Canibalismul în istorie și prezent: Deși pare un subiect rezervat filmelor de groază, canibalismul a fost și, în cazuri rare, mai este practicat în anumite colțuri ale lumii. Din motive ritualice, de supraviețuire sau ca act de răzbunare, această practică a marcat istoria multor culturi, iar unele triburi izolate continuă să stârnească fascinație și groază.
Tribul Korowai – ultimii canibali confirmați:
În jungla din sud-estul provinciei Papua, Indonezia, trăiește tribul Korowai, considerat ultimul grup cunoscut care mai practică acest obicei: canibalismul. Cu o populație de aproximativ 4.000 de oameni, aceștia trăiesc ca în Epoca de Piatră, la 150-160 km de țărmul mării Arafura, lângă râul Ndeiram Kabur. Pentru Korowai, canibalismul nu este o practică obișnuită, ci un act de răzbunare: ei consumă carnea celor bănuiți de vrăjitorie, crezând că astfel elimină spirite malefice numite „khakua”. Victimele, considerate posedate, sunt consumate aproape în întregime de adulți, lăsând doar oasele, dinții și unghiile.
Tribul Asmat și misterul Rockefeller: În Noua Guinee, tribul Asmat este renumit pentru ritualurile sale macabre. Aceștia vânează dușmanii și le consumă creierul, gătit pe frunze de palmier, ca parte a tradițiilor lor. În 1961, Michael Rockefeller, membru al celebrei familii americane, a dispărut în regiunea Asmat, iar mulți cred că a fost ucis și mâncat de acest trib, deși dovezile nu sunt concludente.
Canibalismul ritualic în alte regiuni:
Insulele Fiji: Cunoscute în trecut drept „insulele canibalilor”, Fiji au o istorie lungă de canibalism, mai ales în peșterile Naihehe din Sigatoka, unde se practicau ritualuri de consum al dușmanilor capturați. Astăzi, aceste practici au dispărut, dar poveștile persistă.
Aghori, India: Această sectă ascetică folosește rămășițe umane în ritualuri, bând din cranii și consumând carne de la cadavrele deja decedate, dar nu ucid pentru aceste practici.Vanuatu: Antropoloaga Hanna Bota a trăit o lună printre băștinașii din Vanuatu, unde canibalismul a fost oficial abandonat în 1969. Totuși, în zone izolate de pe insula Espirito Santo, se speculează că practici izolate ar putea persista.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.