Știri
Tragedie| A murit carbonizată în casa din cauza unei lumânări aprinse, lăsată nesupravegheată

Ieri, 05.03.2017, în jurul orelor 20:30, în comuna Grădișetea a avut loc un incendiu. În acest eveniment, o femeie în vârstă de 87 de ani a murit, arsă în propria locuinţă, după ce aceasta a luat foc din cauza unei lumânări aprinse, lăsată nesupravegheată.
- COMUNCAT DE PRESĂ
- O femeie în vârstă de 87 de ani și-a pierdut viața în urma incendiului, fiind găsită carbonizată pe podeaua din holul locuinței de către pompierii militari
- Două echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au intervenit timp de două ore și 10 minute pentru lichidarea incendiului, evitând posibilitatea propagării arderii la vecinătăţi
- În data de 05.03.2017, ora 20.03, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Grădiştea, pe strada Şerban Vodă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui I. P.
- La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperişului casei, pe toată suprafaţa acestuia, cât şi în interiorul locuinţei. existând pericol de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere.
- Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări uitate aprinse.
- Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore și 10 minute.
- Pe timpul operațiunilor de stingere, pompierii militari au găsit în holul locuinței, pe podea, în apropierea unei uşi și trupul carbonizat al proprietarei, în vârstă de 87 de ani
- În urma incendiului au ars: acoperişul casei, elemente de mobilier, aparatută elşectrocasnică, materiale textile şi materiale plastice, mai multe uşi şi tocurile din lemn ale ferestrelor, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 40.000 lei.
- Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care femeia în vârstă de 87 de ani și-a pierdut viața.
Știri
De 1 iunie, Primăria Călărași și SPCTA-FL oferă acces liber celor mici la Bazinul de înot didactic



Știri
Trupa Kompas în concert la Muzeul Municipal din Călărași

Trupa Kompas din Călărași va susține un concert extraordinar în seara de 1 iunie 2023, începând cu ora 19:00, la Muzeul Municipal din Călărași.
De data aceasta, vă invităm să petreceți o seară spectaculoasă într-un cadru deosebit, la Muzeul Municipal din Călărași, unde trupa noastră, Kompas, vă va oferi un show memorabil. Deschiderea va fi făcută de chitara lui Iustin Stan, cu acorduri clasice pline de mister.
Abia așteptăm să vă întâlnim acolo și să vă oferim o experiență muzicală de calitate, însoțită de momente de neuitat. Biletele sunt disponibile la sediul muzeului. Vă așteptăm cu drag!” transmite Trupa Kompas într-o postare pe Facebook
Știri
Pasajul Drajna va fi inaugurat. CNAIR face ultimele precizări

Pasajul Drajna se va deschide mâine, la ora 10:00, oferind o soluție mult așteptată pentru problemele de trafic. Lucrările la cei 2,7 km ai acestui pasaj s-au încheiat cu două luni mai devreme decât era planificat inițial, anunța directorul Pistol Cristian.
Odată cu inaugurarea Pasajului Drajna, se vor elimina blocajele obișnuite care se formau la intersecția cu linia de cale ferată de la Dragalina.
Pe durata sezonului estival, când frecvența trenurilor spre litoral crește considerabil, șoferii erau nevoiți să aștepte în coadă la barieră timp îndelungat. Această problemă va fi rezolvată odată cu deschiderea noului pasaj.
Pasajul Drajna, amplasat în județul Călărași, pe DN21, a fost construit cu fonduri europene (POIM). Acesta reprezintă prima etapă a proiectului de infrastructură rutieră Transregio Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu, aducând astfel beneficii semnificative pentru comunitatea locală și pentru toți cei care călătoresc în această zonă.
-
Știrio săptămână ago
VIDEO. Accident grav în Modelu. Un bărbat a traversat în grabă printr-un loc nepermis și a fost lovit în plin
-
Știri7 zile ago
Accident grav pe Prel. București în Călărași: Motociclist rănit grav de un șofer care a fugit de la fața locului
-
Știri3 zile ago
Călărașiul va avea încă un centru comercial important
-
INFO TRAFIC6 zile ago
Motociclistul rănit în accidentul rutier de aseară a fost transportat la București
-
Știri6 zile ago
Muzică, emoție și competiție: Festivalul-Concurs Național „Flori de Mai” revine într-o nouă locație spectaculoasă
-
Știri5 zile ago
Detalii: Aventura hoților veniți la furat în Călărași, surprins de camere de supraveghere
-
Știri5 zile ago
LIVE – Flori de Mai 2023 – prima seară
-
Știrio săptămână ago
Festivalul Dunării, pe Plaja Tineretului din Călărași