Connect with us

Actualitate

Un bărbat din Oltenița a găsit un proiectil în timpul unor lucrări de excavare! Ce a făcut cetățeanul după descoperirea surprinzătoare

Published

on

Joi, 4 aprilie, o echipă de specialişti pirotehnicieni din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a avut o intervenție în municipiul Oltenița, după ce un cetățean a găsit muniție neexplodată, mai exact, un proiectil antitanc.

Bărbatul a găsit proiectilul în zona Șoselei Portului, din Oltenița, acolo unde realiza lucrări de excavare. Ulterior descoperirii făcute, acesta a anunțat imediat pompierii, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru a înlătura pericolul.

Un echipaj de specialişti pirotehnicieni din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi s-a deplasat rapid la fața locului pentru a ridica și a dezamorsa proiectilul antitanc, dar și pentru a verifica dacă în zona respectivă mai există muniție neexplodată.

„În data de 04.04.2024, în jurul orei 15.00, un echipaj de specialişti pirotehnicieni din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat pe raza municipiului Olteniţa, pe strada Portului, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul unui proiectil antitanc.

Specialiştii pirotehnicieni din cadrul I.S.U. ”Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit prompt cu o autospecială pirotehnică şi au ridicat elementul de muniţie rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii ulterioare”, a transmis purtătorul de cuvânt al I.S.U, Tătăranu Ştefan-Ovidiu, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook.

În vederea unor astfel de situații, pompierii de la I.S.U. Călărași vin cu un set de recomandări pentru cetățeni. Aceștia trebuie să știe că, în momentul în care descoperă orice fel de muniție neexplodată, să anunțe de urgență echipajele specializate, prin apel la 112, să nu încerce să miște sau să lovească respectivele obiecte și să nu le folosească în diverse scopuri.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:

Advertisement
  • să nu mişte de pe locurile pe care se află elementele de muniţie descoperite;
  • să nu desfacă şi să nu predea la operatorii economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniţie descoperite;
  • să nu folosească elementele de muniţie descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  • să nu lovească, să nu taie şi să nu demonteze elementele de muniţie descoperite;
  • să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniţie descoperite”, se mai arată în postarea celor de la I.S.U.

Actualitate

A fost extras marele premiu la Loto 6/49 în București. Câți bani a încasat câștigătorul

Published

on

Duminică, 28 aprilie, a fost anunțat marele câștigător la categoria I, la Loto 6/49. Biletul, în valoare de 10,50 lei, a adus unui român o sumă impresionantă de bani.

Biletul norocos a fost achiziționat de la agenția 72-054 din București, Sectorul 2, și a inclus o variantă simplă la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, la prețul de 10,50 lei. Câștigătorul a încasat suma remarcabilă de 3.610.326,64 lei, adică peste 725.000 de euro.

Câștigătorul are 90 de zile la dispoziție pentru a-și revendica premiul. Acesta este al treilea câștigător la categoria I înregistrat în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, în valoare de 9.646.132,64 lei, a fost câștigat pe 11 aprilie.

La jocul JOKER s-a înregistrat un câștig de categoria a II-a în valoare de 434.312,40 lei. Biletul câștigător a fost achiziționat de la o agenție din Jimbolia.

Duminică, 28 aprilie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Advertisement

Conform ziare.com numerele extrase au fost:

Loto 6/49: 12, 1, 15, 19, 37, 35

Noroc: 4 2 1 2 8 7 4

Joker: 35, 37, 24, 34, 27 + 2

Noroc Plus: 5 6 5 0 1 8

Loto 5/40: 24, 33, 30, 10, 9, 1

Advertisement

Super Noroc: 5 8 0 6 9 6

Ce s-a întâmplat cu câștigătorul premiului în valoare de 11 milioane de euro

Unul dintre cele mai mari premii câștigate la Loto 6/49 a fost în valoare de 11 milioane de euro. Iulian Constandachi este norocosul care a câștigat acest premiu mare și, după ce a încasat banii, a decis să intre în lumea afacerilor, unde a avut parte de succes. Iulian era pompier în momentul câștigului în anul 2009. La aflarea veștii, și-a dat demisia și a început o nouă viață în afaceri. În timp ce a avut succes în cariera sa profesională și financiară, relațiile personale au avut de suferit.

„Eu am dus-o bine şi înainte să câştig la Loto, banii nu m-au schimbat în niciun fel, poate doar de atunci am mai mare grijă la oamenii care stau pe lângă mine. Prietenii mei sunt cei mai mari duşmani, de fapt eu nu am prieteni adevăraţi, ci doar amici.Nu am încredere în nimeni, doar în mine. Nici măcar în femei, nu am încercat să cuceresc pe nimeni cu banii mei şi nici nu am dat vreodată impresia că aş face asta. Nu vreau să vorbesc despre viaţa personală, nu îmi place să îmi fac viaţa publică, ca toate acele persoane care apar pe la TV şi nu au ce face, însă eu am activităţi şi proiecte de dus la sfârşit”, a declarat Iulian pentru cancan.ro.

