Tragedie rutieră la ieșirea din Călărași: șofer mort după ce i s-a făcut rău la volan

Un nou accident de circulație s-a produs sâmbătă, 28 iunie, pe DN3, la ieșirea din municipiul Călărași spre comuna Cuza Vodă. Unui șofer de microbuz i s-a făcut rău în mers, a ieșit cu mașina în afara carosabilului, apoi a leșinat. A fost scos din mașină, apoi vehiculul a fost cuprins de flăcări. Nu se aflau pasageri la bord. 

Potrivit datelor furnizate de ISU Călărași, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 13:00, iar la ora 13:06 echipajele medicale au constatat că victima era în stop cardio-respirator. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, iar bărbatul a fost declarat decedat.

Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale pentru a lichida incendiul care a cuprins microbuzul după impact. De asemenea, la fața locului au sosit și două echipaje SAJ. Vehiculul a fost distrus în totalitate.

Poliția rutieră a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cutremur în PSD: Paul Stănescu se retrage după 6 ani! Schimbări importante se pregătesc, dar la Călărași situația rămâne stabilă

Paul Stănescu, unul dintre cei mai influenți lideri social-democrați, își

ANUNȚ privind pierderea unor documente – LAVORIO EXPRESS SRL

ANUNȚ/ Pierdut Certificatul de înregistrare, act constitutiv, certificat constatator, ștampilă