Tragedie în Călărași: Bunica și nepoata au murit după ce au mâncat pește de Florii

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

O familie din județul Călărași a fost lovită de o tragedie cumplită în ziua de Florii, după ce au consumat pește congelat în timpul unei mese de familie. Evenimentul tragic a avut loc ieri dimineață, când nepoata femeii, o copilă de patru ani, a fost adusă de urgență la UPU Călărași, în stare gravă, după ce a suferit un stop cardiorespirator.

Medicii au efectuat  manevre de resuscitare în speranța de a salva viața micuței, însă, din nefericire, eforturile lor s-au dovedit zadarnice, iar fetița a fost declarată decedată.

Și bunica a ajuns și ea la Spitalul din Oltenița, tot în stare gravă. Câteva ore mai târziu a murit.

În urma acestei tragedii, autoritățile au demarat o amplă anchetă pentru a clarifica circumstanțele și cauzele care au dus la decesele tragice. Poliția a deschis un dosar penal pentru a investiga posibile aspecte legate de siguranța alimentară și consumul de pește congelat. În același timp, Direcția de Sănătate Publică și Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor efectuează verificări riguroase pentru a stabili dacă există alte riscuri pentru sănătatea publică în comunitatea respectivă.

IPJ Călărași oferă primele informații 

La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră și bunica sa, de 59 de ani, au fost preluate de la domiciliu cu o ambulanță și transportate la două unități spitalicești diferite, unde, ulterior, au decedat.

Având în vedere gravitatea faptelor sesizate, a fost constituită o echipă operativă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, fiind întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări, cu privire la împrejurările în care a survenit decesul.

De asemenea, la cercetarea la fața locului au participat reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare Călărași și ai Direcției de Sănătate Publică Călărași.

În prezent, sunt efectuate cercetări cu privire la stabilirea situației de fapt.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ecoaqua Călărași a semnat cel mai mare proiect pentru modernizarea infrastructurii rețelei de apă din Călărași, Oltenița și Urziceni

În urma cu doar câteva minute, operatorul Ecoaqua Călărași a

Două parcări importante din Orașul Lehliu Gară vor fi modernizate

Iulian Iacomi, primarul Orașului Lehliu Gară își continuă proiectele stabilile