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

Omagiu în memoria eroilor călărășeni! Cum s-a desfășurat ceremonia organizată în onoarea veteranilor de război

Published

on

By

Municipiul Călărași a fost cuprins de emoție în această zi specială, în care comunitatea și-a unit gândurile și sentimentele în onoarea veteranilor de război, adevărații eroi ai istoriei noastre. Primarul Marius Dulce a transmis un mesaj profund de respect și recunoștință, evidențiind sacrificiul suprem al acestor bravi oameni pentru libertate și unitate națională.

Printr-o ceremonie de depunere a coroanelor de flori la monumentul ridicat în memoria eroilor călărășeni căzuți în Al Doilea Război Mondial, comunitatea călărășeană și-a exprimat recunoștința față de cei care și-au dat viața pentru idealurile naționale și pentru apărarea valorilor fundamentale ale libertății.

Prezența militarilor, a oficialităților locale și a altor reprezentanți ai comunității a subliniat solidaritatea și unitatea în recunoașterea meritelor veteranilor de război. În acest cadru solemn, primarul Marius Dulce a postat pe rețelele sociale un mesaj plin de emoție și respect către toți veteranii, evidențiind importanța contribuției lor la binele și prosperitatea națiunii române.

„Veteranii de război sunt îngerii pătați cu sânge pentru libertatea noastră. Azi, de ziua lor, le-am cinstit memoria prin depuneri de coroane de flori. Celor doi veterani de război cât mai are municipiul Călărași, celor 17 la nivel județean și celor 960 de nivelul țării le doresc liniște și sănătate”, a scris edilul într-o postare pe Facebook, în care a atașat multiple fotografii de la eveniment.

Imaginile emoționante de la ceremonie au captat momente de solemnitate și reverență, evidențiind respectul și admirația întregii comunități călărășene față de acești bravi oameni.

Advertisement

La depunerea coroanelor a fost prezent și Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, care, la rândul lui, a transmis un mesaj care a întărit și mai mult importanța păstrării memoriei și a apărării valorilor pentru care au luptat eroii noștri. Recunoașterea curajului și devotamentului acestor eroi a fost exprimată în cuvinte sincere și emoționante, reflectând profundele sentimente de respect și admirație ale întregii comunități.

„Ne amintim astăzi de cei care și-au sacrificat viața pentru țară și unitatea ei, de cei care au luptat pentru libertate și democrație, rezistând cu mult curaj în fața tiraniei, opresiunii și agresiunii. Datorită acestor eroi avem astăzi prețiosul bine al libertății și nu trebuie să uităm niciodată că libertatea este o valoare care, odată câștigată, trebuie apărată fără rezerve, în fiecare zi, de fiecare dintre noi.

Avem aceste exemple ale trecutului tocmai pentru a putea privi viitorul cu speranță și încredere. Îi asigur pe veteranii de război de tot respectul și sprijinul meu și le mulțumesc pentru tot ceea ce au realizat în beneficiul statului român, sub culorile drapelului naţional! Multe urări de sănătate şi linişte sufletească alături de familie și prieteni!”, a transmis Vasile Iliuță, pe Facebook.

Continue Reading

Actualitate

Două cutremure s-au produs în România în ziua de Florii. În ce zone s-au resimțit

Published

on

În ziua de Florii, România a fost surprinsă de două cutremure, care s-au resimțit în Vrancea și în Oltenia.

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe scara Richter a avut loc în județul Vrancea, la ora 6:43, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 90 de kilometri și s-a produs în apropierea mai multor orașe, printre care se numără: Focșani la 43 de kilometri vest, Buzău la 64 de kilometri nord, Sfântu-Gheorghe la 68 de kilometri est, Brașov la 80 de kilometri est, Bacău la 97 de kilometri sud, Ploiești la 97 de kilometri nord-est și Bârlad la 98 de kilometri sud-vest.

În cursul serii, la ora 20:02:26, ora locală a României, un alt seism slab, cu magnitudinea de 2,5 pe scara Richter, a avut loc în regiunea Oltenia, Gorj, la o adâncime de 11,7 kilometri.

Din prima zi a lunii aprilie și până în prezent, în România au avut loc 29 de cutremure, cu intensități cuprinse între 2 și 3,9 pe scara Richter.

În 2023, cea mai semnificativă mișcare tectonică din România a avut loc pe 14 februarie, în județul Gorj, cu o magnitudine de 5,7 pe scara Richter și la o adâncime de 6,3 kilometri.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate