațiilor verzi – se apelează constant la contracte externe. Mai ales în condițiile în care structura serviciului include zeci de angajați pentru drumuri, pepinieră, atelier mecanic și chiar mixturi asfaltice.

Aceste practici ridică semne de întrebare nu doar privind eficiența administrativă, ci și utilizarea fondurilor publice. Primăria plătește:

  • Salariile lunare a 101 persoane
  • Contracte externe repetate, de sute de mii de lei anual

Advertisement
Continue Reading