Un bătrân în nevoie de prim-ajutor a rămas blocat într-o fermă din cauza ploilor abundente. Cum au reușit pompierii să salveze bărbatul

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Un bătrân din comuna Grădiștea, județul Călărași, în nevoie de prim ajutor și îngrijire spitalicească a rămas blocat în dimineața aceasta într-o fermă din cauza ploilor abundente, ce au făcut ca drumurile să fie impracticabile pentru salvatorii din ambulanță. Pompierii militari călărășeni au intervenit astfel cu un echipaj de căutare – salvare, un echipaj de prim ajutor, o autospecială de intervenție, dar și cu un vehicul cu capacitate mărită de trecere SHEERP. Bărbatul a ajuns în siguranță la spital. 

În această dimineaţă, în jurul orei 7:00, pompierii militari călărăşeni au fost solicitați să intervină pe raza localităţii Grădiştea, la o fermă aflată la aproximativ 8 km de Drumul Naţional 31, pentru acordarea primului ajutor şi transportul la spital unui bărbat de aproximativ 70 de ani. 

Din cauza ploilor abundente, drumurile până la respectiva fermă au devenit impracticabile pentru ambulanţe. În aproximativ 55 de minute, pompierii au ajuns la fermă cu vehiculul cu capacitate mărită de trecere SHEERP şi au preluat persoana în stare de conştienţă. Ulterior a fost predată echipajului SMURD, care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe  (UPU) a Spitalului din Călărași, relatează purtătorul de cuvânt al ISU Călărași. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Coaliția bate palma pe reformă și relansare: Pachetul final, pregătit pentru adoptare prin OUG

Tensiunile apărute după confirmarea recesiunii tehnice au determinat convocarea unei

Daruri de sărbători pentru copiii din comuna Jegălia, oferite de Primăria Jegălia și sponsorii locali

În pragul sărbătorilor de iarnă, Primăria Jegălia, a adus bucurie