Zeci de intervenții pentru pompierii Călărășeni: Un copil a dat foc la casă după ce a încercat să aprindă focul în sobă

Zeci de intervenții în această perioadă pentru pompierii călărășeni! Nu mai puțin de 60 de situații de urgență au fost gestionate de echipajele ISU Călărași între 1 și 3 noiembrie. Din acestea, 51 au fost soluționate de paramedicii SMURD, care au acordat prim ajutor și au transportat la spital persoanele aflate în stare gravă. În același timp, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite în locuințe, inclusiv unul provocat în Răzvani de un băiat de 14 ani, care a încercat să aprindă focul în sobă folosind o substanță foarte inflamabilă, potrivit unui comunicat de presă. 

Pompierii ISU Călărași au acționat, în cele trei zile, pentru stingerea a două incendii produse în locuințe, unul dintre ele izbucnind în Răzvani, unde un băiat de 14 ani a folosit o substanță foarte inflamabilă pentru a aprinde focul în sobă, iar cel de-al doilea, în municipiul Călărași, provocat de un scurtcircuit pe holul unui imobil, unde un echipament electronic al unui operator de internet a luat foc.

Mai mult de atât, în urma unui accident rutier dintre mașini aflate în coliziune, două din cele trei persoane implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la cele mai apropiate unități spitalicești. 

În plus, pompierii au intervenit la șase incendii de vegetație uscată și resturi menajere în diverse localități din județ, inclusiv Plevna, Fundeni și Ciocănești. Arderile necontrolate, deși nu au produs pagube materiale, pun în pericol siguranța comunității. ISU Călărași reamintește că arderea vegetației fără autorizație este strict interzisă și sancționabilă cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoane juridice, conform legislației de mediu.

 

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Animale neglijate la o fermă din județul Călărași: Doi ponei salvați de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit recent
Anunțul Călărășean - Îți publicăm anunțul în cel mai scurt timp! Scrie-ne pe [WhatsApp] sau sună la 0728977169

Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri: PRIVAT

1. Primaria comunei Unirea, codul fiscal 3796772, comuna Unirea, Județul