Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 547

Știri

Trei ani fără Sorin Danciu

Published

on

30 decembrie 2019- o zi neagră pentru cei care l-au cunoscut pe prof.dr. Sorin Danciu. A păcălit moartea de mai multe ori! A scăpat din două accidente iar de două ori inima i-a arătat cartonașul galben! A treia oară i-a dat cartonașul roșu! Da, inima lui a obosit, a refuzat să mai bată!

Era omul neobosit, avea tot timpul ceva de făcut – la ziar, la cultură, expoziții, simpozioane, lansări de carte, emisiuni, înregistrări, cursuri de jurnalism sau dacă nu erau astfel de activități el tot timpul se informa, citea, compunea, scria, făcea anchete, analize- era omul care nu se odihnea – era omul enciclopedie!
Sorin Danciu era omul care capta atenția oriunde s-ar fi aflat! Așa era el – iubea tot ceea ce făcea și transmitea acest lucru!
A insuflat iubirea pentru presa scrisă dar și pentru televiziune, multor tineri! Mulți, foarte mulți tineri au trecut prin “Academia lui Danciu”!
Sorin Danciu era omul de la care aveai ce învăța, era omul care avea un răspuns pentru orice… Toți îl căutau! – pentru că la el găseau un răspuns, poate răspunsul pe care-l căutau!

A fost omul care a dus numele Călărașiului la nivel național și internațional prin festivalurile pe care le-a readus în lumina reflectoarelor.
A fost om de cultură, de televiziune, om de radio și nu în ultimul rând jurnalist – un jurnalist care a avut curajul să preia frâiele ziarului ” Opinia” care, după ceva timp a fost înlocuit de Jurnalul – ” Jurnalul de Călărași” – copilul lui de suflet! Așa îi spunea el- ” Jurnalul este copilul meu!
Dar, a decis să-și facă un “Jurnal” acolo sus, printre stele, în Ceruri!
Cuvintele sunt prea sărace în a-l descrie pe cel care a fost prof.dr. Sorin Danciu!

S-a dus să vegheze din umbra stelelor…când mai avea atâtea de făcut aici, pe pământ!

Advertisement

Dumnezeu să-l odihnească la Dreapta Sa!

Grațiela Soare – fost director Jurnalul de Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Traian Băsescu obține victoria în instanță: Administrația Prezidențială obligată să plătească indemnizația restanțată de peste 750.000 lei

Published

on

Curtea de Apel București, prin Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat miercuri o decizie favorabilă fostului președinte Traian Băsescu în procesul intentat Administrației Prezidențiale. Instanța a admis în totalitate cererea reclamantului și a anulat atât Ordinul nr. 55 emis în 2022, cât și adresa SG 6462 din 26 mai 2022, prin care fusese oprită plata indemnizației lunare prevăzute de lege pentru foștii șefi de stat.

Magistrații au constatat că măsurile administrative contestate au fost nelegale, astfel că au obligat pârâta – Administrația Prezidențială – să achite suma totală de 754.234,84 lei. Această sumă reprezintă indemnizația lunară netă cuvenită lui Traian Băsescu pentru intervalul 23 martie 2022 – 31 iulie 2025, calculată conform dispozițiilor legale în vigoare.

Pe lângă prejudiciul principal, instanța a mai obligat Administrația Prezidențială să suporte și cheltuielile de judecată în cuantum de 17.648 lei.

Hotărârea a fost pronunțată pe fond și nu este definitivă. Pârâta are dreptul să formuleze recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Decizia reprezintă un precedent important în materia drepturilor foștilor președinți ai României și readuce în atenție aplicarea uniformă a Legii nr. 406/2001 privind indemnizațiile acordate acestora.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Yuhina brunneiceps – bijuteria ascunsă a munților Taiwan

Published

on

Pasăre mică, foarte activă, endemică exclusiv Taiwanului. Are un moț castaniu-închis, lung și ridicat, care o face imediat recognoscibilă. Obrajii sunt intens roșcați-ruginii, contrastând frumos cu gâtul și pieptul alb-gălbui. Spatele, aripile și coada sunt cenușiu-maronii, cu o nuanță caldă, discretă.

Trăiește doar în pădurile montane umede și dese, între 1000 și 2500 m altitudine, mai ales în zonele centrale și estice ale insulei. Se mișcă aproape întotdeauna în grupuri mici sau medii, foarte zgomotoase și agitate. Caută insecte, larve, muguri și nectar printre frunze și flori, deseori atârnând cu capul în jos sau sărind rapid din ramură în ramură.

Vocea este clară, ascuțită, insistentă – un țârâit repetat și un fel de „tsii-tsii-tsii” rapid care răsună des prin canion. Se aude de obicei înainte să o vezi. Cuibărește în tufe dese sau copaci joși, cuibul fiind un mic coșuleț compact din fibre vegetale și mușchi.

Una dintre cele mai simpatice și ușor de observat endemice montane din Taiwan, mai ales primăvara și vara târziu.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cine conduce de azi Poliția Călărași. Numirea oficială a lui Ionel Mătăsaru

Published

on

Schimbare la vârful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Comisarul-șef Ionel Mătăsaru a fost numit oficial la conducerea IPJ Călărași, potrivit informațiilor confirmate de instituție.

Ionel Mătăsaru vine la Călărași din Poliția Capitalei, unde a ocupat funcția de șef al Secției 18 Poliție București. Înainte de această poziție, a fost adjunct al șefului Secției 7 Poliție – Sector 2, acumulând experiență de conducere într-una dintre cele mai aglomerate structuri din țară.

Parcursul său profesional include și o etapă în teritoriu. În 2022, comisarul-șef Mătăsaru a ocupat funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, post care a fost ulterior scos la concurs de IPJ Argeș, după plecarea sa din funcție, fapt consemnat în presa locală de la acea vreme.

Numirea sa la conducerea IPJ Călărași vine într-un moment în care inspectoratul se află într-o etapă de reorganizare managerială, iar așteptările sunt ridicate în ceea ce privește combaterea infracționalității și relația Poliției cu comunitatea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading