Nu s-a întâmplat într-un film. Nu e o știre din altă țară. S-a întâmplat aici, la noi, în județul Călărași. Într-o școală. Acolo unde părinții își trimit copiii în fiecare dimineață cu încredere. Acolo unde ar trebui să fie cel mai sigur loc din lume pentru un copil.
Un nou caz tulburător este făcut public de autorități. Un individ în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce ar fi abuzat sexual două fetițe cu vârste de 10 și 14 ani, într-o anexă a unei unități de învățământ din satul Gâldău, comuna Jegălia. Faptele s-au petrecut în cursul lunii aprilie 2026. După ce au strâns toate probele, procurorii au cerut arestarea violatorului pe data de 13 mai 2026.

Cine este suspectul și ce fapte i se reproșează
Individul, identificat cu inițialele B.D.G., are 32 de ani și este acuzat de două infracțiuni extrem de grave: tentativă la viol asupra unui minor și viol asupra unui minor. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, bărbatul a acționat premeditat, profitând în mod deliberat de vulnerabilitatea victimelor – vârsta lor fragedă, constituția fizică și incapacitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința în fața agresorului.
Faptele s-au produs într-un spațiu care ar fi trebuit să fie unul sigur pentru copii: o anexă a unei școli din comună.
Ce s-a întâmplat cu cele două victime
Conform ordonanței procurorului de caz, în luna aprilie 2026, B.D.G. a încercat să agreseze sexual o fetiță de doar 10 ani, cu inițialele P.M.A. Tentativa nu a fost dusă la capăt, însă trauma suferită de copilă rămâne de neimaginat. Cea de-a doua victimă, o adolescentă de 14 ani, cu inițialele P.M.C., nu a avut parte de același „noroc” – agresorul a reușit să o violeze. Surse din localitate spun despre victima de 14 ani că ar fost familiarizată cu suspectul, ba chiar ar fi avut și o relație de iubire.
Tot despre acest individ, pe rețelele de socializare circula imagini din anul 2020 in în care ar fi întreținut raporturi de natură sexuală cu o capră.
Arestul preventiv, admis de judecător
Pe data de 14 mai 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a solicitat Judecătorului de drepturi și libertăți arestarea preventivă a lui B.D.G. pentru o perioadă de 30 de zile. Propunerea a fost admisă, iar suspectul se află în prezent în spatele gratiilor.
Procurorii au invocat infracțiunile prevăzute la art. 218¹ alin. (2) din Codul penal – viol săvârșit asupra unui minor – și art. 32 alin. (1) raportat la art. 218¹ alin. (2) din Codul penal – tentativă la aceeași infracțiune – cu aplicarea regulilor concursului de infracțiuni prevăzute la art. 38 alin. 1 din Codul penal.
Ce pedepse riscă agresorul
Infracțiunile de viol asupra unui minor sunt printre cele mai grave fapte penale prevăzute de legislația română. Acestea pot atrage pedepse cu închisoarea de lungă durată. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.