Un afgan de 16 ani s-a ascuns în șasiul unui tir, dar a fost descoperit de polițiști

Poliţiştii de frontieră călărășeni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, un cetățean afgan care a încercat să intre ilegal în ţară, ascuns pe șasiul semiremorcii unui autocamion. Acesta a fost preluat de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În data de 17.11.2022, în jurul orei 15.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, pe sensul de intrare în ţară, polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autocamion condus de un cetățean român, care transporta textile din Turcia pentru România.

 În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, a fost descoperită ascunsă, pe șasiul semiremorcii autocamionului, o persoană de sex masculin.

Persoana în cauză nu deținea documente de identitate asupra sa.

În cadrul cercetărilor, colegii noştri au stabilit că tânărul depistat este cetățean afgan, în vârstă de 16 de ani. Acesta a declarat că s-a urcat pe șasiul semiremorcii, când se afla pe teritoriul Bulgariei, fără ca șoferul să cunoască acest lucru și intenționa să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, a fost preluată de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Căminul „Sf. Antim Ivireanul” din Călărași – grijă, siguranță și bucurii mici în fiecare zi

La Căminul „Sf. Antim Ivireanul” din Călărași, fiecare zi înseamnă

Situație epidemiologică la nivel național, 15 martie, ora 17:00

Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate